Înaintea alegerilor prezidențiale din America lui 2016, presa noastră laolaltă cu unele figuri politice zornăiau propagandistic de zori împotriva candidatului Trump. Nicio grimasă acuzatoare contra rivalei sale de atunci, doamna Clinton. În presa mondială apăreau materiale despre familia Clinton, care luau bani de la Statul Qatar pentru fundația lor, de la același stat care finanțează și ISIS. ”Hilara” era responsabilă cu vârf și îndesat, din poziția de șefă a Departamentului de Stat, pentru dezastrul numit Primăvara Arabă, care a dus la umflarea monștrilor teroriști islamici. Fundația Clinton a luat bani de la Compania Uraniului din Rusia. Asta în contextul în care unii se lăudau că văd și noaptea ”mâna invizibilă” al lui Putin operând în favoarea lui Trump, fără să-i acuze cineva deconspiraționism. Tot ea a dat contracte șpăgi unor firme în schimbul donațiilor făcute de acestea pentru fundație.
Într-un final au înghițit cu greu pilula amară a înfrângerii. Trump și-a început mandatul celui de-al 45- lea președinte al Americii, cu un discurs memorabil prilejuit de investirea oficială.Ceea ce a răsunat atunci din gura sa, a fost mult diferit de discursul oficial al unui politician de sistem.
Noua viziune cu care venea Trump, era de fapt mai vechea viziune, spre care voia să întoarcă SUA. Înapoi la America clasică, creștină, conservatoare, dar totuși tolerantă față de alte rase, etnii, în pofida a ceea ce afirmau apostolii corectitudinii politice.
Tonul personal, optimist și îndrăzneț, care e de fapt chintesența spiritului american sănătos, l-a impus imediat. Așa ceva nu vom găsi niciodată la un politician român, care în afară de a plânge fals pe umărul poporului și de-a se solidariza ipocrit cu cei năpăstuiți, bucuros în același timp că nu le împărtășește soarta, nu transmite nici un impuls mobilizator. Dacă există un discurs mobilizator al politicienilor români, acela e unul negativ, de asmuțire a electoratului captiv împotriva dușmanilor de interese.
Însă acest fapt are rădăcini înfipte profund în inconștientul nostru colectiv. Până și românul simplu crede că dacă secretă un discurs demobilizator, demotivant, va paraliza voința celor din jur și astfel le-o va lua înainte altora. Acest subterfugiu de care e foarte mândru, pentru că-l face să se creadă băiat deștept, dezvăluie de fapt frica de competiție. El nu-și dorește suspansul întrecerii, în care fiecare evoluează pe culoarul său. Dacă s-ar putea să-i facă pe ceilalți prin orice mijloace să abandoneze, iar el să câștige la masa verde, ar fi situația ideală. Când nu se întâmplă așa și e nevoit să participe, va face tot posibilul să trișeze și să trucheze concursul. Rezultatul colectiv al acestei șmecherii ieftine e o țară necompetitivă în toate domeniile ei.
Pe acest aspect, America reprezintă exemplul diametral opus. Acolo nimeni nu fuge de competiție, ba dimpotrivă, discursul stimulativ se regăsește chiar la baza societății. Astfel apare emulația, fiecare încercând să dea ce are mai bun pe culoarul său, fără să se dedice exclusiv sabotării concurentului. Această emulație generală duce inevitabil la beneficii colective.Pentru românul laș și șmecher, ideal e să obții ceva în viață doar prin manipularea celorlalți. Iar asta se face cel mai bine demotivând și slăbind voința indivizilor.
citește și: Trump susține că nu va garanta automat securitatea aliaților din NATO, dacă va fi reales
După acel discurs a urmat un mandat cu năbădăi, în care notabile au fost realizările economice. Însă nu toate promisiunile au fost onorate, chiar dacă patru ani de mandat sunt puțini, iar lupta în Congres e uneori impredictibilă. Totuși, în planul efectiv al luptei cu tot ce înseamnă legiferarea corectitudinii politice rezultatele au fost slabe. Discursurile, lupta culturală au efecte la nivelul societății, dar până când nu sunt desființate reguli, legi, regulamente procustiene care timorează libertatea de exprimare în numele falselor victimizări și acuzelor exagerate, nu se poate vorbi de o schimbare de paradigmă.
Rămâne un mister dacă doar atât s-a putut saunu s-a vrut mai mult. Acest mister ar putea fi dezlegat, dacă Trump va mai avea la dispoziție încă un mandat și nicio scuză în cazul în care rezultatele vor fi identice. Însă trebuie remarcat că un efect mobilizator la nivelul politicii europene s-a transmis de peste ocean după primul mandat. Unda de șoc a suveranismului își are efectul în catalizatorul Trump de la acea vreme.
Presa noastră de prim plan a ținut-o întruna patru ani de mandat cu o propagandă deșănțatăanti-Trump. Sistemul nostru politic nu este proamerican, ci este pro-neomarxist. Să nu uităm că suntem cea mai soroșistă țară din Europa de Est.
Anul acesta, în cazul în care Trump va reveni în arena electorală se vor năpusti iar ca niște bezmetici isterici livrând ură seară de seară. În prima fază te poți gândi că e inutil tot acest consum mediatic care nu poate influența cu nimic alegerile de acolo. De fapt, miza o reprezintă manipularea indirectă a electoratului român care nu trebuie să voteze în spațiul politic mioritic pe linia suveranistă conservatoare.America are cea mai mare influență politică asupra Europei, exemplul ei poate fi unulcopleșitor. Așa că s-ar putea să vorbim de cinci rânduri de alegeri anul acesta pentru propaganda mediatică mioritică. În acest caz, ”comasarea” va fi executată fără crâcnire.
