3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăPoliticăAnunț important din partea Alianței 2020. Veste crucială pentru Iohannis

Anunț important din partea Alianței 2020. Veste crucială pentru Iohannis

„Alianţa USR PLUS îi îndeamnă pe membrii şi simpatizanţii săi să participe la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, şi să voteze cu actualul preşedinte, Klaus Iohannis. Alianţa USR PLUS rămâne consecventă poziţiei pe care a avut-o încă de la început, şi anume aceea că PSD, în toate versiunile sale de după 1989, de la Ion Iliescu până la Viorica Dăncilă, nu a făcut altceva decât să frâneze modernizarea României, să încerce să deturneze ţara de la direcţia euro-atlantică şi să-i împingă pe români la migraţie masivă”, se arată într-un comunicat.

Conform aceleiaşi surse, USR a luptat în Parlament în ultimii trei ani împotriva modificării legilor justiţiei şi a legislaţiei penale, împotriva privilegiilor demnitarilor şi a strâns peste un milion de semnături pentru iniţiativa de modificare a Constituţiei, iar preşedintele Klaus Iohannis a fost partener în acest efort.

„Klaus Iohannis s-a angajat din nou, în ultima conferinţă de presă, că după alegerile prezidenţiale va reîncepe discuţiile despre organizarea alegerilor anticipate pentru care Alianţa USR PLUS a propus tuturor forţelor politice un pact. Credem în continuare că acestea reprezintă singura soluţie pentru ca PSD să fie alungat de la putere pentru o lungă perioadă de timp. Nouă nu ne e teamă de anticipate şi suntem gata de o nouă bătălie cu PSD, care trebuie să plece, pentru că e toxic. Cât de toxic, am văzut toţi de la OUG 13 încoace şi vedem şi zilele acestea când, prin dezinformări de cea mai proastă factură, încearcă să dezbine frontul anti-PSD”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, potrivit comunicatului.

La rândul său, preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, consideră că votul pentru Klaus Iohannis este un vot pentru modernizarea României.

„Putem să garantăm susţinătorilor noştri că de acest lucru ne vom asigura şi noi, Alianţa USR PLUS, care este o forţă politică acum în România. Vom avea grijă ca obiectivele pentru care îl susţinem pe Klaus Iohannis să fie puse în practică nu doar de către viitorul preşedinte, dar şi în Parlament şi la nivel local”, a declarat Cioloş.

Cele mai citite

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă