Tipul de adolescent întârziat, care – trăind în captivitatea notorietăţii controversate a tatălui – simte nevoia perpetuă de a se elibera, de a deveni el însuşi. Declară că vrea să facă „politică nouă“, după ce, acum vreo şase ani, a cumpărat o vilişoară de 3 milioane de euro în Bucureştiul iubit. „De ce nu am da şi noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce aţi făcut voi şi să vă şi arunce în puşcărie pe toţi?“, întreabă public Caramitru jr. – care are o diplomă de studii în străinătate. Tocmai a intrat în USR, unde se va ocupa de conceperea programului de guvernare. (??!!) „Aşa scăpăm şi de voi şi rezolvăm şi toată legislaţia juridică rapid (că nu o să mai aibă cine să o blocheze – veţi fi toţi la Rahova şi Jilava)“, scrie. O declaraţie de copil teribilist, vor spune unii. Da, dar omul are 43 de ani, iar în ţările din care vine, acest tip de declaraţii l-ar fi singularizat ca pe un lepros, dacă nu chiar l-ar fi concediat pe loc. Numai în România e posibil să apară asemenea emisii de noapte a minţii, şi nimeni, în primul rând colegii persoanei, să nu se sesizeze.
Primesc o întrebare de la un cititor: „Ei şi ce? Dar cu gaşca lui Dragnea cum rămâne?“. Răspunsul scurt este: Rămâne să mergeţi la urne. Dar acest gen de întrebare reflectă ce se întâmplă în mentalul unor oameni, cât se poate de respectabili, care fie au alte orientări politice decât alianţa guvernamentală, fie consideră că acolo s-au adunat toţi frauduloşii, fie au interese economice afectate de măsurile luate de Executiv. Pentru ei, propria judecată (bazată, evident, pe mitologia cotidiană, că alta nu e), propria convingere politică (indiferent de culoare), propriile interese financiare sunt suficiente pentru a scoate pe cineva din viaţa politică înainte de verdictul urnelor, indiferent de mijloacele folosite, chiar dacă sunt abuzive, violente, neconstituţionale etc. Cu alte cuvinte, credinţa nestrămutată în justeţea propriei orientări politice conjugată cu eposul de malversaţiuni care înconjoară adversarul legitimează întrebuinţarea oricărui mijloc de eliminare a acestuia, inclusiv a metodelor bolşevice. Este ceea ce ne spune dl Caramitru jr. – că, odată ajunşi la guvernare, îi bagă pe toţi, printr-o OUG, în puşcărie, că vor fi toţi la Rahova şi Jilava.
Aici s-a ajuns, după 30 de ani împleticiţi de post-ceauşism. Şi există fani care, neştiind ce colcăie pe dedesubt, jubilează la auzul acestor ameninţări – bine le face! Situaţia mi-aduce aminte de bucureştenii care aplaudau cu frenezie cum îi băteau minerii pe cei din Piaţa Universităţii, în 1990, în scene abominabile. Bine le face, maică! O imagine de coşmar, despre care dl Caramitru jr. nu are habar, dar pe care ar fi trebuit să i-o transmită dl Caramitru tatăl. Însă, ocupat cu revoluţia, cu încetarea focului în scena balconiadei din decembrie ’89 (canonadă care, ce să vezi, s-a şi oprit la ordinul actorului!), dl Caramitru probabil nu a avut timp de educaţia propriului copil. Pentru că iată ce mai spune odrasla, în mod public, pe Facebook: „Trebuie să câştigăm alegerile sau – dacă le măsluiesc şi le fură masiv – să le dăm foc“. Iar la replica interlocutoarei cum că „îmi este constant teamă că se va lăsa cu morţi povestea asta“, Caramitru jr. răspunde: „Cam de asta mi-e şi mie frică. Situaţie gen Venezuela. (…) Jandarmii – dacă le dublează salariile – cred că ar fi pregătiţi să ne împuşte pe toţi. N-am niciun dubiu“.
Jilava, foc, împuşcări, morţi, Venezuela?! Vă daţi seama ce talmeş-balmeş e în capul acestui băiat care vrea să guverneze România? Nici nu ştii dacă să te umfle râsu’ sau plânsu’. Prosteală infantilă, lipsă crasă de cultură politică sau autosuficienţă de Bamboo? Nu ştim. Ştim doar că, în timp ce tatăl stinge focuri, fiul le-ar aprinde. De la mantia ţărănist-creştin-democrată la pantalonaşii scurţi neomarxişti cu franjuri legionare e cale lungă şi dureroasă. Dar asemenea trădări filiale se întâmplă încă din teatrul antic. În „Elena din Troia“, de exemplu, unde ar putea să joace orice rol (în afară de rolul calului), asemenea trădări sunt la tot pasul. Singurul care l-a citit a fost Seniorul Coposu, care văzuse mult teatru la viaţa lui.
S-a spus despre USR că este un partid inventat, tras de sfori de cine ştie cine. Declaraţia dlui Caramitru jr. infirmă însă această prezumpţie, întrucât nimeni nu poate fi atât de prost încât să comande sau să aprobe asemenea elucubraţii. Cazul este asemănător cu cel al dlui Cioloş, care ne-a făcut pe toţi securişti – doar că dl Caramitru jr. vrea să dea foc. Spre deosebire de Cioloş, care poate fi un pompier reuşit, Caramitru jr. nu poate fi decât un piroman eşuat. Chiar presupunând că n-au vrut, n-au intenţionat să debiteze ce au debitat, poţi să laşi ţara pe mâna unor asemenea specimene bonjouriste, care nu au responsabilitatea cuvintelor?
Dincolo de înţelesul primar, despre ce ne vorbeşte aberaţia dlui Caramitru jr., ce semnifică ea? Evident, semnifică starea de spirit care domneşte în partidul numit USR. Probabil aşa gândesc oamenii de acolo, altfel s-ar disocia de declaraţiile lui, l-ar repudia într-un fel sau altul – ceea ce nu se întâmplă. Oare este întâmplător că aceste două acronime – PLUS şi USR – îşi dau mâna ca să transforme cât mai mulţi dezamăgiţi într-o masă de manevră?
Adevărul este că de apariţia lor în peisaj nu sunt responsabili fondatorii, aşa cum căpuşa nu este ea responsabilă de promiscuitatea spaţiului în care îşi face cuib. Este responsabilă clasa politică, în ansamblu, înglodată – de ani şi ani – în sutele de promisiuni neonorate, în sutele de măsuri greşite luate din ambiţie sau ego prostesc, chiar şi cu riscul agresării interesului public sau naţional, în sutele de cazuri de spoliere a avutului naţional contra unui comision băgat în propriul buzunar etc. Toate acestea nu aveau cum să nu conducă, prin acumulare, la o legitimă deziluzie, la o furie mocnită din partea celor oneşti. Mai grav este că deziluzia continuată, mai precis căderea din deziluzie în deziluzie, duce la radicalizare, intoleranţă, violenţă, extremism – adică exact la arealul promovat şi capitalizat de către cele două acronime sub titulatura de „noua politică“.
O parte a românilor (inclusiv din Exil), copleşită de devalizările generalizate de-a lungul anilor, se află, explicabil, pe marginea disperării şi, în căutarea salvării, se aruncă în clişee de tot felul – dintre care unele poate se potrivesc cu starea de fapt din prezent, altele nu. A alege însă calea etichetărilor prefabricate, a sentinţelor extra-judecătoreşti, a arbitrariului yoghino-mesianic în locul comparării lucide şi argumentate a programelor de guvernare, a rezultatelor, a bilanţurilor – în spaţiul de dezbatere democratic supus competiţiei electorale – duce sigur la haos.
A te îmbarca pe o corabie, cu scuza unei noi încercări, fără însă să vrei să ştii ce e în cală, este greşit în general, ca filosofie de viaţă. A te da pe mâna unor grupuri care profesează, în subsidiar sau pe faţă, globalismul, exagerarea robotizantă şi dezumanizantă a corporatismului deşănţat, neomarxismul Şcolii de la Frankfurt, orientările abulice, nivelatoare ale personalităţii, lipsa valorilor morale sau religioase etc. este, desigur, alegerea fiecăruia, dar nu înseamnă că nu trebuie s-o semnalăm, ca pe un pericol major. Preţul este o nouă deziluzie, poate ultima – de la care foarte puţini mai au tăria să se întoarcă la partidele de establishment democratic, ele însele datoare cu o severă selecţie de resurse umane. Se cade astfel pradă unei depresii, unei mortificări a simţului civic, al cărei rezultat este autoexcluderea şi lăsarea căii libere pentru escaladarea încă mai agresivă a experimentelor.
Participarea conştientă nu poate fi înlocuită nici de abandonare, dar nici de prozelitism. Trebuie dată la o parte o dogmă – dogma comunistă – dar acest proces obligatoriu este mai nou căpuşat de tot felul de scamatori care încearcă s-o înlocuiască, pe sub mână, cu alta – de esenţă neocomunistă. Drapată în straie anti-comuniste, aceasta din urmă ascunde, şi ea, tot agende personale, de grup şi de luare cinică a puterii. Pe scurt, „noua politică“ este o păcăleală, un fel de joc piramidal în care, se ştie, nu câştigă decât primii, restul – marea masă – rămâne cu buzele umflate. PLUS şi USR sunt doar două dintre cele 182 de partide – aflate în preajma ciolanului europarlamentar – înregistrate la tribunal. Cum să distingi între escroci, psihopaţi şi pastori?
Iată de ce declaraţiile dlui Caramitru jr. sunt revelatoare. Desigur, pentru cine are urechi să audă şi ochi să vadă. A făcut lumină în legătură cu partidul pe care îl reprezintă. A reliefat tot profilul USR, succint, cu o forţă extraordinară de sinteză, ca o hârtie de turnesol elveţiană – sărind direct la faza terminală, faza incendierii. Well done, my boy! Take a break now and go to bed.
* Bună treabă, băiete. Acum fă o pauză şi du-te de te culcă.
