6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiŢara lu' Dincă

Ţara lu’ Dincă

La începutul lunii, o tânără instituţionalizată a fost găsită la Galaţi, în stradă, plină de sânge, incapabilă să spună ceva coerent despre ce i se întâmplase de ajunsese astfel.

Prima chestiune revoltătoare: doi poliţişti din noua generaţie au fost prea mari boieri ca să se scoboare din bolidul lor de lux Logan şi să ia cazul în lucru. Evident, totul a fost filmat.

A doua chestiune oribilă: s-a descoperit cine fusese făptaşul – un tânăr instituţionalizat, ca şi fata. Organele de anchetă stabiliră că fost-a sex consimţit, doar că… aşa de violent, că a curs sânge.

Eh, un fleac! La aşa sex consimţit, autorităţile au decis că nu e nici o problemă că s-a produs în biata fată o traumă internă, care a dus la un episod stradal sângeros.

Cazul acesta îmi aminteşte de un articol pe care l-am scris în toamna anului 1992. În vizită la Galaţi, dis-de-dimineaţă, ieşind din Facultatea de Mecanică, pe Calea Domnească, m-am trezit faţă-n faţă cu faptul de presă.

O adolescentă (ca şi cea de acum), stând pe vine, goală puşcă, tremurând toată, în stare de şoc. Tot ce am reuşit să scot de la ea (şi care a făcut titlul de prima pagină de la cotidianul pentru care lucram) au fost următoarele cuvinte: „Sunt beată, umblu goală şi sunt curvă de când mama m-a făcut!”.

Am făcut această paralelă pentru a argumenta că lucrurile acestea, de tip „ţara lu’ Dincă”, se întâmplă dintotdeauna în România, care a fost mereu, după 1990, ţara în care adolescentele sunt racolate şi chiar ajung să fie răpite, apoi trimise la prostituţie, ori, dacă nu acceptă, sunt nimicite în diferite feluri.

Violate, molestate, depesate, calcinate, chinuite în orfelinate şi nimeni nu plăteşte pentru aceasta, aşa cum ştim bine.

Meditez încă asupra dimensiunii pre-decembriste a fenomenului, care sunt convins că exista. Există posibilitatea ca oborocul comunist – regimul poliţienesc – să fi dus la o ţinere sub control, cumva, a fenomenului şi diseminarea lui pe reţele subterane de privilegiaţi (dacă vorbim de exemplu despre prostituţie), în timp ce propaganda oficială ne prezenta un stat perfect, în care aşa ceva nu se întâmpla decât în cazuri cu totul izolate.

Mai este însă acum şi efectul Cazului Caracal, cu două rezultante. Primul este că orice subiect de acest tip face audienţe incomparabil mai mari decât înainte de transformarea lui Gheorghe Dincă în superstar şi atunci EOD-ii televiziunilor ridică fiecare subiect în topul punctelor fierbinţi ale zilei.

Al doilea este că acelaşi Caz Caracal a galvanizat reacţia civică, iar tehnologia avansată de care dispunem (oricine are o cameră de filmat bună la telefon) aduce copios probe la caz.

Şi, pentru că aceste cazuri apar zilnic, să le trecem puţin în revistă. În Focşani, oraşul meu natal, un bărbat de 49 de ani a fost reţinut după ce a luat cu japca un băiat de nouă ani, din Grădina Publică, de la Piaţa Unirii, din centrul oraşului. Conform Poliţiei, care l-a reţinut, acuzaţia este de agresiune sexuală.

Aşadar, am început cu oraşul meu natal şi cel al studenţiei mele. Motivul? Ideea este că ţi s-ar putea întâmpla şi ţie, dragă cititorule, să constaţi că lucrurile aceastea sunt în proximitatea ta, deci te pot afecta, chiar dacă stai pitit. Mai ales că tipul din Focşani a fost condamnat pentru viol în anul 2014 şi eliberat condiţionat pe Legea recursului compensatoriu.

Tot la Focşani, o tânără a fost agresată în trafic de nişte gangalăi cu maşină tare. A sunat la 112, explicând că-i este teamă să iasă din casă, după ce se refugiase de răul brontozaurilor.

Cazul e notoriu. Operatoarea i-a spus că Poliţia nu are echipaje, apoi a trântit uşa: „Asta este legislația. La revedere!”. Cul, nu?

Regula din Codul de procedură penală arată că, dacă la o percheziţie se găseşte ceva ce nu are legătură cu ancheta pentru care are loc percheziţia, dar aduce probe privind o posibilă altă faptă penală, probele respective se pot lua în calcul în alt dosar.

La o astfel de percheziţie informatică, a fost descoperit în nişte calculatoare un serial de filme oribile: acum şase ani, trei bărbaţi, care sunt azi vizaţi de o altă anchetă penală, se îndeletniceau cu prinderea şi violarea de copii ai străzii. Au avut mintea atât de bolnavă, încât au filmat actele de molestare şi viol. Asta i-a pierdut.

Pe Bogdan Drăghici, fost lider sindical al funcţionarilor publici, azi preşedinte al Asociaţiei T.A.T.A., l-am cunoscut la conferinţe de presă. Este o figură ciudată, în top 2 cei mai stranii lideri sindicali pe care i-am văzut (pe primul loc este Ştefan Iacob Palade, un lider al şoferilor sindicalişti, care ţinea nişte conferinţe de presă halucinante, vorbind fără noimă).

Drăghici, reţinut pentru 30 de zile sub acuzaţia că şi-ar fi violat fata, făcea nişte conferinţe de presă în care critica invariabil şi nediferenţiat puterea, în rest spunând aberaţii fără logică. Se relevă acum că Bogdan Drăghici își șantaja fetița de 10 ani ca să o violeze: „Dacă nu te ating, mă îmbolnăvesc și mor. Vrei să moară tati?”.

Pentru cine nu ştie, există în estul ţării două notorii spitale de boli nervoase: la Săpoca (sau Sopoca) şi la Socola. La cel din Săpoca, din judeţul Buzău, a avut loc un eveniment pe care unităţile spitaliceşti de profil îl ţin de regulă sub control, chiar dacă nu-l pot evita întotdeauna: un pacient a luat-o razna.

„Am văzut o păpușă în pat și am omorât păpușa” – aceasta ar fi spus autorul crimelor de la Spitalul Săpoca, potrivit unor surse apropiate anchetei. Bărbatul i-a atacat pe pacienţii-victime cu un stativ metalic. Sunt cinci morţi şi alţi răniţi, cel puţin unul aflat în stare gravă.

Ce s-a-ntâmplat la Săpoca dovedeşte bad management şi e tipic societăţilor sărace, statelor dezorganizate. Cu oamenii cu probleme psihice trebuie să fii foarte atent, iar spitalele de profil au protocoale speciale, care trebuie respectate cu sfinţenie.

Lumea noastră românească tipică relativ stabilă devine tot mai sărită de pe fix. În aceste condiţii, în cine să ai încredere? În Poliţie. Iată: încă un polițist este acuzat de pedofilie. Victimele, abuzate sexual, au 13, respectiv 17 ani. Agentul a primit arest la domiciliu.

Şi ultima: ne aflăm în zona Gării Cluj. Doi poliţişti locali se chinuie minute în şir să pună cătuşe unui individ. Evident, pentru că există tehnologie, faptul este filmat de cineva.

Este o luptă doi-la-unu comică, în care insul se zbate avan, încercând să întârzie încătuşarea, iar poliţiştii se străduie să o facă fără a putea să fie acuzaţi vreodată de această persoană că l-au bătut. Protagoniştii filmului cu Stan şi Bran sunt un poliţist şi o poliţistă. Aceasta găseşte, la un moment dat, soluţia decisivă: îi trage una reţinutului cu bastonul, peste fund!

De aceea, am să-l citez pe numitul Sorin Ovidiu Vântu, care a spus şi el odinioară un lucru înţelept: „Întăriţi-vă statul!”.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...

Protestele împotriva lui Călin Georgescu continuă. Ambasada SUA a reacționat la situația creată

Iau amploare protestele după intrarea în turul doi a lui Călin Georgescu. Mii de tineri au ieşit din nou în stradă, aseară, şi i-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă