5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăOp & EdTriumful turismului din Grecia și decăderea turismului românesc

Triumful turismului din Grecia și decăderea turismului românesc

Ce se întâmplă azi cu turismul românesc este un element școală al eșecului unui stat. În timp ce Grecia raportează cifre record de turiști, la noi sunt hoteluri goale. Eram pe o insula din Mareea Egee, când premierul Kyriakos Mitsotakis s-a întâlnit cu „Ciucă al nostru,” pentru a discuta despre “internodalul” de transport gaz, altul decât rusesc. Din comunicarea oficială nu reiese nimic legat de turism, cea mai mare industrie elenă.  

Scandalul plajelor de pe litoralul românesc, al parcărilor cu suprataxare, al zecilor de controale ale statului în unitățile hoteliere și restaurante, anunțurile alarmiste din media, legate de creșterile de prețuri, au alungat până și turiștii români.

Recentele falimente anunțate de posesorii de hoteluri plutitoare din Delta Dunării, acolo unde turismul a scăzut cu 40%, reprezintă încă o piesă din falimentul statului. Ospitalitatea lipovenilor și preparatele lor culinare, unice în lume, au fost făcută praf de noua legislație, care impune case de marcat și pensiunilor cu zero margarete.

Desantul echipajelor „noi suntem statul”

O armată de agenți ai statului s-a năpustit asupra mediului privat de pe litoral. Iar media cazonă pare că reacționează mai mult pe baza bugetelor de promovare ale Turciei, Bulgariei și Greciei, decât a realității. Zeci de jurnaliști cu epoleți sunt în stare să măcăne ziua întreagă despre prețul de 100 de lei, impus de un operator privat la Mamaia, ca să descurajeze venirea celor care nu sunt cazați la hotelul respectiv, dar știrea, potrivit căreia, șapte stațiuni nu percep nicio taxă de parcare, e neelocventă.

Thassos e full de români

Cererea pentru vacanţe pe litoralul românesc a scăzut în acest an cu aproximativ 30%, iar cea mai mare scădere este în stațiunea Mamaia, conform datelor furnizate de operatori. În timp ce autoritățile turistice din Grecia anunță că Thassos e full de români.

Totuși, există date că din 20 iulie se va ajunge la capacitate de 90% în majoritatea hotelurilor, altele decât de la Năvodari și Mamaia, unde fițele nu merg anul acesta.

În toamna anului trecut, am descoperit că Năvodarii s-au unit cu Mamaia. Hoteluri, asemenea feliilor de ceapă, sunt coajă lângă coajă, balcon lângă balcon, fără parcări. Nepotul meu, un tânăr intreprinzător, aflat la primul său hotel, a prevăzut dezastrul lipsei locurilor de parcare. Ca unul obișnuit cu modul operațional al administrației  publice centrale și de stat, l-am întrebat ale cui sunt terenurile goale din spate. Mi-a răspuns că nu știe. Am cercetat ulterior, majoritatea erau deținute de familiile consilierilor locali. De unde să pună și ei un ban în coșniță?

citește și: “Minunata lume nouă” a celor altfel

PUZ-ul din Năvădari, aprobat și promovat de destoinicul pesedist Florin Chelaru, primarul de-o viață al localității, cunoscute în trecut pentru taberele de vacanță, e de tip ghetou. Bloc lângă bloc. Scară lângă scară.

Unul din  zece hoteluri de la mare este de vânzare. Îmi explica recent un agent imobiliar.

Triumful turismului din Grecia și decăderea turismului românesc
desen de Ștefan Popa Popa’S

Că Mamaia dă faliment e și pentru că noul primar al Constanței a uitat că lumea vine să se și distreze, nu doar să facă băi de soare și să se plimbe cu telegondola. Toate spectacolele gândite de Radu Mazăre, pentru atragerea tinerilor, au fost anulate. Noua primărie liberală se bucură și de o plajă nouă, de tip Copacabana, dar ce folos?

Ciucă al nostru nu s-a dus la Atena pentru a echilibra balanța comercială a României cu Grecia, ci pentru a discuta despre internodalul de gaz care vor fi conectate cu cele bulgare la Calendele grecești, Oare consilierii premierului știu de unde provine expresia: “Ad calendas graecas?” Ca să nu piardă prețiosul timp al activității cotidiene pentru țară, le spunem noi: încă din timpul imperiului roman, grecii nu-și plăteau taxele, cum nu o fac nici acum, pentru Noua Romă.

Un recent raport al ForwardKeys, realizat pentru World Travel Market, dezvăluie că șase destinații turistice grecești se află în primele zece dintre rezervările de călătorii din Europa, pentru această vară, relatează Greekreporter.

500.000 de turiști americani și 63 de curse aeriene pe săptămână cu destinația Grecia

Ministrul turismului din guvernul Mitsotakis susține că turiștii americani (recent cadorisiți cu o creștere de 12 procente a dolarului față de Euro) vor ajunge în număr de 500.000. Really? Mai mult, există 63 de curse din marile orașe ale SUA spre Grecia pe săptămână. Românii n-au niciuna. Păi și parteneriatul nostru strategic, lăudat timp de o lună, nu produce și venituri pentru finanțele românești? Păi, nu. Am mai spus-o. Noi dăm, nu luăm.

Un alt studiu, prezentat recent, susține că încasările din turismul grecesc, în luna aprilie, au fost cu peste 100 de milioane de Euro, față de perioada 2019, an de referință pentru veniturile obținute de eleni.

Grecii adună anul acesta peste zece miliarde de Euro. Dar nu prea plătesc mai nimic din datoria suverană de peste 500 de miliarde de Euro către băncile străine. La calende, ar spune anticul permanentizat.

Bonuri fiscale la masă? O glumă! În prima zi primești. Când te cunosc revin cu nota pe un șervețel, și ăla murdar. Era să uit. Prețurile la mâncare sunt duble decât la noi.

Condițiile hoteliere nu sunt cu nimic mai prejos celor de pe Litoral. De unde atâta obidă? Dar și împilare? Dragul ancestral de străini…   

Vocile lumii

Dan Negru

publicist

Triumful turismului din Grecia și decăderea turismului românesc
Foto: facebook

„Oamenii, grecii, admirabili. Ei știu că turismul e singura lor salvare într-o țară în care statul a eșuat. Economia Greciei se bazează pe veniturile din turism. Dacă noi aveam tradiția și istoria Greciei și prezentul ei de azi, i-am fi crucificat pe toți. Suntem mult peste ce are Grecia azi ! Noi, cei asupriți mereu în istoria noastră n-am decăzut așa cum au făcut-o grecii de-a lungul istoriei lor. În 200 de ani de la independență, Grecia a intrat în faliment de 7 ori. Când ni se pare că alții sunt mai mari decât noi, să ne ridicam din genunchi!”, a scris Dan Negru pe pagina sa de facebook.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Helmuth Duckadam: „Florin Niță va fi titular în poartă pentru meciurile cu Kosovo și Cipru!”

România se pregătește pentru ultimele două meciuri din Nations League, în care îi va înfrunta pe Kosovo (15 noiembrie) și Cipru (18 noiembrie). Helmuth...
Ultima oră
Pe aceeași temă