2.8 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăPoliticăAderarea totală a României și Bulgariei în Schengen, prioritate la nivel declarativ,...

Aderarea totală a României și Bulgariei în Schengen, prioritate la nivel declarativ, dar absentă din planul Ungariei     

Ungaria, care preia președinția Consiliului UE la 1 iulie, a promis că va lucra pentru intrarea Bulgariei și României în Schengen, aceasta fiind una dintre princiaplele sale priorități. Totuși, aceasta nu se regăsește în planul președinției maghiare pentru Consiliul UE.

Ambasadorul Ungariei la UE, Balint Odor, a anunțat că printre sarcinile principale ale țării sale se numără reducerea numărului de migranți care sosesc ilegal în aceste teritorii, relatează Schengen.News.

Totodată, acesta a declarat că printre alte priorități ale președinției țării sale se numără și extinderea UE în Balcanii de Vest și alte state candidate din partea de est a Europei. Odor a precizat că Ungaria își propune să facă cât mai multe progrese cu țările din Balcanii de Vest și să înceapă discuții de fond cu Albania, în timp ce continuă discuțiile cu Macedonia de Nord.

Pentru a atinge un astfel de obiectiv, Odor a spus că Ungaria este pregătită să inițieze o întâlnire UE-Balcanii de Vest. În plus, el a spus că țara sa va face tot posibilul pentru o tranziție lină.

În februarie anul acesta, Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat la Bruxelles că Ungaria va fi cea mai pro-extindere președinție a Uniunii Europene din toate timpurile, subliniind că accentul în timpul discuțiilor de aderare va fi pus pe „performanța reală” în loc să „se încline în fața presiunii politice”.

„Vom pune accent pe performanța reală în timpul discuțiilor de aderare, mai degrabă decât să ne înclinăm în fața unui fel de presiune politică care, de fapt, vine de la actori externi, țări din afara UE și ONG-uri”,

a precizat Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó.

Tot atunci ministrul a spus că Ungaria își propune să ajute Serbia să deschidă noi capitole de aderare, ajutând în același timp Muntenegru să închidă mai multe capitole și să înceapă negocieri de fond cu Bosnia și Herțegovina și Moldova.

„Ne-am propus să promovăm procesul de extindere Schengen și să ajungem la un consens cu privire la includerea granițelor terestre ale Bulgariei și României”, a spus ministrul pentru Afaceri Europene, Janos Boka, la Bruxelles, când a prezentat prioritățile președinției de șase luni, potrivit Rador Radio România.

Totuși, intrarea celor două țări în spațiul fără vize nu se numără printre cele șapte priorități principale ale președinției, dar Boka a enumerat-o în mod special printre sarcinile pe care Budapesta și le stabilește în timpul președinției sale rotative de șase luni.

Cele șapte priorități-cheie ale președinției maghiare sunt:

– un nou acord european pentru competitivitate;

– consolidarea cooperării în domeniul apărării;

– oprirea migrației ilegale;

– extinderea UE;

– viitoarea politică de coeziune;

– politica agricolă comună orientată către fermieri;

– probleme demografice;

Bulgaria și România au intrat în Schengen pe calea aeriană și maritimă la sfârșitul lunii martie, iar acordul semnat de președinția spaniolă și Comisia Europeană la sfârșitul lunii decembrie prevedea că negocierile vor continua şi pentu frontierele terestre fără a se stabili un termen pentru asta.

Austria își menține dreptul de veto împotriva celor două țări, iar fostul prim-ministru bulgar Nikolai Denkov a declarat recent că Viena va aștepta să vadă cum Bucureștiul și Sofia vor face față obligațiilor ca state membre Schengen înainte de a reveni la masa negocierilor.

Belgia, care își finalizează în prezent președinția de șase luni, nu a luat inițiativa de a reînnoi negocierile cu cele două țări candidate pentru intrarea integrală în Schengen.

De la 1 iulie, Ungaria va deține președinția rotativă de șase luni a Consiliului Uniunii Europene, care va dura până în decembrie 2024.

Bulgaria și România au intrat parțial în Zona Schengen pe calea aerului și pe mare pe 31 martie, devenind cei mai noi membri ai zonei de călătorie fără pașapoarte a UE.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă