Am pierdut 4 ore din viață, urmărind o ceremonie kitsch, în care căsătoria dintre trecut, prezent și viitor s-a pierdut în spectacole de dans, trupe metal, defilări de modele pe podium.
Mi-am amintit de Eurovision sau de carnavalul de la Veneția, mult kitsch și absența absolută a spiritului olimpic care părea înecat în apele tulburi ale Senei…
De fapt, au umilit spiritul olimpic!
Am văzut, în schimb, capturi grozave de televiziune din Orașul Luminilor, în care ploaia dansa, ușor mocănește, pe ritmurile olimpismului. Asta a fost, de fapt, tot! Un amalgam de idei, venite din creiere cu viziuni diferite, care nu au reușit să armonizeze un mesaj închegat.
Un spectacol cu defecte. Până și ridicarea drapelului olimpic a fost o greșeală, l-au arborat invers, cu susul în jos!
Organizatorii au avut, cel mai probabil, o idee de mozaic, dar modul în care au legat momentele, a fost lent și plictisitor. Un festival departe de esența olimpismului, care are de-a face cu armonia, echilibrul, estetica și sublimul simplității.
Ceea ce am urmărit nu a fost o Ceremonie a Jocurilor Olimpice. Ne-am uitat la prezentări de modă, break dance, hip-hop, valize Vuitton, acrobații ale unui om cu masca de fier, care sărea pe acoperișuri, intra în camere, în muzee și purta flacăra olimpică, un cal de metal galopând pe luciul Senei, Nadal, Zidan și focuri de artificii, de parcă sărbătoream un Revelion, o trecere într-un nou an.
M-am bucurat mult, însă, la apariția încântătoarei Celine Dion, mai în formă ca niciodată, cu o voce care a aprins luminile pe Turnul Eiffel.
Cred că, până la urmă, Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris a fost un Waterloo!
O poză tristă, indiferent din ce unghi ai privi. Spiritul și idealurile olimpice se unesc și înalță. Nu coboară pentru a satisface interese instinctive și ocazionale cu discriminări și excluderi, așa cum s-a procedat cu excluderea echipei olimpice a Rusiei, în timp ce Israel și Palestina participă cu un număr mare de sportivi și, desigur, Ucraina. Ca să nu mai vorbim de anumite țări africane pe care le-am văzut în bateau mouche, cu statut incert și pe teritoriul cărora se petrec atrocități împotriva umanității.
Jocurile Olimpice s-au născut din nevoia de armistițiu și pace, de competiție fără excluderi, în ciuda disputelor și luptelor dintre diferite regiuni grecești. Acesta a fost și ar trebui să rămână spiritul olimpic!
The Guardian vorbea despre ceea ce s-a întâmplat, ca despre un spectacol …. suprarealist, cu greșeli uriașe și fără respect pentru spiritul olimpic. The London Times comentează un… spectacol, iar Daily Mail a văzut ceremonia ca pe o emisiune… spălată pe Sena.
Cu toate acestea, există și o părere contrară și este normal. Unii ar putea spune că a fost o ceremonie axată pe diversitate. Idealul olimpic însă nu are nimic de-a face cu… diversitatea elementelor kitch și variațiile sale imaginative. Este simplu, unificator, nu extravagant și provocator.
O ceremonie-dezamăgire, deși organizatorii au făcut exces de promovare a evenimentului, în ultimele luni.
Un Waterloo pentru organizatorii francezi, știți bine, bătălia istorică din 22 iunie 1815, care a marcat înfrângerea finală a lui Napoleon de către armata lui Wellington… Macron, ai ratat din nou!