O mare văicăreală națională s-a produs după ce clasamentul testelor PISA ne-a clasat pe mediocra poziție – penultimă – dintre țările UE. Studiul nu e legat de înclinarea celebrului turn, cum ar crede belzebuții din guvern, ci un acronim al “Programme for International Student Assessment,” studiu realizat de OECD. Testele PISA se dau din citire, științe și matematică. Rezultatele studiului nu sunt atât de dezastruoase pentru România, cât pentru țări civilizate ale bătrânului continent, care investesc de mii de ori mai mult ca noi în educație.
Dintre jelitorii naționali, mulți sunt susținătorii lui Marcel Ciolacu, omul cu un Bac îndoielnic și cu o facultă privată. Social democrații pun tunurile pe Ligia Deca, fără a se minuna de ascendența politică fulminantă – cu o descendență de “moravuri fine” – a unui sportiv fără performanță, dar cu școala de Securitate la bază, Alfred Simonis, tot cu “privata” la CV.
citește și: Nicușor Dan dă Bucureștiul înapoi cu 14 ani
“Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara” – avea să prevestească Spiru Haret, întemeietorul învățământului românesc, nu plăcuța de stradă.
Atât Ciolacu Marcel, cât și Alfred Simonis, întâistătătorii republicii eșuate, sunt fructele putrede ale pomului vieții, lăsat de izbeliște în calea progresului.
Elevii au chipul țării
Cum arată azi liderii PSD, așa arată și țara. Dacă îi pui să facă testele PISA, nu trec linia de sosire, unul din aroganță, altul din neam-prostie.
“Să pui slugile să conducă o țară, ăsta da blestem!” – îmi spunea un vechi boier, cu zece ani de ocnă. Printre altele fie spus, nu și-a recuperat mai nimic, dar a supraviețuit în gloria demnității acestui veac, murind iubindu-și pământul, nevoile și neamul.
Studiul PISA nu e un capăt de lume. Nici un sfârșit de țară. Doar o oglindă pusă în fața elitelor de pradă, ce-au împilat un neam și l-au predat stăpânilor, mutându-se, asemenea “intelectualului” de la Dinamo, în bloc-notes-ul politic.
Studiul PISA evaluează adolescenți din aproape optzeci de țări. Grupuri reprezentative de școlari – cu vârsta de 15 ani – sunt întrebate în ce măsură deţin competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii. Mai pe șleau, sunt chestionați despre ce au înțeles din ce au învățat.
Pentru a avea rezultate bune, tinerii școlari nu trebuie să aibă un univers enciclopedic, ci doar să înțeleagă pe ce lume trăiesc.
Ţara noastră se clasează pe locul 47 din 81 de ţări, un loc constant, mai ales că s-au mai adăugat țări din anul 2000 încoace, de când a început studiul. Măcar nu ne-am prăbușit ca Germania, Finlanda (care cheltuie 6,2 % din PIB, pe educație) și Franța, situate în preajma noastră. Și nici n-am invesit ca Germania, cu 17,5 miliarde de euro mai mult, față de anul precedent. Nemții oferă învățământului uluitoarea sumă de 351,5 miliarde de euro, din surse private și de stat. Bugetul educației din România e de zece miliarde de euro, cu o creștere firavă an de an. Alocăm doar 3,2 % din PIB, mult sub 7 %, dat de suedezi educației.
Dascălii, mereu hăituiți
Recent, Marcel Ciolacu a anunțat că-i trage în piept pe dascăli. Nu le va mări salariile cu 40 %, cum prevedea Ordonanța ieșirii din grevă. Un guvern plin de ordonanțe n-are cum să priceapă că „nu clădirea face o școală, ci spiritul din ea,” vorba Regelui Ferdinand. Iar spiritul e format din domnii și doamnele profesor, nu din dotări, roboți și instalații.
Testul la matematică de anul acesta pentru România a fost simplu: “Tania intenționează să achiziționeze o mașină nouă. Ea vrea să știe cât va costa rata și utilizarea mașinii în primul an. Găsește un estimator de costuri online și face următoarele estimări: va parcurge o distanță estimată la 20 000 km în acest an; prețul mediu al combustibilului va fi de 1,54 Euro pe litru; costurile estimate de întreținere în primul an sunt de X Euro.
Oare Ciolacu ar ști să rezolve ecuația, fără ordonanțele sale? În fața unor asemenea întrebări, prim voiajorul țării s-ar încurca sau s-ar enerva că-l pui să socotească lucruri mărunte.
Fenomenul estonian: investiții constante în educație
Studiul PISA se efectuează din patru în patru ani. Estonia s-a detașat vizibil față de competitori, semn că politicile publice destinate învățământului au rodit. Guvernul de la Talin alocă 6,3 % din PIB. În perioada 2009–2020, cheltuielile guvernamentale ale Estoniei pentru educație – ca pondere în PIB – au fost între 5,6% (în 2014 și 2006) și 7,2% (în 2009), în timp ce în 2020, au fost de 6,4%. Conform bugetului 2021, cheltuielile cu educația au crescut cu 6,2% față de 2020 (din datele ultimului buget, reiese că alocă 1,8 miliarde de euro). Populația Estoniei este de 1,33 milioane.
citește și: Cele mai frumoase povești de Crăciun
Regula de trei simplă: dacă la o populație de 19 milioane de locuitori, România investește anual în educație 10 miliarde de euro, iar Estonia, aproape două miliarde, la o populație de 1,33 milioane, cine e mai deștept: estonianul sau românul?Dacă ne încălzește cu ceva, tinerii din vestul civilizat al Europei au obținut rezultate comparabile cu ale românilor, mai puțin la testul de citire, unde suntem praf și pulbere. Citim, dar nu înțelegem. Mâine, nu vom mai citi, dar vom judeca. Asta e paradigma lumii progresiste.
VOCILE LUMII
Estonia
Estonia “Legea estoniană a școlilor private, promulgată în 2018, prevede ca statul să plătească proprietarilor de instituții de învățământ 100 % din cheltuielile medii de funcționare ale școlilor municipale,” susține site-ul Comisiei Europene. Majoritatea cheltuielilor pentru educația preșcolară sunt acoperite de municipalități. În 2020, cheltuielile guvernamentale pentru educația preșcolară – ca pondere în PIB – au fost de 1,36% (1,31% în 2019).
