„Vai de capul vostru de politicieni, mărunţi şi fără scrupule. Stop joc! S-a mers prea departe! Armata nu este nici câmp de luptă politică şi nici loc de destrăbălare electorală. În mod egal, preşedintele Iohannis, ministrul Apărării şi premierul au dus lupta politică şi ambiţiile personale prea departe, jucându-se cu nominalizarea şefului Statului Major al Armatei”, a scris Traian Băsescu, vineri, pe Facebook.
În opinia sa, „aici nu există scuza că preşedintele nu a fost consultat înainte de a i se transmite propunerea de numire a noului şef al Statului Major”.
„Dacă a văzut că acest lucru nu se întâmplă, ştiind că la 31.12.2018 mandatul actualului şef al Statului Major expiră, preşedintele, în calitate de Comandant al Armatei, trebuia să cheme premierul şi ministrul Apărării la consultări, în baza art. 86 din Constituţia României care spune, citez: „Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”. Era o soluţie de a desemna noul şef al Statului Major fără a târî Armata în jocuri politice minore şi fără a umili generali respectaţi”, a arătat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte spune că, „din păcate, şi unii şi alţii au preferat să îşi facă jocul în interes electoral personal pe seama nominalizării şefului Statului Major al Apărării, umilind pur şi simplu Armata”.
„Propunerea făcută de ministrul Apărării şi avizată de premier a fost pentru nominalizarea unui general care este reprezentant al Armatei Române la NATO. Să ne imaginăm cum va fi privit de acum înainte la NATO acest general care nu se bucură de încrederea preşedintelui României? Prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării s-a făcut fără propunerea ministrului Apărării şi avizul premierului şi fără a fi o situaţie excepţională care să reclame acest lucru. Să ne imaginăm cum priveşte Armata o prelungire a mandatului şefului Statului Major, pusă sub semnul întrebării din punct de vedere al legalităţii. Vai de capul vostru de politicieni, mărunţi şi fără scrupule”, a mai scris Traian Băsescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru prelungirea, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării.
„În temeiul prevederilor art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c) şi ale art. 100 din Constituţie, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, luând act de lipsa unei propuneri de numire, potrivit legii, în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, reţinând necesitatea asigurării continuităţii conducerii Armatei, în condiţiile în care mediul regional şi internaţional de securitate se află în continuă schimbare, şi având în vedere rezultatul dezbaterilor din cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 28 decembrie 2018, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul privind prelungirea mandatului de şef al Statului Major al Apărării, cu un an, domnului general Ciucă Gheorghe Nicolae-Ionel, numit prin Decretul nr. 950/2014”, precizează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.