Seria interviurilor cu oamenii legii care au pasiuni deosebite continuă cu Anca și Darie Borcilă, doi polițiști de frontieră din Drobeta Turnu Severin, Mehedinți. La serviciu sunt colegi, iar acasă sunt parteneri de viață, dar și artiști. Au împreună o fetiță de numai câțiva anișori care le calcă pe urme. Anca a terminat o școală de muzică și știe să interpreteze vocal, dar și să cânte la pian și vioară. De șase ani s-a apucat de pictură. Soțul ei, Darie, cântă la acordeon, dar compune cântece și poezii. Într-un interviu acordat ziarului România Liberă, cei doi soți vorbesc despre cum se împacă arta cu uniforma de polițist de frontieră.
România liberă: Unde lucrați și ce funcții aveți?
Anca: Sunt agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți. Am venit în anul 2009 în Severin.
Darie: Sunt înlocuitor coordonator tură. Ajut la coordonarea punctelor de frontieră. Uneori mai merg să rezolv litigiile de trafic. Sunt în Poliția de Frontieră de peste 20 de ani.
R.L: Cum ați ajuns să deveniți soț și soție?
Anca. Eu eram încă l-a școală când l-am cunoscut. Venisem la Severin în practică.
Darie. Da. Soția mea mi-a fost elevă. Lucram la PF1, în 2009. Veniseră să facă practică. Eram dur cu elevii pentru că am vrut să învețe bine ce au de făcut. Era o fată la locul ei și foarte serioasă. Când am văzut-o, prima mea vorbă a fost: ”Uite așa, o nevastă a dracului ca tine mi-ar trebui”. Parcă așa a fost destinul. Ce și-o fi zis atunci, nu știu. Mai târziu a devenit soția mea.
R.L: Fetița vă calcă pe urme?
Darie. Îi place să cânte. Are talent și la desen, dar mă bucur mai ales că, atunci când cântă, nu falsează. Și pentru un copil de trei ani e un lucru bun. În plus, vorbește foarte corect.
Anca. Are și primul ei desen. Mie mi se pare că e chipul lui Iisus. Rămâne de văzut ce va face mai târziu.
R.L: Anca, ce te-a atras prima dată, pictura sau muzica?
Anca: Am făcut muzică. În clasele I-VIII, am urmat școala cu program de muzică, la Zalău, la pian și vioară. Cântam doar în cor, pe atunci. Pictura …până să vin în Severin, nu am pictat pe pânză. Doar pe hârtie, în creion. Prima pictură am făcut-o în luna ianuarie 2010. Darie a fost cu ideea. M-a văzut că eu tot desenam pe acasă și m-a întrebat de ce nu pictez și pe pânză. Atunci, a mers și mi-a cumpărat o pânză. Două săptămâni am stat și m-am uitat la ea. Mi-era teamă să nu o stric.
R.L: Ce reprezenta prima pictură? Câte picturi ai realizat până în prezent?
Anca: Era o barcă pe mare, dacă îmi aduc bine aminte. Nu știu exact câte picturi am făcut. Multe am făcut cadou. Cred că au fost mai multe de 50. Mai am în creion și cărbune. Nu sunt pictor profesionist, dar îmi place foarte mult să pictez. Îmi place arta.
R.L: Ce îți place cel mai mult să pictezi?
Anca: Cel mai mult îmi plac peisajele. Am făcut și un portret, dar în cărbune. E al fiicei mele, Tania. Nu avea un an. Am desenat-o dormind. Am fost foarte surprinsă că mi-a ieșit foarte bine. Mi se părea foarte greu să faci un portret. Nu am făcut studii de specialitate. Încerc să mă documentez singură.
R.L: Ai avut expoziții sau plănuiești să expui aceste picturi?
Anca: Nu am avut expoziții. Da, mi-ar plăcea să-mi expun picturile. Trebuie să strâng mai multe. Nu am pictat în fiecare zi. Când am fost însărcinată, nu am mai suportat mirosul de ulei și terepentină. Trebuia să stau numai cu geamul deschis. După ce am născut, nu am mai pictat, deoarece nu am mai avut timp. M-am reapucat după o pauză de doi ani. Acum pictez noaptea. Deși fetița e destul de mare, când mă vede în fața șevaletului, vrea și ea o parte din atenția mea. Le mai fac poze picturilor și le postez pe Facebook, nu am ajuns să particip la vreo expoziție.
R.L: Ce poți să ne spui despre muzică?
Anca. Am cântat prima dată solo în Școala de Poliție. MAI organizează un festival pentru elevi și studenți, cu probe de muzică populară, muzică ușoară, teatru, instrumente, recitare. Noi aveam fanfară la școală și cei de acolo se ocupau cu selecția participanților la festival. Când au întrebat și la noi în an, colegii mei le-au spus că au o colegă care toată ziua le cântă în cap și să mă selecteze pe mine. M-au chemat la sala de muzică. Acolo m-au pus să cânt și le-am cântat ”Wind of Change”. Așa mi-a venit mie atunci, pe moment. Și la muzică populară le-am cântat ”Tăte șogorițele”. Și m-au trimis la festival. Nici nu știam despre ce festival era vorba. Dar am ajuns să merg doi ani la rând și am luat și premii. Apoi, după ce am terminat școala m-am întâlnit cu Darie și el m-a încurajat să cânt în continuare. Acum cântăm la evenimentele și petrecerile Poliției de Frontieră.
R.L: Aveți vreun album sau vreți să înregistrați vreunul? Ce vă place să cântați cel mai mult?
Anca. Nu am scos niciun CD până acum, dar mă gândesc să înregistrăm unul. Eu și Darie. Darie a avut o casetă. El cântă de mai demult. E și poet; de altfel, el compune și muzica și textele. Îmi place să cânt și muzică ușoară și populară. Îmi vine mult mai ușor să cânt muzică ușoară. Eu cânt cu negative. Și cu negativ e mult mai greu decât cu orchestră. Dacă nu ești atent, poți să te faci de râs. Cu formația faci ce vrei tu. La muzica populară îmi plac ”Învârtitele rare”.
Darie. Da, eu compun. Am muza mea… Fără muză sunt terminat. (Muza este soția n.r.). Ne gândim să scoatem un CD cam în doi ani. Trebuie să facem și piese ale noastre. Facem și niște videoclipuri. Vrem să iasă ceva profesionist. Trebuie să strângem bani până atunci. Ne-am interesat și ne costă cam 5.000 de euro. Cele mai bune melodii vor avea și videoclipuri. Va fi un album în toată regula.
R.L: Câte poezii ai scris până acum, Darie? Ai publicat vreo carte?
Anca: Are poezii scrise pe fiecare colț de foaie. Se scoală noaptea și scrie.
Darie. Nu am publicat o carte singur. S-a făcut o antologie a scriitorilor și m-au băgat și pe mine acolo. Înainte participam la cenacluri dar acum nu prea mai ajung. Am multe poezii, cred că aș umple 15-20 de volume. Scriu de la 13 ani. Am sute de poezii scrise.
R.L: Despre ce a fost prima poezie?
Darie. Prima mea poezie a fost despre o bancă din parc. Era o bancă din lemn, ruptă, ponosită, plină de mușchi, În cadrul acela idilic, banca aceea a activat poetul din mine. Altfel, cele mai multe poezii sunt romantice. Multe i le-am dedicat soției. Ea e muza mea.
R.L: Câte piese sunt pe caseta ta?
Darie: Nu mai știu exact, 10-12, cred. Era în anul 1999. Sunt 10 melodii și două instrumentale. Muzică lăutărească.
R.L: Ce compui mai întâi, muzica sau versurile?
Darie. Versurile, de regulă. Dacă ai versurile, muzica se mulează mai ușor după ele.
R.l: De când cânți?
Darie: Primul acordeon mi l-au luat mama și tata când aveam șapte ani. Inițial, am fost autodidact, apoi am fost la Școala Populară de Artă. Mama cânta, a fost colegă de bancă cu Angelica Stoican, iar tata cânta la acordeon. Am început prima dată să cânt pe acordeonul tatălui. Mi-l ținea pe scaun și eu trăgeam de el. Când am crescut, mi-au luat unul profesionist. 5.000 de lei au dat pe el. Erau mulți bani, având în vedere că mama avea salariul de 1.500 de lei.
Am cântat și cânt la toate petrecerile noastre. Îl am pe nașul meu, și el tot polițist de frontieră. El cântă la orgă. Nepotul lui cântă la vioară. Mergem și cântăm, în familie. Acum e mai greu să organizezi un chef, o petrecere. Înaintea nu era lumea așa stresată. În fiecare week-end aproape organizam câte o petrecere și cântam. Acum, cânt cu acordeonul dar și din gură. Îmi place să cânt ca lăutarii vechi, ”să cânt omului la ureche”.
R.L: Ce alte talente mai aveți?
Anca: Lui Darie îi place să spună glume.
Darie. Da, am apărut și la Banc Show, la Prima Tv, mai demult. Dar nu am continuat cu glumele. În adolescență, eram în trupa Cavalerii Râsului- trupă de pantomimă și umor din Severin. Aveam vreo 14-15 ani. În clasa a VIII-a, am participat la Cântarea României și am câștigat medalie de aur pentru balada dramatizată ”Meșterul Manole”. Am avut succes, după ce am plâns că râd copiii de mine. Doamna Rodica Popescu Bitănescu mi-a zis atunci că e mare lucru să pot să fac o sală de copii să tacă. Mi-a spus că voi deveni mare actor. Nu am mai devenit. Că nu m-am ținut de actorie. Și mai târziu, la liceu, am luat medalie de aur la Cântarea României. M-am gândit să fac o carte cu glume, însă nu știu când.
Citește și celelalte interviuri ale seriei ”În spatele uniformei”:
FOTO. Vechea tradiție maramureșeană a cioplitului, ținută în viață de un polițist de frontieră
FOTO+ VIDEO. Cum se împacă meseria de jandarm cu cea de artist popular
FOTO. Polițistul Eugen Buzică, de la IPJ Teleorman: În fiecare an, dăruiesc câte o icoană fiicei mele
FOTO. Interviu cu un criminalist român: Dumnezeu creează prin mâinile mele
INTERVIU cu Marian Godină: Poliția este cel mai bun punct de observare a societății cu bune și cu rele
FOTO. Povestea polițistului Virgil Nicolae, care pictează icoane: ”Dumnezeu m-a ales să fac artă”
FOTO. Artă la Poliție. Povestea Otiliei Ion, polițista care coase goblenuri
