Statul român nu o poate susţine pentru funcţia de procuror general al viitorului Parchet European. O persoană despre care Curtea Constituţională s-a pronunţat că a încălcat norma fundamentală a statului, o șefă demisă din funcţie pe motiv de management defectuos, o persoană bănuită de repetate încălcări ale legii penale și susținătoare a grupurilor paraditorilor de profesie nu poate cumula energiile naționale și nici antrena semnăturile vreunui oficial.
Ca persoană privată, poate candida oriunde vrea. Uniunea Europeană asigură egalitate de șanse oricărui cetățean. Poate să ajungă șefa DNA-ului european, chiar îmi doresc acest lucru și în mod particular o susțin. Numai așa mi se va confirma că România a fost ținta celui mai abominabil experiment de control al puterilor în stat de către o juntă de ofițeri și procurori.
După ce va lua în primire postul mult visat de către adulatorii săi care au văzut în ea „slujirea pură“ va putea să se pună la dispoziția noilor stăpâni.
Poate că ăsta e și planul. Să-i scoată din politica europeană pe rebelii Kaczynski, Salvini, Le Pen, Viktor Orbán prin mâna purtătoare de cătușe. Cum nu vor accepta să se supună noilor directive franco-germane, bine ticluite și împachetate de Merkel și de Macron la Aachen, ei vor fi săltați cu dubele înstelate, dar cu stele din cele veritabile, europene. Și așa, meciul românesc se va externaliza. Bucuria încătușărilor televizate, a transmisiilor live a arestărilor, spectacolul de lumini și umbre vor fi în stare să schimbe agenda europeanului de rând, să-l facă să uite de grijile zilnice, hrănindu-se cu serotonina dată de spectacolul dat cu procurori și zornăit de cătușe.
Filmul românesc va fi în sfârșit de Oscar. Rezistența românească va fi exportată. Ce atâtea veste galbene, Dide va ajunge un fel de Ilici Lenin. De-abia aștept Potemkin-ul galactic din care va coborî triumfător. Ba mai mult, să fie pus șef al pazei Măriei Sale procurorul european.
De aici până la ridicol e doar un pas. Nu cred că structurile informative ale Franței și Germaniei nu știu obediența slujirii. Cui i-a slujit? Cum? Când? De ce?
În plus, eu nu sunt Guvernul. Pot susține și prezumţia sa de nevinovăţie. Nefiind un jihadist, știu că ea funcţionează şi în cazul lui Kövesi-omul. Mai greu cu personajul înzestrat cu puteri. Guvernul nu poate să uite și să ierte ca noi, simpli muritori.
Derapajele ei de la linia constituţională au fost deja dovedite chiar de Curtea Constituţională, incapacitatea sa managerială a fost deja probată, fiind dovedită de sute de sentințe ale instanţelor care infirmă rechizitoriile foştilor subalterni. Au paradit ei un timp. Dar nu pot paradi tot timpul.
Ca unul care am scris „Hoția la români“, pe vremea când ea mânca training-uri de investigații pe pâinea cu magiun, am prevăzut că vor veni unii care să susțină că plagiatul restrâns va fi considerat operă fundamentală. Chiar eroică de proscrișii sistemului, pentru care nu există roșu în circulație și nici negru în destin. Pentru ea, stelele au lucrat precum altădată Magii. Viitorul ei era prevăzut și bine gândit. La fel ca acum.
Cele 18 dosare în care este cercetată Codruţa Kövesi nu îi spulberă visul. Și nici nu o țin în casă. Nu putem judeca la fel ca ei, procurorii, care au supus oprobriului public mii de oameni care și-au probat nevinovăția. E o chestiune doar de onoare și de morală. Guvernul este obligat să-și prevină partenerii. Ca să știe ce-i așteaptă.
Eu, personal, îi doresc drum în lumină. Leninismul vorbea despre un șut în fund, un pas înainte. Democrații au descoperit calea scăpării de cineva prin avansare. Hai să o avansăm, ca să scăpăm de secta construită în jurul ei. Numirea ei va fi o eliberare. Totuși, prea multe lucruri stricate se ascund în biografia ei. Chiar dacă ascunse de propaganda internațională care o prezintă ca prima opțiune, relele sale trebuie comunicate puterilor centrale. Guvernul are datoria de a-i face mapa profesională Laurei Codruța Kövesi și a o înainta factorilor de decizie. E o chestiune nu numai de igienă publică. Dar și de datorie față de aliați.
Nu știu cum, dar toate oficinele străine o prezintă sub aceeași rază de soare, cu același predicat, de-ți vine să spui că și la New York Times e ca-n valea plângerii presei românești.