Înfiinţată în 2003, pe timpul lui Miron Mitrea, ca o societate pe acţiuni, în care majoritar era statul, cu un capital iniţial de 100 de miliarde (bani vechi) şi cu 4,2 milioane de acţiuni nominative, S.F.T. – C.F.R. – S.A a fost topită rapid de echipa de conducere ce a făcut praf compania în mai puţin de cinci ani.
Nicolaiciuc, adus de Băsescu în Ministerul Transporturilor
Având bunuri fixe şi mobile de sute de milioane de euro, în epoca de tristă faimă a lui Nicolaiciuc, celebru pentru devalizarea infrastructurii CFR, nu s-a putut lista pe bursă din cauza managmentului defectuos.
„DNA/să vină să vă ia!” nu a fost interesat de marele tun imobiliar pus la cale de fiinţe rapace şi dornice de îmbogăţire rapidă.
Dacă reporterii Pro TV au găsit trenul lui Gheorghe Gheorghiu Dej la Mogoşoaia, tras pe linie moartă, nimeni nu mai ştie unde sunt garniturile “Dracula” şi „Nostalgia.”
După declararea falimentului, aceste bunuri pot fi luate pe nimic, fără ca cineva să mai răspundă în faţa legii.
Pe timpul insolvenţei, mulţi creditori şi-au luat valori patrimoniale pe nimic. Nimeni nu a răspuns pentru jaful din compania S.F.T.
Ziarul “România liberă” a publicat recent o investigaţie prin care se arăta că perla Transporturilor, Complexul Turistic Astoria, de pe malul lacului Snagov, este foarte aproape de a fi vândută pe sume care unii investitori le au uneori asupra lor pentru jocurile de la casino.
În aceste situaţii Trenul Regal e în pericol.
Bun de patrimoniu
Obiect de patrimoniu naţional, cu o valoare sentimentală enormă, nu are valoare de piaţă. E bun al României. Încă de pe vremea fostului regat.
Prezenţa unui tren imperial pe şinele de cale ferată din Principatele Române e veche de pe timpul Sultanului. Exista un vagon ultra tapisat şi ornat cu semnele imperiale. I se spunea Salonul sultanului Turciei şi avea să ajungă în gara din Constanţa în 1861, purtând iniţialele companiei engleze D.E.S.R.
După Războiul de Independenţă, a rămas în posesia statului român. Carol I a dispus construcţia mai multor vagoane de lux.
Vocile lumii: La sosirea în România, în mai 1866, Principele Carol de Hohenzollern a fost nevoit să călătorească cu o trăsură. Într-o Europă care cunoştea deja binefacerile călătoriei cu trenul, România nu avea nici măcar un kilometru de cale ferată. Unul dintre principalele sale proiecte demarate, imediat ce a urcat pe tron, a fost acela de a împânzi România cu şine de cale ferată. După 48 de ani de domnie, ţara avea 3702 km de cale ferată (Simona Lazăr, Tudor Cireş, Jurnalul.ro, 28 aprilie 2013)
A făcut opt ani de puşcărie pentru că a pupat şinele în urma plecării lui Mihai I. Era îndrăgostită de frumosul Rege
Simbolul existenţei Regelui, mai aproape ca oricând
Adeseori, familia regală călătorea prin ţară pe noile linii construite. Au fost anii construcţiei podului de la Giurgiu, a celui de la Cernavodă. Pe unde trecea bijuteria regală oamenii se adunau nu doar să admire minunea ci mai ales să-şi vadă Regele. Poate că niciunde în Balcani nu a existat o astfel de comuniune între suveran şi poporul său ca pe vremea lui Carol 1. Ţăranii aşteptând prin gări aveau impresia că Regele doar lor le-a făcut cu mâna. “Mamă, m-a salutat Regele!” avea să mărturisească străbunica mea care păstra memoria bunicului ei.
Trecerea Trenului Regal printr-o gară era prilej de sărbătoare. Oamenii simpli se îmbrăcau ce ce aveau mai bun. În vremea vechiului Regat, regele era faţa lui Dumnezeu îndreptată spre popor.
Nihil Sine REX
Poate că niciun conducător din istoria României nu a fost atât de mângâiat de privirile oamenilor simpli precum intransigentul Carol l, atât de parcimonios la împărţit zâmbete şi atât de scump la vedere. Nihil Sine Deo. Nihil Sine Rex.
Trenul Regal era simbolul Regalităţii. A independenţei poporului român. O garanţie a măreţiei unui stat ce se năştea din cenuşa vechiului imperiu.
Regele Carol l, în 1914, a făcut ultimul drum de la Sinaia la Curtea de Argeş cu Trenul Regal, pentru a se odihni după 48 de ani de domnie.
Cu Trenul Regal, Ferdinand şi Maria s-au întors de la Iaşi din exilul forţat al primului război mondial. Pe vremea aceea, ţăranii nu citeau ziare. Aşa au înţeles că asistă la sfârşitul conflagraţiei.
L-a dus pe Regele Mihai în exil!
În 1926, Regele Ferdinand a comandat o garnitură nouă la atelierele mecanice din Milano. Noul Tren Regal, în forma de azi, a ajuns pentru el prea târziu, la un an după moartea sa. Ulterior, a fost folosit de Regina Maria, în desele sale deplasări prin ţară, apoi de Regina Mamă Elena, pentru ca în 3 ianuarie 1948 să-l ducă pe Regele Mihai la Viena, pentru exilul, nimeni nu-l credea atât de lung, de-o viaţă.
Scrierile oficiale ale vremii relatează că soldaţii, încolonaţi cu spatele la Rege, în Gara Regală de la Sinaia, au asigurat plecarea Suveranului cu Mama sa Elena pentru totdeauna din ţară. Monarhia fusese abolită prin rapt şi dictat al forţei.
Mult mai târziu, Regele Mihai a povestit cum stătea la geamul vagonului său şi privea ce lasă în urmă, o ţară şi un popor pe care l-a iubit nespus, un tânăr soldat s-a întors cu faţa la el. “Lacrima acestui om n-am s-o uit întreaga viaţă,” avea să mărturisească Regele.
8 ani de puşcărie pentru că a pupat şinele de pe care a plecat Trenului Regal
Pe vremea junioratului meu la “România liberă,” am cunoscut o femeie la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Ploieşti. Făcuse opt ani de puşcărie pentru că a pupat şinele în urma plecării lui Mihai I. Era îndrăgostită de frumosul Rege.
Uneori neguvernată, o ţară e ca un tren. Ştii când pleacă, dar nu şi când se întoarce.
Ca o acoladă peste timpul nefast, Trenul regal, tractat de o locomotivă vopsită în tricolor, l-a condus şi pe Regele Mihai pe ultimul drum. În gările satelor, gărzile i-au dat Suveranului ultimul onor, iar oamenii simpli simplele lor lacrimi pentru durerea a celui ce ar fi fost dacă.
Statul român are obligaţia, prin Ministerul Transporturilor, de a recupera Trenul Regal din cine ştie ce nenorocit de business.
