9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăAsistența medicală prin telemedicină, pe masa Guvernului

Asistența medicală prin telemedicină, pe masa Guvernului

“Prin prezentul act normativ se instituie cadrul general care să permită tuturor unităţilor sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (indiferent dacă acestea se află sau nu se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate) acordarea asistenţei medicale prin telemedicină, se stabileşte un complex de măsuri alternative de protecţie a pacientului şi sunt lărgite posibilităţile de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanţă, realizate prin utilizarea tehnologiei informaţionale şi a mijloacelor de comunicare electronică, la distanţă, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populaţiei, îmbunătăţirii sau menţinerii stării de sănătate a pacienţilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Vicepremierul Raluca Turcan spunea în octombrie că astfel vor putea fi acordate consultații la distanță și se va putea monitoriza starea de sănătate a pacienților prin orice mijloace electronice.

„Medicul va putea să facă o primă consultație, să evalueze starea de sănătate, chiar să dea tratament și să trimită rețeta electronic, pe e-mail. Sau va stabili cât de repede trebuie să meargă omul la spital. Cu atât mai mult, dacă este nevoie de un consult pluridisciplinar, fie că pacientul este la el acasă sau în unitatea medicală, poate stabili cu ajutorul medicului curant, o legătură directă cu mai mulți medici specialiști pentru a primi diagnosticul sau tratamentul adecvat”, a anunțat marți vicepremierul Raluca Turcan. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă