4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdTinerii au descoperit Regele în timpul regalului  TIFF 

Tinerii au descoperit Regele în timpul regalului  TIFF 

Prin moartea sa, Regele Mihai a unit o națiune întreagă. Tinerii au căutat să înțeleagă cine a fost omul atât de iubit de către bunici. Recent, documentarul istoric „Regele Mihai: Drumul către casă” a cucerit publicul în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2022, fiind declarat cel mai popular film dintr-o selecție largă de producții românești și internaționale.

Oleg, un tânăr din Basarabia, este un entuziast monarhist. Pe vremea când nu avea nici 15 ani, o asociație din România l-a invitat să dea flori Majestății Sale Margareta, în cadrul unei festivități. De atunci încearcă să convingă și pe alții că singura soluție care ar asigura unitatea unui neam este monarhia.

Fotografia tânărului îngenuncheat la catafalcul Regelui, din Palatul Regal, încă mai impresionează și dă fiori mai multor generații. Ce-ar fi fost dacă?

Un film de History, prizat de tinerii români

Documentarul istoric „Regele Mihai: Drumul către casă,” produs de John Florescu (fiul celebrului istoric român din SUA, Radu Florescu, fostul director al Centrului de Studii Est Europene – East European Research Center – regiunea New England din SUA) este difuzat de aproape un an de History Chanell. Zilele trecute, a cucerit publicul în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2022, fiind cel mai popular film dintr-o selecție largă de filme românești și internaționale.

Succesul neașteptat al documentarului, explică organizatorii, nu s-a datorat doar imaginilor și documentelor din perioada de exil a Regelui, ci mai ales explicației motivelor pentru care a ezitat să se mai întoarcă în țară.

citește și: Cum a reuşit Regina Maria să convingă marii lideri ai lumii să recunoască Marea Unire

Îmi amintesc de ultima oară când i-am stat în preajmă Regelui Mihai. Era un Garden Party de 10 mai. Cred că în 2012. Apăruse moda selfie-urilor. Mulțimea prezentă la sărbătoarea de la Palatul Elisabeta, din București, pur și simplu l-a încercuit. N-avea bodyguarzi, cum n-a avut niciodată. La statura mea, am încercat să joc eu rolul. Ceream fanilor să nu-l sufoce. Înalt fiind, mult mai înalt decât mine, a aplecat capul și mi-a susurat în ureche: “pentru asta am revenit eu în România?” N-am avut nicio reacție. După câteva shooting-uri și imortalizări pe retina noilor telefoane cu touch-screen, mi-a mai spus: “plec și nu mă mai întorc.” Destinul a făcut să nu se mai ggîntoarcă decât la funerariile naționale.

Tinerii au descoperit Regele în timpul regalului  TIFF
desen de Ștefan Popa Popa’S

La ridicarea sufletului său la ceruri, guvernul a decretat trei zile de doliu. A pus la dispoziția familiei trenul regal. Clericii s-au întrecut în rugăciuni. Românii au stat zeci de ore la cozile din fața Palatului Regal, pentru a-i acorda “ultimul sărut,” așa cum e tradiția ortodoxă.

De departe, cel mai emoționant a fost parcursul drumului trupului neînsuflețit din Gara Băneasa spre Gara din Curtea de Argeș, clădire învelită într-un mash de putredă ce era. Românii și-au descoperit Regele, extrem de târziu.

În 1992, la ieșirea din Biserica Sfântu Gheorghe de la Km 0 din București, a observat o masă. Am dat mâna să-l ajut. Mi-a zâmbit. “Așa bătrân, mă credeți?” Avea 72 de ani. A mai trăit încă 25. Românii nu l-au găsit, deși bunicii își îndemnau nepoții să-l caute. Nu au fost preocupați în viață. Iată, că acum îl descoperă. Mulți dintre tineri nu știau destinul tragic al acestui om, mare cât istoria.

Se zice că niciodată nu e prea târziu.

Sinopsis și schepsis artistic

“Documentarul conține materiale despre perioada complicată a tinereţii Regelui Mihai, aşa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Mai prezintă şi detalii din perioada de izolare personală şi socială a Regelui din timpul exilului din Elveţia, dar şi motivele pentru care Regele Mihai a ezitat să se întoarcă în România. Totul din perspectiva celor care i-au fost aproape în acea perioadă. Această versiune îmbogăţită a filmului pune accent şi pe interacţiunile Regelui cu CIA după exilul din 1948″, se arata în comunicatul producătorilor la lansarea filmului.

TIFF-ul, probabil unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de filme din lume, s-a îmbogățit cu singurul simbol care-i lipsea coroana.

Frumos din partea organizatorilor că au introdus pe agendă, printre atâtea filme celebre.

„Make film, Not War!” sau cum Clujul a ajuns un Woodstock modern

Sub sloganul „Make Films, Not War!”, la Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF a adunat un record de cineaști. Peste o sută de mii. , pe care Europa Liberă România se bucură să îl poată susține în acest an.

Inspirat de clasicul slogan „Make Love, Not War!”, lansat în anii ’60, în plină agresiune americană în Vietnam, mesajul TIFF-ului a fost sugestiv ales. Între creație și distrugere, există doar un click distanță.

Timp de câteva zile, grație imaginației lui Tudor Giurgiu și a echipei sale administrative, singurul conflict pe care TIFF l-a încurajat a fost cel de pe ecran, imaginat de către regizor.

Regele Mihai n-a supărat pe nimeni. De fiecare dată a plecat cu gândul reîntoarcerii. Acum se odihnește în Pantheon-ul regal de la Curtea de Argeș. Mii de cărți în librării îi descriu viața. Destinul său tragic se suprapune peste drama unui popor care nu se dă învins, dar care încă mai caută drumul către casă…

Vocile lumii

Tudor Giurgiu

Director TIFF

Tinerii au descoperit Regele în timpul regalului  TIFF
Garden Pary la Palatul Elisabeta – mai 2012

„Unul dintre cele mai iubite filme,” a declarat Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

Filmul prezintă povestea dramatică a ultimului rege al României, Regele Mihai. Un rege care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniștii impuși de Stalin.

Documentar a fost realizat în 2021, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea regelui Mihai! Fotografia îl arată pe Rege, în timpul ultimei sale apariții publice în România.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...
Ultima oră
Pe aceeași temă