5.6 C
București
luni, 27 ianuarie 2025
AcasăOp & EdOpiniiUEFA nu respectă politica externă a României

UEFA nu respectă politica externă a României

Anul acesta, Naționala României va fi nevoită să dispute partide contra selecționatei Kosovo, în calificările pentru turneul final al Campionatului European de Fotbal EURO 2024.

UEFA obligă practic România să organizeze un eveniment pe teritoriul său pentru selecționata unui stat pe care nu-l recunoaște.

În trecut, UEFA  stabilea ca regulă, la tragerile la sorți pentru grupele unei astfel de competiții ca, tocmai pentru a evita eventuale conflicte politice cu șanse de degenerare, ca Serbia să nu poată fi plasată în aceeași grupă cu Kosovo.

Iată că în cazul României – unul dintre cele două state UE, care nu recunoaște existența Kosovo, alături de Spania – UEFA nu mai ia în considerare eventuale probleme la organizarea unei partide cu Kosovo.

Mai mult, după ultima partidă disputată în compania Serbiei, în grupele Ligii Națiunilor, la București, pe Arena Națională, FRF a fost amendată, iar naționala a fost nevoită să dispute meciuri fără spectatori, după ce suporterii Tricolorilor au scandat pe stadion: “Kosovo e Serbia!”.

UEFA și-a justificat sancțiunile prin interdicția postării sau scandării mesajelor politice la evenimentele desfășurate sub titulatura forului fotbalistic european.

Totuși, având în vedere că nerecunoașterea Kosovo reprezintă poziția oficială asumată a României, nu se poate vorbi despre mesaje politice.

La partida de pe teren propriu cu Kosovo, FRF și suporterii Naționalei riscă aceleași sancțiuni, poate chiar mai mari, fiind vorba de recidivă.

Cum poate România să difuzeze, înaintea partidei cu Kosovo, imnul unui stat pe care nu-l recunoaște?

Probabil că se va difuza “Oda bucuriei”, cum am mai procedat și la alte evenimente sportive cu un astfel de context.

Este o situație atât în dezavantajul României, cât și a Kosovo.

O situație pe care UEFA putea ușor s-o evite.

Totuși, ce pretenții să avem de la UEFA, cât timp manualul de geografie pentru clasa a VI-a, avizat de Ministerul Educației, conține hărți în care apare Kosovo.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Data la care Simona Halep va juca la Transylvania Open

Simona Halep, una dintre cele mai mari figuri ale tenisului mondial și simbolul sportului românesc, va reveni pe teren la Transylvania Open, cel mai...

Ipotecile intabulate în 2024 au reprezentat 51% din numărul total de tranzacții cu locuințe

Aproximativ 86.600 de ipoteci au fost intabulate anul trecut în România, marcând o creștere semnificativă de 26,5%, față de anul precedent Conform analizei realizate de...

Pet Shop: Locul unde găsești tot ce ai nevoie pentru animalele de companie

Animalele de companie sunt parte din familie, iar îngrijirea lor presupune acces la produse de calitate, hrană adecvată și accesorii utile pentru a le...
Ultima oră
Pe aceeași temă