Poate că nu ar fi fost întemniţat, poate că nu i se formulau acuze aiurea (niciodată probate) dacă ar fi predat Astra la cheie investitorului strategic adus de “băieţi.”
Sunt de notorietate desele ieşiri publice ale lui Victor Ponta cu mesaje apărute ca din senin: “cineva nu ştie să piardă.” Iar acel cineva, zic surse bine informate, era Dan Adamescu, românul care deţinea prin firma sa de asigurări cea mai mare halcă din piaţa respectivă. Victor Ponta avea misiunea de a aduce un investitor austriac, parte din operaţiunea colonialismului democratic.
Dar cum l-am cunoscut pe Dan Adamescu e din altă poveste
Era prin anii 1993. Guvernul Văcăroiu impusese cenzura economică. Nu se mai producea hârtie de ziar la Letea. Câteva zeci de camioane erau pregătite să aducă rolele gigant din Letonia. Numai că cei de acolo voiau banii cash. Şi cine avea câteva sute de mii de mărci germane? Petre Mihai Băcanu m-a trimis să vorbesc cu Dan Adamescu, proaspăt întors din Germania, unde şi-a vândut afacerile şi dispunea de lichidităţi. L-am convins rapid. Avea 100.000, în casă. A scos o valiză şi mi-a întins-o. Am şovăit. Nu puteam pleca din apartamentul lui de pe Magheru cu atâţia bani cash. Recunosc, nici nu văzusem în viaţa mea atâta bănet. L-am rugat să-i trimită cu şoferul lui. Îmi povestea că unul dintre bunicii săi era negustor, altul om de carte. O îngemănare perfectă a acelor vremuri.
Aşa am aflat că avem o punte comună: Maramureşul istoric. Ani de zile am depănat amintiri şi am vorbit despre capitalismul interbelic. Niciodată nu mi-a vorbit despre banii daţi părintelui Luţac pentru construirea celei mai înalte biserici de lemn din lume: Săpânţa Peri.
Era un businessman de vocaţie
Dan Adamescu a învăţat de mic ştiinţa lucrului cu banii. Pe vremea când lucra în Comerţul exterior era singurul care putea oferi detalii la zi despre situaţia stocurilor şi a rambursării banilor. Asta pe vremea când mulţi au chelnărit prin administraţia publică. Adică zeciuiau în numele partidului. Aia era găinărie, îmi explica în multe seri de fumat trabuc şi depănat amintiri.
A reuşit în 1978 să plece în Germania. De unde nu s-a mai întors. Acolo a făcut un business profitabil în construcţii. Reîntors în ţară şi cunoscând mentalitatea orientalilor, precum şi pofta românilor de televizoare color, a distribuit JVC şi Panasonic. De aici avea alţi bani cash care l-au ajutat să se dezvolte, în timp ce alţii nu aveau sumele necesare investiţiilor.
A construit primul Business Center pe vremea când alţii nici nu ştiau cum arată aşa ceva. Apoi a ridicat Metro, Praktiker şi alte clădiri de birouri.
A rămas acţionar la “România liberă” până în 1993. Undeva prin 1994 a aflat de mărirea de capital de la ziar, fără ca el, unul dintre acţionari, să fie întrebat. “M-aţi jefuit!” Avea să ţipe la mine. Repede s-a calmat. Mi-a replicat: “pierzi, câştigi, negustor te numeşti.”
Sponsor al CDR
Pentru că nimeni nu avea curajul să se apropie de el, toată lumea cunoscându-i francheţea, tot eu am fost însărcinat de conducerea Convenţiei Democrate din România să-l conving să sponsorizeze campaniile electorale. A spus că dă banii. Dar cu condiţia să nu mai apară şi alţi finanţatori. A plătit bani grei la acea dată.
Fireşte, după alegeri, şi-a câştigat o serie de privilegii. Nimeni nu e mecena pentru politică, locul în care se întrepătrund cel mai bine interesele economice şi financiare. Numai la noi se gândeşte altfel.
S-a reîntors la ziar atunci când trebuia din nou să plătească. După anii 2000, grupul german WAZZ a preluat majoritatea acţiunilor. Dan Adamescu a fost din nou acţionar minoritar. Nu se băga în conţinutul editorial al ziarului, deşi uneori ironiza lipsa de pregătire financiară a unor reporteri.
Cum a ajuns patron de ziar
După scandalul WAZZ şi acuzaţiile de îngrădire a libertăţii presei, Adamescu a preluat toate acţiunile ziarului, devenind patron. A găsit 6,5 milioane de euro în conturi. “Banii ăştia trebuie să circule nu să stea.” A replicat atunci.
A crezut că ziarul îi va asigura promovarea business-ului. De multe ori, era atacat în propriul ziar. Se amuza.
Unele chestiunile de sănătate i le cunoşteam. Pe altele nu. Majoritatea bolilor sale cronice s-au înăsprit în ultimii ani de viaţă, mai ales datorită stresului.
Eram mirat, în dialogurile cu el, de ce se tot extinde în afaceri. Ba Intercontinental, ba Unirea Shopping Center la Braşov. Pe de-o parte îmi mărturisea că soţia îl tot împinge din spate dar şi că banii trebuie să circule. Realizase la un moment dat un concern de firme, de ajunsese în top Forbes pe primele locuri. Acest mecanism nu-l înţelesesem. Nici de ce spunea mereu că oamenii de afaceri români au mentalitate de chelneri, pe motiv că judecă în termeni de profit de doar 10%. Asta e în milostenie, spunea el, fără a se lăuda cu zeciuala dată din veniturile sale, conform Bibliei. Nici nu am instistat. Am ştiut doar de câţiva copii bolnavi de cancer, trataţi în Germania pe banii lui. Cât despre ctitorie, la Săpânţa Peri, nu am ştiut şi nici nu am văzut nicio icoană cu figura sa, la ultima vizită făcută de mine.
Devenise o ţintă a luptei anticorupţie. De ce?
Dan Adamescu a fost un naţionalist luminat european. El credea atât în Europa patriilor cât şi a competiţiei libere a euro-business-urilor.
La 20 de ani de la căderea comunismului spunea că e aberant că nu avem un capitalism naţional. Era foarte mare patriot. Trebuie să avem firme puternice cu capital românesc, în următorii 10-20 de ani, nu ne putem permite să rămânem o colonie europeană. Trebuie să ne uităm la ceea ce au făcut portughezii sau spaniolii, unde acum 30 de ani era sărăcie. Firmele lor s-au extins în toată Europa. Credea într-un model autohton.
Exact când vorbea despre un capitalism naţional au venit şi primele acuze de corupţie. Sistemul a pus ochii de business-urile sale. Din păcate i-au luat în stăpânire nu doar afacerile, dar şi viaţa. Azi, unul dintre acuzatorii săi, Victor Ponta, trece duios pe calea europeană. Ce-i pasă unui baschetbalist de crosa unui jockeu?
Dan Adamescu ar fi putut împlini vocaţia antreprenorială a predecesorilor săi. Nu a fost lăsat. Pentru că nu s-a predat, a plătit cu viaţa.
