Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cazul Monica Ridzi sau cum ne-am pierdut umanitatea

Sabina Fati 18.02.2015 - 16:46

E vinovată pentru delapidare și alte infracțiuni de corupție pe care le-a făcut cu o anumită aroganță în 2009, când, la 31 de ani, ajunsă ministra Turismului, credea că lumea e a ei. În mai puțin de șase ani, până la condamnarea sa definitivă, Monica Ridzi a căzut de foarte sus.

Share

E vinovată pentru delapidare și alte infracțiuni de corupție pe care le-a făcut cu o anumită aroganță în 2009, când, la 31 de ani, ajunsă ministra Turismului, credea că lumea e a ei. În mai puțin de șase ani, până la condamnarea sa definitivă, Monica Ridzi a căzut de foarte sus.
 
Judecătorii i-au dat verdictul standard pentru faptele ei: 5 ani cu executare. N-au vrut să țină cont că suferă de o boală grea și fără întoarcere, n-au vrut nici să audă că are doi copii mici, ambii cu deficiențe. Într-o țară ca România, în care corupția este omnipotentă, instituțiile trebuie să fie puternice și dure, să dea exemple, în așa fel încât ceilalți politicieni să nu mai repete greșelile celor care astăzi sunt închiși.
 
Totuși, judecătorii se pot adapta situațiilor, pot avea compasiune, nu neapărat pentru mama coruptă, ci pentru cei doi copii. Dosarele nu se dau încă spre rezolvare computerelor, pentru că judecătorul are mai multă imaginație, iar la nevoie și puțină umanitate. Magistratul este cel care poate pune în echilibru răul pe care un vinovat l-a făcut, cât de periculos este acesta pentru cei din jur și dacă speța lui poate fi o pildă pentru ceilalți. Detenția la domiciliu putea fi, de pildă, o soluție, dacă Ridzi își recunoștea faptele.
 
Toată viața ei de femeie tânără și frumoasă a fost întoarsă pe dos de 600.000 de euro pe care i-a dat, când era ministră, unor firme de apartament fără licitații reale, pentru a organiza pe 2 mai 2009 Ziua Tineretului. O parte din bani au ajuns la câteva televiziuni, care, în schimb, le-au filmat pe Ridzi și pe Elena Băsescu în prim-plan și le-au prezentat îndelung pe ecrane.
 
Monica Ridzi s-a ales doar cu acele imagini, despre care ea spera că îi vor fi trambulină spre popularitatea de care are nevoie un politician adevărat. A continuat să greșească, însă, crezând că, fiind crescută la umbra lui Traian Băsescu, își poate permite să fie arogantă. Când procurorii au început ancheta, după ce Cătălin Tolontan și GSP au scris despre ea, Ridzi le-a cerut subordonaților să șteargă probele. Deci, dacă până aici putea fi bănuită de naivitate, de aici încolo este vorba despre premeditare.
 
Dacă în loc să încerce să ascundă urmele delapidării ar fi colaborat cu Direcția Națională Anticorupție (DNA), probabil că multe lucruri ar fi arătat altfel pentru ea. Eșua în cariera politică, dar își putea păstra viața. Nu a fost destul de înțeleaptă, nu a avut sfătuitori buni și a crezut prea mult în iluzia puterii. Traian Băsescu a clasat-o deja în „generația ratată“, de care, altminteri, s-a folosit fără remușcări. Dintre foștii oameni ai președintelui, Ridzi este cazul cel mai dramatic, fiindcă, spre deosebire de ceilalți, ea s-a prăbușit fizic sub acuzațiile care i s-au adus. Strategia ei de a fugi cât mai mult de procurori, ascunzându-se sub imunitatea parlamentară, a făcut în cele din urmă ca lucrurile să fie și mai negre, iar timpul a lucrat împotriva ei.
 
A greșit mult, a delapidat, chiar dacă nu în favoarea ei, a făcut falsuri încercând să scape de hârtiile compromițătoare. Faptele de corupție sunt incontestabile și pedeapsa era inevitabilă. Dar prea dură. Doi copii care s-au născut cu probleme rămân fără mamă. Cinicii vor spune că Ridzi trebuia să-și asume răspunderea înainte să-i aibă. Poate că e așa, dar copiii există și n-ar trebui pedepsiți în numele mamei.
 
Lumea văzută în alb-negru deformează și dezumanizează. În România ne-am obișnuit cu acest peisaj simplu încă dinainte de căderea lui Ceaușescu și am rămas blocați în extremități. Poate că a venit momentul să introducem și nuanțe, cel puțin atât cât să ne păstrăm umanitatea.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...