Prin informația potrivit căreia în mapa de candidatură a lui Augustin Lazăr ar fi existat un referat privind închiderea unor dosare penale ale lui Klaus Iohannis, lansată de Tudorel Toader, s-a deschis o imensă sală de așteptare. Faptul că ministrul Justiției refuză să facă public documentul e semn că presiunea exercitată asupra sa este imensă.
Găsirea documentului nu numai că l-ar incrimina pe Augustin Lazăr, „magistrat, mereu pus la dispoziție“, dar ar fi o probă nimicitoare pentru modul cum s-a făcut justiție în ultimii ani și cum un președinte e ținut de lesă prin dosare.
Noi, cei care am acuzat mereu imixtiunile serviciilor secrete în justiție, suntem prea înfierbântați și prea puțin înzestrați cu răbdarea așteptării spre calendele grecești.
Poți să faci o mie de lucruri bune în viață, dacă ai stricat unul, cu bună știință, ești liber să pleci. Parcă așa spune un truism consacrat.
Oare de ce a făcut această afirmație pe care nu o poate proba?
Sunt mai multe explicații. Dacă privim din perspectiva profesionistului din justiție, acțiunea sa pare a intra în categoria jucătorului de fotbal care face greșeli intenționate pentru a putea fi schimbat. În această situație, el poate să se declare accidentat și să părăsească arena prin noncombat, prin laica demisie, fie să fie scos în afara terenului de către antrenor, în această situație fiind Viorica Dăncilă.
Poate că ministrul Justiției este șantajat de mecanismul din spatele scenei de produs diferite umbre. Și atunci, a recurs la o asemenea faptă pentru a nu fi acuzat că părăsește lupta.
Vorbirea sa prolixă, modul ambiguu de formulare a unor articole de lege, deliciul publicului, la un moment dat, au fost doar acțiuni mimetice de menținere a unui statu-quo, printr-o mantie a primenirii, zic surse din justiție.
Poate că moțiunea simplă introdusă de opoziție a fost un mecanism democratic de ridicare a cartonașului roșu unuia care, pare-se, joacă la două capete. Dacă trece moțiunea, ministrul e pa. Ura și la gară.
În politică e ca în fotbal. Când nu mai ești util echipei, ești fie schimbat, fie te retragi singur. Doar două variante.
În cazul în care nu scoate documentul e un semn că singur s-a cerut afară. Poate că omul cu atâtea funcții, poziții, calități a obosit. E și el om. Nu e mașină.
Cel puțin din acest motiv, din punctul meu de vedere, e liber să plece. Maurul și-a făcut datoria. Lumea merge înainte.
Justiția din România e putredă până în măduva oaselor. Trebuie jucători noi, în stare să scoată cangrena care riscă să ucidă întreg corpul social, prin nechiuretarea plăgii.
Tudorel Toader nu mai are forța împotrivirii. E liber să rămână la catedră sau să se plimbe cu bărcuțele Comisiei de la Veneția, mutate aleatoriu la Strasbourg pentru o mai benefică sedentaritate a unui organism util cât pansamentul de unică folosință.
În România se întâmplă lucruri extrem de grave. Tot mai multe instanțe infirmă sentințele năucitoare de pe vremea tele-justiției. Cazul achitării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a lui Mircia Gutău, primarul care a stat aproape doi ani în închisoare, nu poate rămâne așa. Ca un malpraxis al juzilor.
După ce gâdele i-a tăiat capul, degeaba mai vine ulterior cineva să spună că acuzatul a fost omorât fără vină. Doar în Evul Mediu nimeni nu dădea socoteală de ce cădeau capetele indezirabililor sub ghilotină. Statul de drept, devenit organul erect al noii Inchiziții, are mecanisme de control și de pedepsire a celor care fac greșeli.
Dar dacă Livia Stanciu l-a condamnat cu intenție, numai pentru că numele său apărea pe o listă a execuțiilor dintr-un anotimp politic, ea trebuie să dea socoteală, nu?
Mircia Gutău se va îndrepta împotriva statului, ce s-a dovedit, atât la CEDO, cât și la instanța supremă, nedrept cu propria persoană.
Poate mulți nici nu cunosc pentru ce a fost făcut „penal“ Mircia Gutău. Un simplu semn cu capul, pentru cerberii sistemului de acuzare era probă a incriminării și a trimiterii sale la zuhauss.
Multitudinea acțiunilor publice, a deciziilor arbitrare, a pozițiilor mult prea înalte pentru statura sa fac din Livia Stanciu un personaj al compromisului, un model de viețuire prin intubare de către băieți.
Livia Stanciu, asemenea multor magistrați, trebuie să fie deferită justiției într-o bună zi a schimbării adevărate. Acest lucru nu se poate face, din păcate, cu Tudorel Toader, îmbătrânit și anchilozat în scaun.
Primenirea nu înseamnă tăierea capului. Tudorel Toader a repurtat o serie de victorii de etapă, împotriva unui sistem ticăloșit, dar nu a câștigat lupta și nici nu dădea semne că vrea să o facă. De aceea, Tudorel Toader poate pleca în pace și onor. De ce să fie dat afară maurul care și-a făcut datoria?
