Vechiul liberal, care este apreciat până și de adversarii săi din PNL, atacă în principiu instituțiile de forță ale României, care – după cele scrise în declarație – imixtionează cu cele legiuitoare sau de guvernare.
În acest sens Tăriceanu aduce ca argument forte ultima decizie a CCR:
„… jurisprudența Curții Constituționale a stabilit demult că «în cazul elaborării și emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligația solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că exigența acestei autorități publice de a aviza acte normative care nu se circumscriu activității autorității judecătorești depășește sfera atribuțiilor sale constituționale»“. Cu alte cuvinte, într-un stat de drept Parlamentul poate legifera fără a da socoteală juridică nimănui! Singura autoritate care poate legal să verifice și să corecteze legile elaborate de Parlament este Curtea Constituțională, în plenul său, iar aceasta se pronunță numai pe constituționalitatea actelor normative elaborate, și nu pe oportunitatea lor! Oportunitatea unei legi aparține politicii și politicienilor legitim aleși de popor.
Punctul pe i este pus în mijlocul declarației, care este foarte tranșantă când vine vorba de acțiunile, independența și prestigiul Parlamentului ca for legiuitor: „Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curții trebuie să pună capăt odată pentru totdeauna acțiunilor concertate de subminare a rolului și prestigiului Parlamentului ca instituție centrală a democrației și organ reprezentativ suprem al națiunii noastre. Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiția de spectator al unor decizii“.
De asemenea, liderul ALDE aduce în discuție „acțiunile de discreditare a Parlamentului“, dar mai ales vorbește de persoane numite „netransparent“ în funcții politice sau de decizie din instituțiile de forță și care nu au fost votate de nimeni, dar care iau hotărâri în locul celor aleși. Aici lucrurile, se pare, chiar așa stau de ani buni în societatea românească.
Prin declarația „Parlamentul își reafirmă supremația politică față de toate celelalte instituții publice și se arată decis să-și exercite cele trei funcții fundamentale ce îi revin prin Constituție: funcția reprezentativă, funcția legislativă, precum și funcția de alegere și control a Executivului“, în acest punct, al doilea om în statul român pune degetul pe rană și lucrurile la locul lor, exprimând o clară poziție de apărător al statului de drept în funcționarea sa prin pârghiile constituționale.
De altfel, în următoarele paragrafe ale declarației, Tăriceanu definește ca-n Constituție rolul Parlamentului, dar și al președintelui României, cu toate prerogativele ce le revin. De ce ar mai fi fost nevoie de o asemenea declarație, dacă lucrurile sunt stipulate clar în Constituție și Curtea Constituțională le-a consfințit încă o dată prin ultima sa decizie? Deoarece lucrul care „a făcut oportună și necesară decizia Curții este absența manifestă a bunei-credințe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanți instituționali ai autorității judecătorești, ca și abuzul de drept al Președintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a Curții doar în scopul blocării unui proces politic democratic“.
Declarația se vrea o atentă și suverană analiză a funcționării defectuoase a unor instituții ale statului român, mai cu seamă cele de forță.
Dar și o binevenită lecție de politologie, democrație și stat de drept.
Declarația mai face referire la „judecățile pe care fie Președintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanți ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii și activități ale Guvernului“ și se încheie cu angajamentul ferm al Parlamentului României de a servi „exclusiv națiunea pe care o reprezintă, refuzând totodată să-și supună mandatul oricăror solicitări imperative, de oriunde ar veni“.
Prin forța argumentelor juridice, declarația este una prin care Călin Popescu Tăriceanu se poziționează și ca mediator între instituțiile statului român. Rol rezervat prin Constituție președintelui României, de altfel reiterat chiar în primele paragrafe.
Astfel, Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului, al doilea om în stat, vrea să îmbrace de pe acum haina de președinte al României și își pregătește intens terenul pentru alegerile de la finele anului viitor.