”Corupția este autostrada pe care Putin mărșăluiește spre Europa”, declara recent unul dintre participanții la întâlnirea cu Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de stat american pentru Europa si Eurasia, organizată de ambasada SUA la București.
Această remarcă inspirată lipește o imagine foarte sugestivă pe numeroasele avertismente venite recent de peste ocean, dar și din Europa. Toate țin să ne atragă atenția că nu doar Ucraina ar putea plăti cu suveranitatea și integritatea teritorială pentru incapacitatea sa de a stopa marile afaceri de corupție și de a băga la închisoare mogulii și politicienii care se cred deasupra legii.
Chiar dacă ritmul arestărilor și al verdictelor de incompatibilitate este mai intens decât oricând, România nu este în afara pericolului. Mulți politicieni, demnitari și înalți funcționari au ajuns după gratii, dar mulți continuă să zburde în libertate și să-și facă de cap în fruntea unor ministere și companii de stat.
Operațiunea de excavare a banilor publici pe care o coordonează aceștia vulnerabilizează România în patru puncte esențiale: În primul rând, lipsește statul de resursele necesare investițiilor în apărare. Fie că vorbim de tancuri și avioane, fie de oameni, echipamente și programe pentru a contracara atacurile cibernetice din ce în ce mai dese.
În al doilea rând, slăbește încrederea românilor în stat. Cât timp jaful insituționalizat rămâne norma, statul va fi considerat inamicul, indiferent cât de bine își fac treaba magistrații și ofițerii de informații. Când statul își agresează cetățenii, adversarii externi își freacă mâinile. Capacitatea unei țări de a rezista unei agresiuni este invers proporțională cu prăpastia dintre cetățeni și cei ce îi conduc. În România, prăpastie este maximă.
În al treilea rând, rețeaua de mafioți din stat, politică și afaceri formează în mod natural cel mai puternic front intern împotriva modernizării statului și a strângerii legăturilor cu Vestul. Ambele procese înseamnă pentru ei șanse din ce în ce mai reduse de a-și perpetua pozițiile privilegiate și de a nu fi condamnați la un moment dat la închisoare.
Chiar și fără să aibe legături directe și să se sincronizeze cu liderii de la Kremlin, dușmanii SUA și UE din interiorul României se vor simți încurajați de neo-imperialismul Rusiei pentru a sabota și mai ferm mecanismele și instituțiile cuplate la Occident care le amenință privilegiile. Nu au depus armele nici când erau singuri, fără nici un aliat extern și părea că nu au nici o șansă să reziste pe termen mediu sau lung. Acum, când vântul de la Răsărit le suflă în pânze și speranța se arată la orizont, vor deveni din ce în ce mai agresivi în a scoate țara din parteneriatele strategice pro-occidentale.
În al patrulea rând, este o chestiune de timp până ce goana după bani murdari și ura față de inamicul comun, ce îi unește, vor pune bazele unei alianțe în toată regula (dacă nu cumva s-a și întâmplat deja). În acel moment, nu vom mai vorbi doar de sabotaj al parcursului pro-occidental, ci și de politici concrete în folosul Rusiei și în detrimentul nostru.
După cum se întâmplă deja în Bulgaria, care a intrat în conflict cu Comisia Europeana pentru facilitățile acordate proiectului rusesc de trasport de gaz “South Stream”. În urmă cu o săptămână, presa de la Sofia a publicat corespondența confidențială a concernului Gazprom cu guvernul bulgar, din care rezultă că legislația privind construcția South Stream a fost, practic, dictată de gigantul energetic rus.
Toți demnitarii care, din incompetență sau deliberat, permit, favorizează sau inițiază acțiuni pe planurile de mai sus, pe unul sau pe toate, nu fac altceva decât să slăbească România, alianțele din care facem parte, spre bucuria tuturor puterilor străine care au interesul să fim cât mai vulnerabili. Trei miniștri se evidențiază în acest context: Constantin Niță, Economie, Dan Șova, Transporturi și Robert Cazanciuc, Justiție.
Dincolo de faptul că performanța sa ca ministru al Economiei este aproape egală cu zero – Oltchim, de exemplu, se află și acum în aceeași fundătura în care a intrat după cacealmaua lui Dan Diaconescu, dincolo de faptul că Ioan Mihăilă, consilierul său, a fost prins oferind o mită de 1,4 milioane de euro pentru un contract de energie, Constantin Niță reprezintâ un risc din cauza ambiției sale de a controla în continuare companiile din domeniul energetic.
Până acum, Niță a eșuat în încercările de a prelua, din nou, frâiele companiilor pe care le-a avut în subordine pe vremea când conducea Ministerul Energiei. Și-a pus speranțele în ordonanța de urgență privind înființarea Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, dar în ciuda planurilor inițiale, ministrul Economiei nu a câștigat dreptul de a admnistra companiile energetice. Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu încearcă în continuare să își ia revanșa cu ajutorul unor hotărâri de guvern, cu toate că știe că își riscă libertatea.
Pe lângă că a lăsat în urma sa un dezastru, numind oameni care au căpușat cu ferocitate bugetele companiilor – cazul proiectului fantomă Tarnița-Lăpușești, în care specialiștii Hidroelectrica nu cred și care a fost gândit să cheltuiască zeci de milioane de euro doar pe studii de fezabilitate, Niță nu a făcut mai nimic în două proiecte care ar fi trebuit să fie prioritare: interconectarea rețelelor de gaze și energie electrică între România și Moldova și negocierea prețului pentru gazele cumpărate din Rusia de mai multe companii, printre care și Electrocentrale Bucureşti.
Interconectarea rețelei de gaze cu Moldova, de exemplu, care ar fi trebuit să fie gata de multă vreme, a întârziat fără nici un motiv. Unul dintre elementele esențiale ale proiectului, crearea bazei legale pe care va funcționa conducta, nu a fost finalizată la sfârșitul anului trecut, după cum se angajase Niță, ministrul Energiei la acea vreme.
O bază legală bine gândită urmează să creeze, printre altele și premizele ca operarea conductei să nu poată reveni, la un moment dat, unei firme controlată de ruși, situație care ar contrazice însuși scopul realizării ei – rută alternativă de aprovizionare și transport pentru Moldova, menită să reducă dependența de Gazprom.
Tema prețului la care companiile de stat cumpără gaze din Rusia ar fi trebuit să fie una de extremă importanță pentru Constantin Niță, având în vedere că România plătește printre cele mai ridicate prețuri din Europa. Nu doar că, în timpul mandatului său, Ministerul Energiei nu a reușit o scădere a prețului, în condițiile în care alte țări de pe continent au obținut reduceri semnificative, dar nici măcar nu a încercat. Pentru acest motiv, la scurt timp după ce Niță a trecut la Ministerul Economiei, a fost schimbat din funcție Dan Cetacli, fostul director general al Electrocentrale Bucureşti, una dintre marile consumatoare de gaze din import, care le achiziționa la prețuri exorbitante.
Al doilea demnitar ale cărui decizii ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare este Dan Șova, ministrul Transporturilor. El a intrat în atenția instituțiilor statului și a partenerilor strategici în special prin cele două mari proiecte cu încărcătură strategică pe care le păstorește: transferul unor acțiuni ale companiei care administrează portul Constanța la Consiliul Local, aflat sub controlul lui Radu Mazăre și privatizarea CFR Marfă.
Dacă în cazul portului rămâne de văzut dacă va merge până la capăt și îi va ceda lui Mazăre controlul, folosindu-se de tertipul cu listarea a 14% din acțiuni pe bursă sau nu, în cazul CFR Marfă lucrurile sunt clare. Șova duce mai departe proiectul întrerupt o dată cu intrarea în închisoare a lui Relu Fenechiu de favorizare a firmei lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Român.
Cea mai clară dovadă a dat-o recent când ministerul pe care îl conduce i-a returnat lui Gruia Stoica garanția de zece milioane de euro pe care o depusese atunci când GFR a intrat în competiția pentru privatizarea CFR Marfă. Decizia subalternilor săi a generat deja un scandal monstru, ea fiind investigată atât de Corpul de Control al ministerului cât și de cel al premierului. Motivul?
Cele zece milioane de euro nu trebuiau înapoiați lui Gruia Stoica, ci puși într-un cont al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), deoarece, conform unei adrese primite de Ministerul Transporturilor de la această instituție, “ s-a dispus prin ordonanța procurorului, aplicarea unor măsuri asiguratorii pe bunurile învinuiților Gruia Stoica, Didilă Vasile și Răducan Vasile, precum și pe bunurile societăților comerciale pe care aceștia, personal sau prin interpuși le administrează…”
Deși adresa datează din 28 ianuarie, Ministerul Transporturilor nu a virat cei 10 milioane de euro către DIICOT. Rând pe rând, mai mulți funcționari au preferat să demisioneze decât să semneze actele prin care banii lui Gruia Stoica ar fi trebuit să ia drumul trezoreriei “urmând a face obiectul confiscării speciale în cazul pronnunțării unei condamnări”. (Detalii și facsimil aici)
În final, sub mandatul lui Șova, subalternii săi au găsit un tertip pentru ca, folosindu-se de o altă bancă, să îi returneze garanția printr-un act semnat la 11 noaptea, deși unii din colegii lor își dăduseră avizul pentru a transfera garanția către DIICOT. Cauza va intra, foarte probabil, în atenția procurorilor, iar Dan Șova ar putea fi obligat să dea niște explicații chiar dacă nu el a semnat ordinul de returnare a garanției.
Poate cel mai important dintre cei trei miniștri ale căror acțiuni, intenționate sau nu, vulnerabilizează România este Robert Cazanciuc. De ce? Pentru că și de el depinde ca fapte precum cele de mai sus să fie sancționate corespunzător. Pentru că și de el depinde ca semnalul dat pentru toți cei tentați să se considere deasupra legii, imuni, să fie unul atât de puternic încât mult mai puțini să îndrăznească să comită infracțiuni.
Din păcate, prin tot ce a făcut de când este ministru al Justiției, Cazanciuc pare mai degrabă un lider al grupului care, printre cuvinte, sugerează că riscul unei justiții intransigente va dispărea dacă PSD va pune mâna pe toată puterea. O spune răspicat contribuția sa la încercarea, de anul trecut, de a impune șefi mai cooperanți cu PSD în frunta secției I a DNA, după demiterea lui Lucian Papici și a Marianei Alexandru. O spune și tăcerea sa vinovată din “marțea neagră”.
O spune cât se poate de răspciat și încercarea sa de a o pune pe Elisabeta Ponea, soția fostului inspector șef al IPJ Mehedinti, reținut în dosarul Duicu, la șefia secției judiciare din cadrul DNA, după demiterea lui Papici.
Dar o spun și toate momentele în care justiția a fost terfelită, iar Cazanciuc a ales să tacă. Fie că a fost cazul Mircea Diaconu, căruia i s-a permis să candideze la europarlamentare deși interpretarea Înaltei Curți respingea clar o asemenea posibilitate, fie că au fost toate cazurile de parlamentari la care colegii lor au votat împotriva arestării propuse de procurori. De fiecare dată, Cazanciuc a preferat să tacă în loc să apere deciziile colegilor lui, în loc să apere ideea de justiție și să critice cârdășia politicienilor corupți.
De altfel, acest lucru îl va consemna, cel mai probabil și următorul raport MCV, având în vedere că nota verbală transmisă de experții care au vizitat România în cadrul misiunii de evaluare din martie face referire la pasivitatea complice a ministrului Justiției. În timp ce toate celelalte instituții lăudate constant în rapoartele MCV vor primi din nou aprecieri, este destul de probabil că anul acesta va fi consemnată absența ministrului Justiției din avangarda luptei anticorupție și abandonarea misiunii de apărare și aplicare a deciziilor magistraților.
Dezertarea lui Cazanciuc este cu atât mai stridentă cu cât domeniul său consemnează cele mai mari performanțe ale statului român. Într-un tablou mediocru, cum este cel economic, retragerea sa într-o poziție de noncombat rușinos ar fi trecut relativ neremarcată. Reușitele DNA, SRI, ANI, ale Înaltei Curți, ale multor magistrați curajoși, îi barează, însă, orice șansă de a scăpa trecând neobservat. Performanțele justiției nu doar că nu sunt ale sale. Sunt obținute, după cum s-a văzut anul trecut, împotriva sa.
Jocul periculos pe care îl fac Cazanciuc, Niță și Șova nu trece neobservat. Și dacă nu își doresc asta, incompetența sau reaua lor credință îi bucură pe toți cei ce nu doresc binele acestei țări. Câtă vreme ei rămân în funcții, relația României cu Vestul va scârțâi.
