Hei, tristule! O arzi pe străzile din Bucureşti, între un joint şi un club de fiţe, vărsând o lacrimă de crocodil pentru Alexandra. Tu care, de doi ani de zile, ai apărat procurorii, ai făcut scut pentru oamenii din servicii, te-ai dat de-a dura pentru ei, vii acum să te prefaci că-ţi pasă de noi, fetele de la ţară, trecute prin griji şi nevoi. Cât poţi fi de impertinent!
Ultima oară ai trecut cu bolidul pe lângă mine. Era un BMW mai tare decât al fiului lui Dragnea. Ultimul răcnet al industriei germane. Am văzut doar în filme aşa o limuzină. În zadar ţi-am făcut un semn: „Ia-mă, nene!“. Erai prea în delir cu muzica ce-ţi spărgea până şi vântul din chepeng, de se speriau şi stolurile de ciori. Nu m-ai văzut. Nici nu ţi-a păsat că ardeam în soare. Tu o ardeai ştrengăreşte cu muzica tare. La ce-ţi stătea mintea? Făceai un selfie cu bordul tău pentru a-i arăta fiicei generalului că tu nu respecţi nicio regulă? Că ţi se rupe de poliţişti?
Tu nu ai vise. Universul tău e plin de certitudini. Ai maşină bengoasă, cu două uşi, lipici pentru gagici, fiice de baştani.
Obişnuit cu mirosuri de Caron Poivre, nu mai ştii cum e izul de păr spălat cu lavandă şi de rochii ce miros a fân.
Ştiu, lumea ta înstelată e paralelă ca statul pe care ţi-l doreşti cu lumea mea.
Vreau să trăiesc şi eu ca oamenii. Sau viaţa mea nu contează? Îţi cer să nu te mai iei după fentă. Vino aici, în judeţul meu, fă cunoştinţă cu gaşca lui Ventura! Te bagi la o caterincă – outside the box, cum îţi place ţie să spui, cu băieţii cu şuriurile trase, fără civilii lui tata?
Sau eşti pe felie cu ei? Ştii cum dijmuiesc ei viaţa? Nu se tem de nimic. Au protecţie, cum ai tu la gât legău invizibil. S-au dat demult cu factorul de protecţie numită mafia din servicii.
Totuşi, n-ai vrea să mergi singur pe stradă şi să-ţi facă un necunoscut buzunar la gât, cum se joacă deunăzi unul din clanul lor cu porcul din bătătură!
Ştiu că în mijlocul lor, fără gorile, faci în pantaloni, de nu te mai scoate din mirosuri de hazna niciun Burberry ţinut în torpedou.
Eşti tare în mulţimea indignaţilor. Te-am văzut la televizor. Beculeai. Te legănai la proteste cum se leagănă dudul meu în grădină când se suie capra să ia fructe.
Ai muls multe pipiţe, dar niciodată vaca. Dar zici că-ţi pasă de Alexandra, nu zău?!
Ai prieteni generali, oameni din structuri. Colinzi net-ul cum colindăm noi, fetele, după băieţi cu miros de fraga pădurii. Pădurea ta e altfel decât a noastră. Noi suntem libere să visăm. Să privim stelele. Tu duci o viaţă de cazemată, chiar dacă nu-ţi dai seama. Firul invizibil ţi se vede, chiar dacă tu nu ştii. Întoarce-te şi vezi!
Păi, cum mi-am dat seama că eşti propriul tău sclav?
Am auzit că voi ăştia nu vă descurcaţi nici să mergeţi pe stradă fără GPS. Ai aplicaţii care-ţi spun cât să mergi pe jos, cât să tragi la fiare, cum să-ţi fierbi ouăle, să nu fie nici prea tari, nici prea moi, te epilezi ca o damă din vitrinele alea din Cartierul Roşu, despre care scriu poveşti scriitorii, te chercheleşti de te încalţi cu fesul, atunci când nu te ajută badigarzii (nu ştiu dacă am scris corect, că stau rău la rom-engleză, acolo unde tu eşti profi). Anyway, aşa am auzit că se prezintă la voi un oftat.
Tu nu ai idei. Aş fi venit la parastasul ultimului neuron, căzut pe frontul din faţa Guvernului, dacă te-aş fi cunoscut când mai aveai facultăţile alea, numite gândire cu premeditare.
Viaţa noastră e mult mai simplă. Bucuriile noastre mici sunt vegheate de Dumnezeu.
Tu, care nu crezi decât în ce-ţi dictează băieţii cu tablele pe umeri, nu ştii că îngerul păzitor nu trage de un joint şi e mereu treaz pentru cei care cred. Tu crezi doar în steaua ta. Păi, și când Papa ăla al tău se retrage la vatră, tu pe cine mai reprezinţi?
Și atunci, de-aia scrii pe net că iei pastile contra depresiei şi că toate sunt boring? Ai vrea să te sinucizi, dar ţi-e lene. O laşi pe altă dată, la fel ca borâtura din baie pentru a doua zi când vine bona.
Ştiu, nu mai ai barbeţică. Eşti băiat mare. Dar umbli rupt în genunchi, la fel ca Lae, căruţaşu᾽ satului.
N-ai învăţat nimic de la Ilie Moromete! Poate că nici nu ştii că nu e o marcă de întărire. E un biet personaj, care în satul meu are multe replici.
Noul Ilie mi-a povestit de ce o ardeţi atât de voiniceşte prin pieţe. Luptaţi pentru justiţie, ziceţi voi independentă. Numai că n-ai timp să citeşti epistola mea despre clanurile interlopilor care ne fac să ne fie beznă în plină zi. Ei sunt pe-o felie cu duşmanul pe care tu îl preamăreşti şi-i ridici ode.
Ştiu că nu-ţi baţi capul cu ideile mele puţine. Tu ai confortul că gândesc alţii pentru tine.
Oare ţie nu ţi-e frică de nimic? Ştiu, pe Dumnezeu l-ai renegat prin pieţe cu pumnul ridicat.
Cutezi să pricepi ce-i ăla un neomarxist? Uită-te în oglindă!
Profa mea de cultură și civilizaţie m-a învăţat că fraieri ca tine istoria a fumat de prea multe ori, încât bronhopneumonia obstructivă nu o împiedică să arate că instrumentiştii n-au fost conduşi niciodată de instrumente. Ştiu, tu mesteci chiflele din gaz4media, din ziare.com şi de ce-ţi dictează trolii din bula ta. Simple unelte.
Las-o pe Alexandra şi du-te de dă la raţe, că ţi s-au lărgit nările de la tras, de parcă sunt ochii bufniţei din clopotniţa părăsită.
Mi-e jenă să semnez autostopistă, dar asta sunt.
