Numărul 8, din februarie 1971, al revistei Cutezătorii, săptămânal editat de Consiliul Național al Organizației de Pionieri între anii 1967-1989, începea publicarea unei serii de amintiri ale lui Ilie Năstase. Redăm aici articolul de deschidere din însemnările campionului, în care povestește dspre cum a ajuns el să joace tenis. Plus un déjà-vu de peste ani.
„Considerat de revistele de specialitate drept tenismanul nr. 1 al Europei, câștigător a numeroase turnee internaționale de tenis de câmp, finalist, alături de Ion Țiriac, în Cupa Davis, ediția 1969 (performanță de proporții care a situat România pe primele trepte în clasamentul mondial al sportului alb), campion indoor al S.U.A. și al internaționalelor Italiei din 1970, tânărul nostru tenisman Ilie Năstase, maestru emerit al sportului, distins în 1970 pentru a doua oară consecutiv cu titlu de „Cel mai bun sportiv al anului” aspiră la titlul suprem în turneul de la Wimbledon care, în lumea tenisului, este echivalent cu acel de campion mondial.
Începând cu acest număr, revista „Cutezătorii” va publica amintirile tânărului nostru tenisman, oferind cititorilor ei aspecte inedite din copilăria și drumul parcurs de Ilie Năstase de la primii pași pe dreptunghiul magic al terenului de tenis și până azi, când luptă de la egal la egal cu cele mai bune „rachete” din lume (Rod Laver, Tom Opkker, Arhur Ashe, Cliff Richey etc.)
Talismanul
Iată-mă din nou în avion, în drum spre America, unde mă așteaptă nu mai puțin de 13 turnee: la Omaha, Richmond, New York, Salsburg, Maicon și Hampton (în S.U.A.), la Caracas (Venezuela), la Baranquilla (Columbia)… Am de apărat titlul de „campion indoor al S.U.A.”, cucerit anul trecut la Salisbury. Mă voi reîntâlni cu așii tenisului mondial: Okker, Laver, Ashe…
La Viena, pe scaunul din stânga mea, s-a așezat un bărbat înalt și un băiat de vreo 10-11 ani. Discută între ei în germană. Îmi aud numele. Apoi băiatul dispare pentru puțin timp în cabina de bagaje și revine cu o minge de tenis.
– Vă rog, domnule Năstase, mi se adresează el într-o franceză cântată, să-mi dați un autograf.
Semnez pe foaia unui carnețel. Deasupra autografului, copilul scrie ceva cu litere gotice. Îi cer să-mi traducă.
– „Un autograf de la tenismanul nr. 1 al Europei – 1971.”
Zâmbesc încurcat.
– Vreți să semnați și pe mingea asta? O voi păstra ca pe un… talisman!
Îi satisfac dorința. Între noi se înfiripă o discuție. Puștiul vrea să joace tenis, dar tatăl consideră că e prea… pirpiriu pentru acest sport. Mă întorc spre acesta și îi explic că la 11-12 ani și eu eram plăpând.
În timp ce vorbeam, îmi aminteam de căsuța noastră din incinta Parcului Progresul. Tata, lucrând la bancă, obținuse dreptul să locuiască acolo. Casa era la doi pași de terenurile de tenis. Într-o zi era mare concurs: Tache Caraulis și Gogu Viziru își disputau întâietatea într-un meci de mare tensiune. După ce am stat cât am stat cu nasul lipit de sârma ce împrejmuia terenul, mi-am făcut loc printre spectatori și am ieșit în față. În clipa următoare, o minge trasă de nea Tache – „Patronul”, cum i se zicea în glumă – m-a pocnit drept în frunte. Era gata să leșin de durere. M-am aplecat și am luat mingea și am dus-o, clătinându-mă, spre arbitrul de tușă:
– Păstrez-o ca amintire, mi-a spus acesta. Poate că o să îți poarte noroc, că te-a lovit drept la… mir! A doua zi m-am dus la antrenorul de tenis al copiilor de la „Finanțe-Bănci” și l-am rugat să mă „încerce” și pe mine. Acesta m-a cântărit din ochi:
– Ești cam slab, dar dacă ai voință faci tu mușchi. Ia ține racheta asta!…
Cine putea bănui atunci că nu peste prea mult timp o să ajung să zbor peste mări și țări, ca să mă lupt de la egal la egal cu cele mai bune rachete de tenis din lume, să ajung, împreună cu Țiriac, în finala Cupei Davis, să fiu invitatul de onoare al tuturor marilor turnee de pe tot globul?
Cât de mult aș vrea să-i conving pe toți copiii care vor citi rândurile acestea că oricât de plăpând ești, dacă ai voință poți să te fortifici și să învingi.
Asta încerc să explic și domnului care s-a urcat în avion la Viena. Iar puștiului îi doresc ca „talismanul” – mingea semnată de mine – să-i poarte noroc. Așa cum mi-a purtat și mie mingea aceea care m-a lovit în frunte și pe care o păstrez printre amintirile cele mai dragi.”
