Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Partidul absenților sociali (PAS). Cel mai mare partid din România

Alexandru Vlad Ciurea Actualizat: 06.06.2016 - 13:50
Alexandru Vlad Ciurea

Nu voi comenta rezultatele acestor alegeri. Știm cu toții care sunt acestea. Știm cu toții că PSD este marele câștigător, că PNL are o mare problemă de existență și funcționare ca partid. De apreciat scorul obținut de Uniunea Salvați Bucureștiul. Dar cel mai îngrijorător lucru din perspectiva mea a fost prezența extrem de mică la vot.

Share

Nu voi comenta rezultatele acestor alegeri. Știm cu toții care sunt acestea. Știm cu toții că PSD este marele câștigător, că PNL are o mare problemă de existență și funcționare ca partid. De apreciat scorul obținut de Uniunea Salvați Bucureștiul. Dar cel mai îngrijorător lucru din perspectiva mea a fost prezența extrem de mică la vot.

Nu voi emite nici judecăți de valoare, de tipul “societatea românească este în suferință”. Este limpede însă că undele sistemului din care am crezut că am ieșit acum un sfert de veac încă se simt puternic. Un sistem care a „anesteziat” simțurile de natură civică, dorințele de implicare în viața cetății sau asumarea responsabilităților democratice.

Trăim într-o țară în care tragedia de la Colectiv sau afacerea de o extraordinară grozăvie Hexi Pharma nu au reușit să genereze altă atitudine decât cea de spectator indignat, dar așezat confortabil în fața televizorului. Un spectator care mormăie supărat când vede câte nenorociri se întâmplă, care comentează cu voce puternică, dar care nu face nimic ca să îndrepte ceva. Poate nici să se îndrepte pe sine... Dar nu vreau să dezvolt acest subiect al vinovăției personale, în cele din urmă, fiecare doarme cum își așterne. Dar când soarta unei comunități, a unor generații chiar, depinde de fiecare în parte, indignarea de pe canapea ar trebui să se transforme în vot. Faptul că nu s-a întâmplat arată că nu ne-am copt ca societate democratică.

Mă voi referi la domeniul sănătății. Unul dintre cele mai importante și sensibile domenii ale vieții noastre. Poate chiar cel mai important. Ca medic neurochirurg, știu ce înseamnă suferința, știu ce înseamnă boala, știu ce este cancerul. Ca toți medicii, sunt angajat în fiecare zi în această bătălie cu boala și chiar cu moartea. Lucruri grave și care te responsabilizează în fiecare zi, de dimineața până seara. În această calitate, am scris, ani de zile, nenumărate articole despre dificultățile sistemului de sănătate din România. Am scris despre lipsuri, despre subfinanțare, despre nevoi și despre drepturile pacienților. De asemenea, am atras constant atenția asupra tentativelor mereu eșuate de reformare a sistemului și, mai ales, asupra corupției din acesta.

Capacitatea noastră de indignare însă se manifestă altfel decât s-ar manifesta în societățile obișnuite cu democrația. La noi, în locul protestului ferm, medicii și personalul medical au ales să plece din țară (ca vacarul la sat). Dintr-o perspectivă, reacția acestora este firească. S-au dus să lucreze în condiții mai bune, pe salarii mai bune și în societăți mult mai puțin stresate decât ale noastre. Pacienții cu venituri bune au opțiuni, pleacă în străinătate sau vin la clinicile și spitalele private, care oferă servicii mdicale de foarte bună calitate. Iar cei mai mulți dintre români acceptă fără probleme să stea la coadă ore în șir, să se trateze de multe ori în condiții nesatisfăcătoare, să dea bani sau cadouri medicilor sau personalului medical. Dar schimbarea de mentalitate nu are loc, iar aici, dincolo de lipsa de transformare a capacității de indignare a cetățenilor în acțiune, un rol nefast a avut clasa politică românească.

Cu doar câteva excepții, politicienii români au învățat repede să spună oamenilor ceea ce vor să audă. Campaniile electorale au fost prilejuri de împachetare a unor cuvinte care să sune bine și pe placul votanților. Politicienii au jucat doar în opere dramatizate în așa fel încât să stârnească aplauze, iar în culise și-au văzut de jocurile lor de interese. Jocuri de interese care au trecut granițele dintre partide. Dacă nu s-au văzut culisele transpartinice,

s-au văzut în schimb trecerile cu ușurință a unor așa-ziși lideri dintr-un partid în altul. Nu există ideologie, nu există crez, nu există adevăr pentru acești oameni. Și nu există, de fapt, nicio formă de responsabilitate față de oameni. Statutul lor la acest lucru ar trebui să-i oblige: la responsabilitate. Dar aceasta este ultima lor grijă. Iar alegerile de duminică au demonstrat cu prisosință acest lucru, când în fruntea mai multor comunități au fost aleși politicieni aflați inclusiv în stare de arest. Problema pe care o pun din această perspectivă este legată nu doar de apetența electorilor de a pune ștampila de vot pe penali, ci de lipsa de raspundere a celor care, știind că vor intra la închisoare mai devreme sau mai târziu, au candidat.

Această realitate pare de neînțeles, iar lipsa reflexelor democratice a făcut ca partidul cu cel mai mare număr de membri să fie partidul celor care nu s-au prezentat la vot. Pot să spun că mulți dintre cei care au devenit primari sau consilieri în urmă cu două zile au câștigat alegerile prin neprezentare! Partidul absenților sociali (PAS), cel mai mare din țară, a pierdut cu grație alegerile care ar fi permis măcar echilibrarea societății noastre.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...