0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialAm apărat Justiția de politicieni! Cum ne apărăm de Justiție? | OPINIE

Am apărat Justiția de politicieni! Cum ne apărăm de Justiție? | OPINIE

Ce ar trebui să se schimbe după această formidabilă descărcare de energie civică? Descărcare pe care, sincer, nu o mai credeam posibilă, după absenteismul de la alegerile parlamentare, care a făcut posibilă victoria PSD. Mărturisesc că mă bântuie întrebarea în aceste zile, în care românii își apără democrația în stradă, refuză abuzurile politicienilor la adresa Justiției și cer schimbarea din temelii a mentalităților care domină clasa politică.

Este evident, pentru oricine care a fost zilele astea în stradă și a luat pulsul protestelor, că simpla abrogare a OUG 13/2017 nu este suficientă. Dincolo de eventualele consecințe politice (demisia premierului, a întregului Guvern, adoptarea moțiunii de cenzură în Parlament, schimbarea lui Liviu Dragnea de la șefia PSD etc.), cred că revitalizarea civismului în România ar trebui folosită pentru a realiza schimbări mult mai profunde. Pentru a regla și mai eficient mecanismele de funcționare a Statului, raporturile dintre Puterile sale.

Este evident că Justiția iese foarte întărită de pe urma asaltului banditesc la care a fost supusă de o mână de politicieni penali din PSD și ALDE care voiau astfel să scape de pușcărie. Acest lucru ar trebui să ne bucure, dar să ne și îngrijoreze.

Ar trebui să ne bucure pentru că, din acest moment, niciun partid nu va mai avea curajul să încerce să blocheze lupta anticorupție. O poate face, dar nu va avea succes, iar liderii săi pot suferi consecințe penale. Un câștig este faptul că instituțiile Justiției au funcționat ireproșabil. CSM, Parchetul General, DNA, chiar și Avocatul Poporului. Este nevoie de noi reglementări legale care să protejeze Justiția de politicieni, pentru a fi siguri că nu vor încerca un nou asalt. Responsabilii din Justiție ar trebui să propună ei înșiși astfel de modificări legislative.

Ar trebui să ne îngrijoreze pentru că, din cauza iresponsabilității PSD, balanța de putere este profund dezechilibrată în momentul de față. Puterea judecătorească domină Puterea legislativă și Puterea executivă. Chiar dacă este eroina acestor zile, trebuie avut grijă ca Justiția să nu abuzeze de puterea pe care Strada i-a conferit-o. E nevoie ca balanța să fie reechilibrată.

Când se vor liniști apele, când ne vom asigura cu toții că PSD nu va grația sau amnistia politicienii corupți, în crucea nopții, ar trebui ca armonizarea Codurilor Penale cu deciziile Curții Constituționale să fie un prilej pentru a corecta prevederile ce au generat abuzuri în toți acești ani. Pentru că abuzuri au existat și există în continuare în Justiție, în special din cauza formei în care au fost redactate Codurile. Sunt foarte multe articole găsite neconstituționale. În Parlament, ele ar trebui corectate în urma unei dezbateri transparente și eficiente, la care să participe toți factorii implicați.

Oricât de nepopular ar suna în aceste zile, trebuie să spun că vremea dosarelor subțiri a cam trecut. Numărul mare de dosare cu acuzații de abuz în serviciu nu este doar consecința rapacității politicienilor, ci și a comodității procurorilor. Pentru că este mai ușor să bagi un corupt la închisoare pe abuz în serviciu decât să investighezi infracțiuni de spălare de bani sau infracțiuni economice mai complexe. Viitoarele modificări ale Codului Penal și Codului de Procedură Penală ar trebui să pună procurorii mai mult la treabă.

Mai e nevoie de un lucru pentru a echilibra Puterile în Stat: să ne asigurăm că serviciile secrete părăsesc definitiv și irevocabil câmpul tactic al Justiției. Ar trebui să știm ce conțin protocoalele încheiate de procurori cu ofițerii de informații, secretizate de CSAT și anulate de procurorul general, Augustin Lazăr. Ar trebui să știm dacă mai există astfel de protocoale, pentru a fi anulate. Legile securității naționale trebuie modificate în așa fel încât imixtiunea serviciilor de informații în actul de justiție să fie împiedicată.

Nu în ultimul rând, ar trebui creată o autoritate independentă pentru interceptări, aflată sub controlul judecătorilor. Nici al partidelor, nici al procurorilor, nici al serviciilor secrete.

Silviu Sergiu
Silviu Sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă