Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Udrea, preşedinte? Ce veste minunată!

Dan Cristian Turturica 17.02.2013 - 18:02

Pe cei ce continuă să aştepte tot de la Traian Băsescu o iniţiativă salvatoare de relansare a forţelor de dreapta, ultimele sale declaraţii ar trebui să-i liniştească definitiv. Singurul proiect politic pe care preşedintele ...

Share

Pe cei ce continuă să aştepte tot de la Traian Băsescu o iniţiativă salvatoare de relansare a forţelor de dreapta, ultimele sale declaraţii ar trebui să-i liniştească definitiv. Singurul proiect politic pe care preşedintele mizează rămâne acelaşi ca şi până acum: PDL. Ceea ce nu este deloc un lucru rău. Ba din contră.

Implicarea directă în lupta pentru şefia partidului pe care nu a încetat niciodată să-l influenţeze decisiv confirmă în primul rând bănuiala că Traian Băsescu nu are de gând să se pensioneze după terminarea mandatului la Cotroceni. Nici să se retragă în vreo funcţie călduţă şi comodă, de înalt reprezentant pe lângă nu ştiu ce organizaţie internaţională. Şi cu atât mai puţin să plece pe mare.

Având în vedere că recunoaşte deschis faptul că, în prezent, PDL nu mai este pentru el „un instrument politic“, singura explicaţie pentru preocuparea lui Traian Băsescu ca formaţiunea pe care a propulsat-o în liga mare a politicii să fie condusă de o persoană agreată de el are legătură cu planurile sale de viitor.

Altfel, la ce bun să intre din nou în conflict cu Vasile Blaga şi cu ceilalţi „grei“ care nu par foarte deranjaţi nici de faptul că au pierdut puterea şi nici de scorul la care a ajuns partidul câtă vreme îşi pot păstra averile, libertatea şi pot spera chiar la ceva funcţii, în cazul în care PSD va avea nevoie de susţinere parlamentară, după ruperea USL?

Dacă preocuparea sa principală ar fi să-şi securizeze imunitatea postprezidenţială şi o poziţie onorifică cât mai confortabilă, logic ar fi să-l susţină la şefia PDL pe Vasile Blaga. Pentru că atât imunitatea, cât şi orice funcţie viitoare nu şi le poate negocia decât cu cei ce deţin acum puterea. Iar pentru aceştia nu poate exista un şef mai convenabil în fruntea PDL decât Blaga.

Aşadar, dacă obiectivul preşedintelui ar fi o ieşire cât mai lină din decorul politic, cea mai profitabilă atitudine ar fi fost să lase lucrurile să continue în partidul său ca şi până acum, nu să provoace un nou cutremur, care să-i sporească încă o dată numărul de duşmani.

Ceea ce nu înseamnă că Traian Băsescu minte când spune că nu va mai prelua niciodată şefia PDL. Nu are nevoie de o poziţie formală la vârful partidului pentru a-l influenţa. Este suficient ca viitorul său şef să-i fie un om de maximă încredere. Aşa se explică opţiunea sa pentru Elena Udrea. Preşedintele este convins că, în afara lui Emil Boc, nu există alt lider în PDL pe a cărui loialitate să poată conta mai mult.

Iar aici merită făcută o paranteză. Cei ce l-au criticat de-a lungul timpului pe Traian Băsescu pentru slăbiciunea sa faţă de Elena Udrea au ignorat în mod straniu avantajele pe care preşedintele le-a avut din această relaţie apropiată.

Banii gestionaţi de Udrea prin Ministerul Dezvoltării, plus Consiliul General al Primăriei Capitalei au reprezentat cea mai importantă pârghie de control politic prin care Traian Băsescu a continuat să-şi exercite autoritatea asupra tuturor eşaloanelor Partidului Democrat Liberal, dar şi asupra aleşilor locali din alte partide. Cam superficială reprezentarea Băsescu – victimă sentimentală, Udrea – profitoare cinică. Nu este exclus ca peste vreo 20 de ani să se vorbească şi de ei ca de cuplul Ceauşescu – „el, săracu’, a fost bine intenţionat, scorpia de Elena l-a nenorocit“.

De ce Udrea, şi nu Boc, din nou? Din două motive, se pare. În primul rând, Emil Boc se simte bine acolo unde este şi îi prieşte vacanţa printre ai săi, după ce era să fie linşat de „miticii“ nerecunoscători. În al doilea rând, pentru că, în ciuda devotamentului total faţă de Traian Băsescu, niciodată nu a avut voinţa sau curajul de a-şi executa tovarăşii din eşalonul secund atunci când aceştia nesocoteau voia lui Zeus.

La acest capitol, Udrea îi este net superioară. A venit vremea ca PDL să scape de colaboraţioniştii cu simpatii pesediste – de aici remarca preşedintelui că partidul seamănă acum cu FSN-ul, dar şi cea cu blaturile electorale –, iar pentru faza aceasta, cel puţin, Udrea pare mult mai aptă să taie în carne vie. Şi nu doar de nevoie, ci chiar şi cu o oarecare voluptate. Răzbunarea va fi cu atât mai dulce cu cât e ceva vreme de când Marea Blondă aşteaptă să-şi ia revanşa faţă de toate câte i le-au făcut Blaga şi ai săi.

Nu va avea, însă, Traian Băsescu o mare problemă cu membrii PDL sprijinind-o pe cea care a obţinut cele mai proaste rezultate la alegerile locale? La urma urmei, oricâte i se pot reproşa lui Blaga, nu a comis nici o greşeală de magnitudinea celei pe care a făcut-o Udrea – nominalizarea lui Prigoană drept candidat la Primăria Capitalei.

Campania celui care are sute de contracte de salubritate cu primari din toate partidele a reprezentat cel mai ordinar blat văzut vreodată, confirmat nu doar de amabilităţile sale dezgustătoare cu Sorin Oprescu, nu doar de scorul jenant obţinut, ci şi de demisia sa din partid, la scurt timp după alegeri. Răspunderea pentru acest eşec istoric – să nu uităm că PD a devenit ce este în primul rând cu ajutorul voturilor date de bucureşteni primarului Băsescu! – o poartă fără doar şi poate Elena Udrea, „cea crescută ca şi politician de mine“, după cum recunoştea chiar Traian Băsescu.

Performanţa sa politică catastrofală la alegerile locale nu îi va fi fatală în cursa pentru şefia PDL? Nu este exclus, dar cu precizarea că episodul îi va crea o problemă doar în ochii celor ce sunt convinşi că alegerea lui Prigoană drept candidat pentru Primăria Capitalei a fost cu adevărat a ei, şi nu un cadou pe care Traian Băsescu i l-a făcut lui Sorin Oprescu şi marii Familii ce se află în spatele său.

În ciuda multitudinii de nuanţe de gri care le definesc, noua implicare a lui Traian Băsescu în lupta pentru şefia PDL şi recomandarea evidentă pentru alegerea Elenei Udrea sunt poate cele mai bune veşti pe care le puteau primi cei ce aşteaptă de o bună bucată de vreme lansarea unei mişcări politice autentice de dreapta, reformiste şi justiţiare. De ce? Pentru că marchează încheierea jocului duplicitar al PDL şi îi obligă pe toţi oamenii de calitate din acest partid, plus cei încă neafiliaţi politic, să ia o decizie tranşantă.

De mai bine de zece ani, Partidul Democrat şi, ulterior, Partidul Democrat Liberal practică un joc politic extrem de abil, dar şi foarte periculos. A reuşit să se poziţioneze, în primul rând datorită abilităţii lui Traian Băsescu, ca partidul cel mai de dreapta, cel mai reformist şi cel mai justiţiar. În realitate, au fost mai de dreapta, mai reformişti şi mai justiţiari decât celelalte partide, dar prestaţia lor a rămas în continuare extrem de departe de aşteptările acelor cetăţeni care ştiu exact ce aşteaptă de la un partid care să împingă România înainte.

Victoriile PDL-ului s-au bazat pe cea mai neverosimilă cu putinţă combinaţie de voturi ale alegătorilor idealişti care i-au creditat ca fiind „răul cel mai mic“ şi de voturi obţinute prin reţelele electorale corupte ale primarilor portocalii, cu nimic mai buni decât cei care au ţinut PSD-ul la putere ani de-a rândul şi care au umflat procentele PNL-ului în 2008, când Guvernul Tăriceanu i-a cumpărat cu alocări deşănţate, de miliarde de euro.

Recordul la strategie politică duplicitară nu ar fi putut fi atins dacă la vârful PDL nu ar fi coabitat, fără prea multe mofturi şi frecuşuri, Gheorghe Ştefan „Pinalti“ şi Monica Macovei, Ioan Oltean şi Teodor Baconschi, Gheorghe Falcă şi Sever Voinescu, şi tot aşa, numeroase alte cupluri de idealişti, intelectuali subţiri sau arivişti frecventabili şi baroni corupţi.

Susţinerea pe care Traian Băsescu i-o acordă Elenei Udrea pentru cucerirea funcţiei de preşedinte al PDL reprezintă cea mai dură lovitură pe care o puteau primi coabitările contra naturii care au făcut posibilă cea mai remarcabilă performanţă a PDL: să fure, cât s-a aflat la guvernare, prin reţele de corupţie, precum cea gigantică de la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, aproape cât a făcut-o PSD-ul în anii de glorie ai lui Năstase, dar să promoveze cea mai justiţiară legislaţie din ultimii 22 de ani şi să acorde cea mai mare autonomie instituţiilor care le puteau distruge reţelele de corupţie, cum s-a şi întâmplat de fapt.

Justificarea coexistenţei relativ paşnice între corupţi şi justiţiari s-a bazat pe naraţiunea că, în timp ce mafioţii din PDL sunt sprijiniţi şi lucrează în folosul „greilor“, justiţiarii primesc hrană şi muniţie de la Traian Băsescu, care îi foloseşte ca pe o forţă de gherilă pentru a obliga din interior partidul să accepte măsuri de reformă ce în final vor duce la eliminarea gărzii vechi, prin arestări şi tăierea surselor de finanţare ilicită.

În mare măsură, această naraţiune a fost validată de realitate. Dacă nu ar fi fost aşa, nu am fi avut o armată întreagă de penali din PDL, plus cei din UDMR şi UNPR (cu Micky Şpagă în frunte), votând legi care să le grăbească sau măcar să le facă posibilă anihilarea. Dacă nu ar fi fost aşa, nu am fi văzut toată garnitura liderilor penali din Transilvania băgată la zdup.

Cu toate acestea, nu atât schimbările concrete din ultimii ani în legislaţie şi în atitudinea magistraţilor faţă de liderii partidelor ce s-au aflat la putere până în mai 2012 au oferit justificare straniilor coabitări de la vârful PDL, ci, cum spuneam mai devreme, ideea că era o tovărăşie temporară, de nevoie, încurajată de preşedinte pentru a obţine reformarea şi curăţirea din interior a partidului. Iar girantul public pentru scopul nobil al acestei operaţiuni sub acoperire era preşedintele formal al partidului, Emil Boc, un om de care eticheta „corupt“ nu s-a lipit, oricât au încercat detractorii săi.

Prin poziţia sa actuală, Traian Băsescu împinge practic echipa justiţiarilor în afara partidului. În primul rând, pentru că nu susţine pe nici unul dintre membrii ei la şefia partidului, punând sub semnul întrebării şi onestitatea susţinerii pe care le-a acordat-o în trecut. Dacă ei au fost cu adevărat cei pe care a mizat pentru curăţirea partidului, de ce nu îi susţine pentru ocuparea scaunului de preşedinte şi, ulterior, pentru a primi şi restul poziţiilor-cheie în partid?

Acum, când nu există nici riscul de a pierde capital electoral, pentru că nu prea mai au ce să piardă, ar fi momentul perfect pentru resetarea ierarhiilor şi pentru a împinge în faţă o garnitură care are şanse reale să convingă electoratul dezamăgit că mai există totuşi o şansă ca politica să fie făcută de oameni curaţi. De ce nu marşează preşedintele pe acest bazin imens de români deziluzionaţi?

A doua lovitură dată oamenilor de calitate din PDL se numeşte chiar Elena Udrea. Cu Emil Boc la cârmă, Monica Macovei şi cei ca ea mai puteau pretinde că încă există o şansă ca PDL să se cureţe de corupţi. Cu Elena Udrea preşedinte, nu-i vor mai crede nici cei mai fanatici dintre susţinătorii lor. Şi nu pentru că Elena Udrea nu ar putea sau nu ar fi dispusă să-şi facă revoluţie în garderobă şi să se îmbrace doar de la croitoreasa Maicii Tereza. Ci pentru că, îi place sau nu, e prea târziu pentru o schimbare de imagine.

De ea eticheta „coruptă“ s-a prins. O are deja tatuată pe frunte. Nu o poate arunca la coş ca pe o poşetă de care s-a plictisit. În mare parte e vina ei, a afacerilor trecute şi prezente în care a plonjat cu lăcomie, a prieteniilor personale sau de familie cu cei mai detestabili membri ai mafiei transpartinice, parţial plăteşte preţul inabilităţii preşedintelui de a-şi alege un personaj mai puţin flamboaiant care să care valiza cu bani. De ce nu a ales un individ şters, prototipul de contabil al mafiei, pentru a-şi rezolva problemele de influenţă în partid şi a preferat-o pe cea mai ţipător colorată pasăre din colivie e greu, foarte greu de înţeles. Cel mai probabil, pentru că atunci când a făcut alegerea a simţit că îşi poate permite orice extravaganţă.

De ce o alege acum Traian Băsescu pe Elena Udrea, şi nu pe Monica Macovei? Pentru că ştie precis că fără reţeaua baronilor locali PDL nu mai valorează mare lucru. Cu Elena Udrea la şefia partidului, se va putea baza în continuare şi pe Falcă, şi pe „Pinalti“, şi chiar pe Blaga, care după câteva luni de ezitare, după un potop de mormăieli şi înjurături, va alege să rămână în partid.

Cu Monica Macovei la cârmă, baronii s-ar risipi unul câte unul, care încotro, ba la PSD, ba la PNL, UNPR şi chiar PP-DD, iar o dată cu ei se va dezintegra şi ce a mai rămas din maşinăria de stors voturi de la sate. Evident, acest scenariu pare catastrofal doar pentru că nu crede în forţa unei construcţii cu adevărat de dreapta, reformatoare şi justiţiare, care să mobilizeze milioanele de oameni care nu mai votează cu nimeni de ani buni. Crede în schimb că, în timp, oamenii vor fi dezamăgiţi şi de PSD, cum au fost şi de el, şi de PDL, şi se vor întoarce către ei, din lipsă de alternative.

La urma urmei, ce au făcut PSD şi PNL în perioada cât s-au aflat în opoziţie ca să merite scorul formidabil obţinut în decembrie? Nimic. Absolut nimic. Au stat pe margine, şi-au făcut case şi vacanţe cu banii strânşi cât au fost la putere şi au huiduit din toţi rărunchii şi ce făceau bine, şi ce făceau prost cei de la guvernare. De ce ar schimba cineva o reţetă care a funcţionat impecabil, cu zero efort?

Opţiunea lui Traian Băsescu pentru susţinerea Elenei Udrea este o veste bună pentru că ar trebui să-i oblige pe toţi oamenii de calitate din PDL să-şi abandoneze pasivitatea. Fie decid să-şi ia inima în dinţi şi să candideze împotriva voinţei preşedintelui, fie îşi dau demisia din partid şi încep, în sfârşit, o nouă construcţie politică. Fără această posibilă schimbare radicală de lider, ar mai fi stat mult şi bine la umbra cinstitului Boc sau a cumpătatului Blaga, găsindu-şi tot felul de scuze care să le justifice inacţiunea.

Iar dacă Monica Macovei, Cristi Preda şi restul vor găsi resurse de inventivitate pentru a justifica rămânerea în PDL chiar şi sub papucul Elenei Udrea şi vor încerca să ne convingă că pot reforma România alături de ea, atunci măcar poate dezertarea lor va servi drept motiv de furie pentru o mână de oameni curajoşi care îşi vor da seama că degeaba aşteaptă să facă alţii ceea ce ar trebui să înceapă chiar ei.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...