15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăOpera & Classical MusicEufrosina Mărgineanu: 16 ani de aşteptare sub „lupa” Securităţii

Eufrosina Mărgineanu: 16 ani de aşteptare sub „lupa” Securităţii

Anul 1948 a purtat semnificaţia schimbării şi începutul unui travaliu dureros pentru întreaga familie Mărgineanu. Arestarea, condamnarea şi detenţia profesorului Nicolae Mărgineanu au influenţat destinele celor pe care-i iubea şi îi proteja cel mai mult: soţia şi copiii. Ei sunt cei care au traversat al doilea cerc al suferinţei în „povestea peşterii”, fiind  nevoiţi să sufere în plus, nu numai prin empatie cu cel închis, dispărut, ci şi pentru că spaţiul social le oferea şanse minime, doar de supravieţuire, nu şi de dezvoltare.

Soţia profesorului, Eufrosina Mărgineanu,  și copiii săi, Daniela şi Nicolae, au rămas timp de mai bine de 16 ani la intrarea în „peşteră”, în aşteptarea celui drag.

Daniela Ţăranu Mărgineanu evoca într-una din mărturiile sale condiţia acestei aşteptări: „Noi cei rămaşi acasă, mama, fratele meu în vârstă de nouă ani şi cu mine, în vârstă de 12 ani, am început să trăim într-o închisoare mai mare, România, unde drepturile cetăţeneşti erau sistematic călcate în picioare”. La gura „peşterii” au descoperit că durerea le-a oferit un plus de rezistenţă, iubire, iertare și înţelepciune.

În aceeaşi situaţie se aflau mii, zeci de mii de familii ale celor întemniţaţi, nevoiţi să suporte persecuţia regimului dictatorial instalat după 6 martie 1945.  Doar ei ştiu ce înseamnă îndurarea umilinţelor şi ameninţărilor cu închisoarea sau moartea, izgonirea din propriile case, confiscarea bunurilor personale, stigmatizarea socială şi limitarea posibilităţii de a munci, fiind lăsate să atingă culmea disperării, a foamei, a rejecţiei comunităţii, starea de prag minim de existenţă.        

Perseverenţa diabolică a instituțiilor represive de a mutila social familia profesorului Mărgineanu dobândea caracteristici absurde. Scopul lor avea aceleaşi coordonate: marginalizarea socială a membrilor familiei, pedepsirea lor prin îngrădirea accesului la educaţie şi oportunităţi de a munci, aceştia fiind puşi în situaţia de a face faţă imposibilului. Intenţia lor se încadra ideologic cerinţelor partidului unic: „stârpirea” burgheziei şi „imperialiştilor”, a „idealiştilor retrograzi”,  „impuri” şi „reacţionari”.

Eufrosina Mărgineanu (născută Arvanitis), soţia profesorului Nicolae Mărgineanu, a încercat cu toate forţele şi abilităţile de care dispunea să-şi protejeze cât mai mult timp copiii şi să le asigure nu numai un trai decent, ci şi alinare şi curaj de a rezista într-o lume ostilă.

După arestarea soţului, cu fiecare percheziţie domiciliară, a încercat, cu riscuri mari, să mai salveze o parte din bunurile de valoare din casă (tablouri, manuscrise, cărţi) cu sprijinul unor prieteni remarcabili.

Resimţea din plin ura şi înverşunarea reprezentanţilor regimului comunist. Securitatea avea deja un profil destul de precis al Eufrosinei Mărgineanu: „E grecoaică, vorbeşte captivant, dramatic, impresionant. E cultă şi îndrăzneaţă în a umbla pe la autorităţi. Îşi iubeşte şi stimează soţul şi face sacrificii să umble pentru salvarea lui”.

Eufrosina Mărgineanu era licențiată în engleză şi avea un doctorat în psihologie. Călătorise şi fusese invitată alături de profesor în cele mai prestigioase medii universitare, culturale şi politice din America şi Europa. În Cluj se bucura de o reală prestanţă şi respect din partea celor mai renumite personalităţi locale. În 1948, după arestarea profesorului,  o bună parte din aceşti prieteni fie aveau probleme cu organele poliţieneşti, fie erau arestate sau  urmărite pas cu pas, fie evitau deliberat orice contact sau gest suportiv.          

Pentru comunişti, rafinamentul, eleganţa educaţia, valorile democratice şi liberatea de exprimare păreau a fi simbolul „imperialismului” şi sub orice formă s-ar fi manifestat el trebuia extirpat şi înlăturat definitiv, pentru a nu fi prilej de contaminare a semenilor.

Aşadar, o atare pedeapsă era „utilă” şi în cazul familiei Mărgineanu. Prima etapă a fost arestarea capului familiei, a profesorului, apoi confiscarea unei jumătăţi din casă, a unor bunuri aflate în proprietate, ca, ulterior, să fie umilită prin lipsirea posibilităţii de a duce un trai decent. Astfel, Eufrosina Mărgineanu a reuşit, cu multe insistenţe, să lucreze pe post de pedagog la Şcoala Profesională Specială Nr. 14, un preventoriu pentru copii bolnavi de TBC, unde s-a şi îmbolnăvit de plămâni.

La acea oră, mai mult decât foamea, ceea ce provoca suferință era absenţa soţului. Eforturile doamnei Mărgineanu de a-l căuta în închisorile comuniste, de a beneficia de dreptul de a-i trimite pachete şi de a-l vizita, conform legilor la acea vreme,  au fost în zadar. Imediat după arestare,  a trimis pachete la toate penitenciarele din ţară, în speranţa că, cel puţin o dată, pachetul ar ajunge la el.

În 1956, Eufrosina Mărgineanu se adresează din nou Procuraturii Militare Piteşti (vezi galeria foto), obţinând aprobarea de a trimite un pachet cu alimente, străduindu-se ca în  calupul de marmeladă să introducă sute de drajeuri cu vitamine. Din mărturiile ulterioare ale profesorului Mărgineanu, pachetul nu a fost niciodată primit. 

De altfel, nu a primit nici o veste pe întreaga perioadă a detenţiei de la soţul său, ci doar prin intermediari care, după eliberarea din temniţă, fie o contactau conspirat prin corespondenţă, fie o vizitau la domiciliu, asumându-şi riscuri imense. Nu a pregetat să mulţumească acestor persoane pentru bunăvoinţa şi curajul lor. Orice veste primită purta însemnătatea simbolică de a-l şti în viaţă şi acest lucru părea să fie cel mai important.

Lucrătorii Securității au supravegheat şi urmărit fără întrerupere casa familiei Mărgineanu, atât prin dirijarea şi infiltrarea informatorilor la domiciliul acesteia, precum şi în mediile pe care le frecventa (grup de prieteni, vecini etc.), cât şi prin instrumentele tehnicii operative de interceptare şi control a corespondenţei.

Înaintea eliberării profesorului Nicolae Mărgineanu din închisoare, Securitatea şi-a intensificat măsurile de supraveghere prin instalarea mijloacelor tehnice de ascultare a telefonului, prin interceptarea corespondenţei şi mobilizarea informatorilor pe lângă toţi membrii şi prietenii familiei. Aceste măsuri poliţieneşti au fost menţinute mult timp şi după eliberare, chiar dacă informaţiile găsite în documentele create de Securitate până la această dată nu demonstrează în mod direct acest lucru. Faptul că există indiciile prezenţei unui dosar „Problema americană”, pentru care soţia profesorului Mărgineanu a fost luată în evidenţă, ne obligă la continuarea investigaţiilor începute.

Eufrosina Mărgineanu a trăit bucuria fără de margini a reîntâlnirii soţului, după cum a trăit suferinţa pierderii definitive a acestuia, în 1980, după încă 16 ani de la eliberarea din temniţă, însă, de această dată, cauzată de mâna destinului.   

A supravieţuit uzând de strategiile adaptării armonioase,  încrezătoare în forţa iubirii şi iertării, cu speranţa că într-o bună zi vor fi cunoscute şi damnate abuzurile şi crimele săvârşite în timpul regimului comunist.

*

1948 mai 27. Scrisoarea profesorului Nicolae Mărgineanu adresată din închisoare soţiei sale, Eufrosina Mărgineanu (Fofo).

Dragă Fofo,

Doresc foarte mult să-ţi păstrezi toată liniştea şi să te îngrijeşti de copii, aşa, ca să aibă tot ce le trebuie şi mai ales să fiţi liniştiţi cu toţii, de asemenea şi mama.

Atât igiena, cât şi mâncarea, precum şi tratamentul sunt pe deplin omeneşti. De aceea să nu-ţi faci absolut nici un gând că rabd foame sau altceva, deoarece eu sunt pe deplin mulţumit.

Te sărut. Sărută din parte-mi copiii. Şi aveţi linişte şi încredere toţi.

Vă sărut pe toţi,

Nicu

Bucureşti, 27 mai 1948

ACNSAS, fond Penal, dosar 335, vol. 21, f. 363.

*

1948 [septembrie].  Scrisoarea profesorului Nicolae Mărgineanu, arestat, către soţia sa, Eufrosina Mărgineanu, care nu a ajuns niciodată la destinatar.

Dragă Fofo,

Îţi mulţumesc pentru lucrurile trimise la începutul lunii septembrie, pe care le-am primit pe toate.

Acum am tot ce-mi trebuie şi te rog, grija mea să nu o porţi. Mâncare am două feluri la amiază şi seara şi, desigur, dejunul dimineaţă, plus posibilitatea de a-mi completa*. Calitativ e ireproşabilă, iar cantitativ pe deplin suficientă, de aceea am şi renunţat să-mi mai cumpăr. De altfel, nu sunt de loc mai slab decât de obicei, în orice caz, am peste 75 kg.

Într-adevăr, tratamentul nu e absolut pe deplin corect, ci pur şi simplu plin de atenţie şi bunăvoinţă. Cât priveşte igiena, duşul cu apă caldă şi rece, îmi e oricând la dispoziţie, aşa încât singura grijă îmi e numai grija voastră, a ta şi a copiilor, convins fiind că greul îl duceţi numai voi.

Ajută-te cum poţi cu lecţiile tale, roagă-l şi pe fratele tău să te împrumute, căci fratele meu sunt convins că are prea multe greutăţi cu întreţinerea copiilor săi la şcoală şi nu poate să – bineînţeles –vinde orice, aşa fel ca nici tu, nici copiii să nu ducă lipsă şi astfel, ceea ce ai economisit cu hrana să cheltuieşti cu doctorul şi medicamentele.

Din hainele mele vinde costumul bleu-marin şi bej, pardesiul sau orice, bineînţeles. Ceea ce mă linişteşte e că ştiu că tu o scoţi la cale cu oricât de puţin, grija îmi e numai să nu te privezi de prea multe.

Reţinerea mea poate să te mire, cum tu nu cunoşti motivele ei, vreau să spun  că activitatea mea pe plan politic de care nu ţi-am vorbit din motive legate tocmai de caracterul ei. Sunt o seamă de greşeli, pentru care acum plătesc socoteala.

Sunt, fireşte, îndurerat de situaţia în care v-am lăsat pe voi. Aş dori însă să nu vă mai îngreunaţi viaţa şi cu grija mea, eu având tot ce-mi trebuie. Insist asupra acestui lucru, deoarece ştiu că circulă diverse zvonuri, ori adevărul e că eu mă bucur de cel mai omenos şi atent tratament. Pe viitor, de altfel, sper să-ţi pot scrie mai des.

Danielei şi lui Nicuşor le trimit toată dragostea mea. Sunt fericit că Nicuşor a ajuns şi el premiant şi…şi mai fericit dacă-şi va ţine obiceiul. Cuminte cum e, în Daniela am toată încrederea.

Mamei, sărutări de mână şi urări de sănătate. De asemenea, mamei de la Obreja. Celorlalţi, sănătate şi mult noroc.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea.

Nicu

* Conţinutul scrisorii indică constrângerea din partea organelor de Securitate de a nu oferi nici o informaţie privind adevăratele condiţii, în fapt  inumane, din penitenciare sau beciurile Securităţii. Scopul era evident acela de a nu se afla adevărul, de a infirma zvonurile care circulau cu privire la tratamentul extrem de brutal aplicat în timpul anchetelor, astfel încât familia să nu poată acţiona în apărarea lui prin intermediul presei străine sau a reprezentanţilor Legaţiei Statelor Unite în România.

ACNSAS, fond Penal, dosar 335, vol. 21, f 361-362.

*

Acest articol apare cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Documentarea şi cercetarea în arhiva CNSAS a fost realizată de: Cristina Anisescu, Florentina Budeancă, Liviu Burlacu și Cipriana Moisa (Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, Serviciul Programe Educaţionale şi Centrul de Istorie Orală).

Cele mai citite

Cum poți să consumi urzicile

Urzicile sunt la foarte mare căutare primăvara, iar asta mai ales datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă pentru sănătate și nu numai. Prin...

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă