Obsedat că nu-l mai bagă nimeni în seamă, egoul lui Victor Ponta s-a detonat în piață publică. Vorbind mult, când trebuia să tacă puțin, a spus că “sunt trimise în străinătate doar victimele exploziei de la Crevedia cu răni ușoare, celelalte – cu răni grave – sunt lăsate să moară acasă.”
Dacă în viața lui ar fi citit mai multe cărți, decât cele ale copilăriei, Victor Ponta ar fi înțeles cât de cât ce înseamnă moderația și ținerea ego-ului la distanță.
Un alt prim ministru, Ionel Brătianu, în urmă cu peste un secol, avea să studieze la Paris ce însemna măsura. Întors acasă, a transformat moșia de la Florica într-o minunăție care se învârtea după soare. A promis că așa va face și cu România. Sub mandatul său, s-a făcut Marea Unire, iar România a prosperat în câțiva ani, cât în secole.
Ionel Brătianu a ridicat o țară, pentru ca după un secol, Ponta să o facă praf
Și Victor Ponta a fost la Paris. Nu se știe prin ce gări a dormit sau de ce “Revisalul” Mc Donald’s nu i-a înregistrat numele. Când i s-a dat să joace un rol, golul devenirii sale s-a gonflat în prea plinul de sine. Ambiția, hormonul său de creștere, i-a fost întărită de mentorul său, Adrian Năstase. Cel din urmă l-a urcat în guvern, fără a-i explica că jos e o mare de mâini întinse. Dreptul devenirii sale a devenit canonic printre jurații noului ordin dat de sistem: primeniți-vă!
Micul Titulescu a ajuns om mare, fără să știe ca personajului căruia îi purta numele i se datorează Acordul de la Montreaux și moștenirile genetice ale diplomației române.
Dacă ar fi citit “Eul detestabil,” o carte melancolică despre pictori și picturi, a lui Octavian Paler, ar fi înțeles diferența dintre Narcis și Nero. Narcis a murit în singurătate, înflorind pe mormânt doar narcisa din sângele său, iar pe cel al lui Nero, ucigașul creștinilor, au fost puse, secole de-a rândul, mai mereu flori proaspete.
citește și: Cine mai ține cu România?
Victor Ponta, cu o îndârjire milițienească, a călcat peste orice principiu, fiind înzestrat de păpușarii lui cu drept de cutezanță. S-a cocoțat în vârful puterii, nu pentru a vedea de sus ce-i de făcut, ci să râdă, cabotin, la marea de mâini întinse! El era alesul. Viețuia doar în magie.
Pilda morții lui Nero
Și-a trădat mai întâi prietenii, colegii de guvernare, mentorii. Apoi, pe furiș, a urcat Golgota politică, crezând că el e Mesia, mărturisesc radarele fixe. Nu mai avea nevoie de părtași ai devenirii. Voia să ia el totul: și măreția, și slava, și puterea.
Nimic nu i se împotrivea. Ajuns în scaunul domnesc, gealații îl țineau în brațe, ca pe-o maică infirmă, de teamă să nu se prăvale pe scări – SPP-iștii știu ei ce știu – “muntele de mediocritate, amețit de propria-i solemnitate,” o rimă șoptită printre ofițerii de pază. Se mai zice că el nu se prindea că mergea mereu asistat. Îi plăceau nu doar ațele, ci și fireturile generalilor care i se închinau.
citește și: Cauzele exploziei de la Crevedia / Când salvatorul trebuie salvat
Dacă „Marele om de stat” ar fi știut cum Nero a mistuit în flăcări Roma, apoi, părăsit și de gărzile pretoriene, și-a tăiat carotida, n-ar fi spus răutăți despre sistemul medical românesc, pe care – posibil – îl detestă de când a plecat să-și opereze genunchiul în Turcia.
Când subordonații îi raportau succesele, avea fizionomie de imperator.
Făcea băi de mulțime, crezându-se Augustus. Colinda lumea în căutarea sensului de sine. Doar în măritul Orient și-a despărțit falsa pudoare de grandilocvență. Acolo a învățat cum să capteze energia de la fraieri. Mult timp, a crezut că pentru români, el e un fel de Chină, tărâmul dintre pământ și cer, în sensul magic al înălțării.
Patimile înălțării și mesajele cu vicleșug
Cei care-l cunoșteau bine – și i-au urmărit devenirea – reclamau cavernele din sufletul său, dar mirenii îl tămâiau cu blândețuri și gingășii, popii – deja arvuniți cu bănuții aurii din trezorerii – nu-l treceau pe sub patrafir.
În clipele sale de glorie, nimeni n-ar fi recunoscut cât de “mare și de prost” e marele jupân, așa cum zic azi, în gură mare, foștii săi colegi din PSD.
Patimile înălțării în jilțul puterii i-au adus primele nenorociri. N-a realizat, în 2014, că a pierdut alegerile prezidențiale pentru că sistemul l-a trădat, citindu-i pofta de putere și markerii parvenirii. Nu voia să împartă binele cu nimeni, susțin sursele interne din partid.
Cele mai mari atrocități ale justiției s-au petrecut în timpul mandatului său. Beat de putere, n-a înțeles că Protocoalele SRI-DNA nu-l slujeau pe el, ci pe Măritul Împărat chel și cu inimă de cașalot. A susținut al doilea mandat al Laurei Codruța Kovesi, fără să știe ce orori se comiteau de către statul paralel. A căzut, și el, în cele din urmă, în furcile caudine ale sistemului popit și de dumnealui. N-a cântat „la Chilia-n port!” Își zicea Nemuritorul sau uneori – Celestul – suflau vorbe de duh prin târg.
Avea obiceiul să repete obsesiv, în mai toate aparițiile tv, sintagma “cineva nu știe să piardă.” Se referea la mine, zicea patronul de atunci al ziarului “România liberă,” Dan Adamescu, făcut “penal” de sistem. Prin interpuși, i-ar fi sugerat că o pățește, dacă nu renunță la Astra Asigurări. Ponta n-a acționat frontal. Ulterior, victima avea să se sfârșească într-un spital, datorită condițiilor inumane din pușcărie.
S-a trezit din leagăn, direct în jilțul puterii, fără a face vreo logodnă cu buna cuviință sau cu măsura, uitate-n rastel, unde-și ținea vipușca, de pe vremea când comanda doar plutonul! Nu cel de execuție al adversarilor.
La „Colectiv,” l-au ars între coloane, prin reprezentanți. N-a înțeles că trebuia să plece! Nu mai era agreat. Devenise nefrecventabil.
Ponta n-are baston cu măciulia măsurii
În loc să-și ia duhovnic și să-și închirieze bastonul cu măciulia măsurii, a continuat s-o ardă cabotin că el e alternativa. La ce? Numai el știa. Pierduse tot, dar nu putea accepta situația. Prea plinul de sine îi întunecase mintea, zic sursele tot mai vocale. Visa să revină. N-a înțeles că ulii căzuți sunt diavoli morți, am spune noi.
A continuat să spere, căutându-și alte obediențe. Doar naivii pot crede că președintele Turciei, Regep Erdogan, sau premierul Serbiei, Aleksandar Vučić, pierdeau vremea cu el, pentru așa-zisa consultanță. Deobicei, un consultant e un om înzestrat cu măsură și cunoaștere. Cabotinismul său pare a fi detestabil pentru orice intelectual, darmite pentru noul Sultan.
Victor Ponta folosește marota asta pentru a reprezenta o serie de interese economice ale industriașilor din cele două state. Se spune că e mai degrabă lobby-ist, decât strateg. La ce proiect de țară se pricepe – Doamne iartă-ne! – Victor Ponta?
Vicleanul buzoian i-a neutralizat partidulețul
Marcel Ciolacu l-a adus alături de el, zic vorbele grele, doar din rațiuni electorale, pentru ca Micul Titulescu să nu paraziteze – prin partidulețul său de buzunar – voturile stângii. Nimic mai mult.
Cum e eul lui detestabil în partid? Întrebați provincia!
P.S. Articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
VOCILE LUMII
Octavian Paler
Eul detestabil
“Oglinda îl arată abătut, închis în el însuși, bandajat la cap. La ce se gândește? A aflat că optzeci de locuitori din Arles au adresat primarului o petiție, în care cer ca olandezul nebun să nu fie lăsat în libertate? Sau visează, încă mai intens, să ajungă după moarte într-o stea, pentru că pe steaua în care s-a născut n-a găsit înțelegerea de care avea nevoie?” scria Octavian Paler, în ”Eul detestabil,” despre van Gogh.
