Săptămâna asta e mai specială la români. În majoritatea caselor creștinilor ortodocși, coboară ca o boare îngăduința, iertarea și împăcarea.
Ne pregătim să cinstim Învierea! Cel mai mare adevăr relevat. Mărturisit și cinstit. Dar până de Paști, ne amintim de cele zece fecioare, cinci înțelepte și cinci nesăbuite, cele din urmă venind în întâmpinarea “mirelui,” fără ulei în candele. Primele L-au văzut. Celelalte au orbecăit.
Poate mai mult ca oricând, e nevoie să fim îngăduitori față de cei care nu văd. N-au venit pregătiți. Ei văd ce li se spune să vadă. Cred în himere, că tot a revenit Peștera lui Platon, în arhitectura Noii Ordini Mondiale, far de slavă.
Să vezi e un lucru mare! Dar să și înțelegi, e proba supremă a îndumnezeirii.
Zilele acestea, am sădit mai multe crenguțe de salcie. E timpul optim ca ele să prindă rădăcini. Pe cele de anul trecut le-am împletit cunună. Oare a mai existat vreun alt arbore care să se aplece în Drumul Crucii?
citește și: Bătălia finală dintre stânga globalistă și dreapta tradițională se dă în Franța
Neclăim credința. Părem mai buni. Dar nu mai avem sapa și hârlețul pentru a semăna.
Trec zilele pătimirii lui Hristos. Și tot n-am învățat nimic din pilda semănătorului.
Pilda semănătorului în Săptămâna patimilor
„Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, si îndată au răsărit, pentru că nu era pământul adânc. Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcina, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbusit. Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.” (Matei 13, 3-9). De pe puntea unei bărci, Iisus le-a vorbit ucenicilor săi în pilde. Pentru că și atunci, ca și acum, “mulți ce văd nu văd, ce aud nu aud și nu înțeleg.”
O mare parte dintre ortodocși țin postul Paștelui. Se reculeg! Merg la preot pentru a primi, în această săptămână, Sfânta Împărtășanie! După sărbători, ce folos? – revin la vechile îndeletniciri. Hulesc din nou. Nu caută Adevărul. Văd ce li se ordonă să vadă. Și aud doar cântecele sirenelor lui Homer.
Săptămâna patimilor este cea mai simplă cale spre mântuire
Toți adepții luptei de dragul luptei, întreg aliotmanul de farisei ai Noii Ordini Globale impun ce să vadă oameni, dar aceștia nu pricep dilema noului Pilat din Pont: cine sunt eu să judec?
La nivel planetar s-a reinstituit Sinedriul, format din zeloți și din judecători din papura noilor oriente, care îndeamnă la a doua răstignire a lui Iisus.
Ce te faci dacă în Săptămâna patimilor ți-ai amintit despre Judecata nedreaptă și schingiuirea lui Iisus, iar după sărbători ai intrat din nou în regimentul de gardă al corectitudinii mondiale?
Să vorbești despre Înviere unei lumi deviaționiste e ca și cum ai da mărgăritare la porci!
Într-o lume tulburată, Adevărul trebuie sădit de cei care cred. Cei care nu cred n-au sădit niciodată nimic. Fără rădăcini, sunt o pleavă în calea tropăitului neomarxist, al Antihristului ce caută să încheie revelarea Mântuitorului în mințile oamenilor.
Dacă e să ne gândim care a fost cel mai puternic mesaj din istoria umanității, acela e Învierea și deschiderea cerurilor pentru cei buni.
Inițiații întrevăd tot mai des semnele Apocalipsei. Ce e de făcut? Rugăciunile ajută, dar nu vindecă o societate bolnavă. Nu-i face pe vântură vânt buni semănători, cu toată îngăduința tatălui ceresc.
Planeta s-a îndepărtat de cuvânt. De adevăr. Și tot mai mulți uită să pună ulei în candelă, dar vor să vadă. Și atunci, diavolii le arată calea. Mulțimile pășesc în beznă, conduse cu vicleșug de misionarii războiului.
Omenirea e gata să se prăpădească, odată cu dispariția ființei. Ce este o ființă? Un corp înzestrat cu suflet. Ce este post-adevărul? O minciună toxică de ucis conștiința.
În plin frig, mulți luptă împotriva încălzirii globale. Uită că Dumnezeu e-n cele ce sunt! În climă, în rod și-n oameni.
Dacă ai parcurs „Jurnalul fericirii,” n-ai cum să orbecăi!
În oastea lui Iisus sunt toți drepții. De partea noastră e istoria. De la Brâncoveanu, la Ion Alexandru. Cum să rătăcești după ce citești și înțelegi “Jurnalul fericirii”?
Am avut privilegiul, în aceste zile, să lecturez o minunată carte. „Cronică de sfârșit de mileniu,” scrisă de medicul stomatolog Maria-Cristina Moisin. O provocare a amintirilor, dar și o probă vie a îndumnezeirii omului.
Înainte de a pleca spre frontul ultimului mare război, trei mii de oșteni năsăudeni s-au oprit la Biserica greco-catolică a părintelui Moisin din Câmpina. A fost rugat să-i spovedească și să-i împărtășească pe toți. Alături de preotul ucrainean Jean de Crassovski, trei zile și trei nopți, le-a ușurat sufletul.
Imaginea paradisiacă a celor trei batalioane de soldați, stând la coadă, să intre în biserică, e practic imposibilă azi. Oamenii nu-și mai împărtășesc evlavia de a se ruga în comunitate.
Există o atâta însingurare pe rețelele sociale, încât semănătorul nu are unde semăna. Învierea e doar un pretext de zile libere, nu un miracol întremător.
Hristos a înviat! Adevărat ca înviat!
Mântuirea nu se găsește printre închinații la inorogii din cenușa imperiilor. Ci doar în păstrătorii unicului adevăr: Iisus a înviat din morți, iar Împărăția sa e veșnică.
Să explici azi posedaților de adevăr că rătăcesc, e ca și cum te-ai chinui să pui ulei în candela inepților!
Iisus a intrat Duminică în Templu. Robii l-au întâmpinat cu sălcii. Vineri, L-au ucis. Aceiași s-au bucurat la răstignirea Sa.
Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!
Vocile lumii
Maria-Cristina Moisin
Cronică de sfârșit de mileniu
“După prima noapte cei doi preoți au făcut o mică pauză pentru a se sfătui cum să-și curme somnul. Au făcut rost de două creioane ascuțite, în care să-și sprijine bărbia. Când oboseala îi copleșea, înțepătura creionului îi trezea…La plecarea lor, oștenii împărtășiți au dăruit o parte din energie celor rămași. Oare câți dintre noi, când pleacă la un drum de risc se mai gândesc și la suflet?” se întreabă Maria-Cristina Moisin în cartea “Cronică de sfâșit de mileniu.”
