3.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăOp & EdPutin a testat verticalitatea puterii

Putin a testat verticalitatea puterii

Tentativa de lovitură de stat din Rusia a zguduit o zi întreagă lumea. Evghenii Prigojin a primit protecția președintelui Belarus Alexandr Lukașenko, după ce l-a convins – conform surselor oficiale – să oprească marșul dreptății către Moscova. “Veți fi striviți ca niște gândaci!” – i-ar fi spus liderul de la Minsk.

Vladimir Putin nu s-a dezechilibrat, cum anunța presa mainstream. A avut prilejul de a testa “verticalitatea puterii.”

Să nu uităm că în ziua fatidică de sâmbătă, când planeta a înghețat câteva ceasuri, Prigojin făcea militarilor apel la revoltă. N-a scos niciun cuvânt împotriva “dictatorului!” S-a plâns de slăbiciunea generalilor, pe care i-a ironizat în mod public! Marele său adversar Serghei Şoigu, actualul ministru al apărării, rămâne în post. Doar şeful Statului Major, generalul Valeri Gherasimov, este dat dispărut. Acest lucru este negat însă de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Puterea verticală sau verticalitatea puterii?

Mult așteptata reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei n-a decapitat pe niciunul, în ciuda supozițiilor presei occidentale.

citește și: Legea anti UDMR enclavizează maghiarimea și sporește tensiunea interetnică

Cum am mai spus, Putin și-a verificat verticalitatea puterii. Ce înseamnă această sintagmă? Puterea este ierarhică și nu proporțională. Rusia are un istoric despotic, nu democratic. Nu degeaba în topul celor mai importante personalități din istorie apar Ivan cel Groaznic și Ecaterina cea Mare, care și-a ucis soțul. Evident, pe un loc special se află exponentul puterii expansioniste ruse, Petru cel Mare.

Mesajul ultimelor campanii electorale ale lui Putin erau „Verticalitatea puterii.” Titlul este, deci, o parafrază inversă.

La Moscova nu există check & balance. Doar suveranitatea puterii absolute.

Putin a testat verticalitatea puterii
Foto: Gavriil Grigorov,/Sputnik, Kremlin Pool (via AP)

Presa occidentală n-a ratat încă un moment să se facă de râs. Luându-se după narativele, stipendiate de industria războiului, naivii au sperat că Prigojin, Șoigu sau vreo liotă de generali îl răstoarnă pe Putin din jilțul puterii. Nu puțină lume occidentală, intoxicată de conspiraționiștii, validați de fact-chekeri, speră la un Moskow-maidan, organizat după tiparele maidanului pro-occidental de la Kiev, subvenționat la greu de către rețeaua Soros.

N-a fost să fie!

Putin a jucat piesa apropierii de oameni

Întreaga săptămână trecută, țarul de la Kremlin a jucat piesa apropierii de oameni. Și-a verificat coeficientul de încredere? Nu. A făcut un spectacol pentru media occidentală, la fel ca la celebra Olimpiadă de la Soci, unde a sedus o lume întreagă prin decoruri potemkiene. Toate marile posturi de televiziune au comentat și întors pe toate fețele desenul făcut de Putin pe o tablă inteligentă: un chelios cu trei fire de păr în cap, publicitate cât carul.

Cât despre divizia de mercenari Wagner „e mersi, bine.” Luptătorii care nu vor să semneze contractul cu Ministerul Apărării pot să se refugieze în Belarus, țară cu arsenal nou rusesc. Mai puțin cei care au participat la marșul către Moscova.

Declarația lui Putin că statul finanțează diviziile Wagner se constituie încă un capăt de acuzare împotriva sa. Cererea Curții Penale Internaționale de arestare a sa pare ridicolă.

N-au fost mișcate piesele grele din angrenajul puterii de la Moscova!

De ce Putin nu l-a demis pe Victor Zolotov, șeful Gărzii Ruse, un fel de Jandarmerie? Dar pe Prigojin, fostul său bucătar, îmbogățit pe spinarea lui, când era viceprimar al Sankt Petersbourg? Cum de nu a tăiat capul lui Șoigu, deși căderea sa părea iminentă, mai ales după ce televiziunea de stat a prezentat imagini din luxosul său cuib de nebunii, de tip pagodă cu piscină olimpică la demisol?

Simplu. Pentru că Vladimir Putin învârte singur mecanismele puterii la Moscova.

Propunerea de decorare a ofițerilor spetsnaz (trupe de comando ale armatei), care-l însoțeau permanent pe Prigojin, cu titlul de eroi ai Federației Ruse, este o altă fațetă a jilțului puterii.

Putin n-a tăiat capete, așa cum spera o parte a neofiților războiului.

Silovikii, altfel de securici

Puțină lume știe că Vladimir Putin a fost doar o scurtă perioadă de timp – nouă luni – șeful FSB, înlocuitorul temutului KGB. Atunci, a țesut o plasă de loialiști, pe care i-a răspândit în toate structurile de putere. Nikolai Patrușev, șoimul cu dinți de oțel, este secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, fost șef FSB, promovat de Putin. FSB-ul actual este în degetul mic al președintelui.

Dacă Putin se teme de ceva este de forța generalilor din armată și puterea lor de a conspira la răsturnarea sa de la putere. De aceea, toate structurile de forță mustesc de acoperiți.

Lumea occidentală nu știe că tronul prezidențial este susținut de siloviki, oamenii grei ai administrației prezidențiale din structurile de informații. Deep State-ul rusesc e altfel organizat, pe baza suspiciunii de trădare. Fiecare as are un juvete cu titlu de însoțitor.

Ni se pare că tentativa de lovitură de stat l-a ajutat pe Putin. Poate epura în liniște, la fel ca Erdogan generalii fideli SUA, toate „elementele dușmănoase” din structurile operative.

Și mai e ceva, dacă oligarhii se leagănă de un fir de ață între viață și moarte, vorbele lui Patrușev “rețeaua informativă e noua aristocrație rusă” ar trebui să dea de gândit celor care și-au făcut o profesie din anunțarea orei, datei și locului uciderii noului țar.

VOCILE LUMI

The Hill

Publicație americană

Putin a testat verticalitatea puterii

“Nu va exista nicio schimbare în bine în Rusia până când rețeaua de putere a KGB-ului nu va fi distrusă definitiv – pentru că a fost acolo înainte de Putin și va fi și după ce el nu va mai fi, conchid economistul Mark Toth și Jonathan Sweet, colonel în retragere al armatei SUA, într-un editorial publicat în The Hill,” citat de Adevărul.

Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Manchester City, ironizată dur după egalul cu Feyenoord! „Vor mai câștiga vreodată?”

Egalul surprinzător al lui Manchester City cu Feyenoord, 3-3, după ce a condus cu 3-0, a atras critici și ironii din partea presei engleze. Manchester...

Armistițiu în Liban: Evaluarea pierderilor economice și umanitare, costuri de miliarde de dolari

Conflictul dintre Israel și Hezbollah din Liban s-a încheiat miercuri dimineață printr-un armistițiu, însă pagubele provocate de luni de confruntări sunt imense. Potrivit estimărilor, pierderile...

Australia, la un pas de implementarea unei interdicții privind utilizarea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani

Australia se apropie de implementarea unei interdicții privind utilizarea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după ce Camera Reprezentanților a adoptat un proiect...
Ultima oră
Pe aceeași temă