După 1990 am avut parte de o revalorizare a clasei boierești românești, ca reparație morală pentru suferințele îndurate în închisorile comuniste. Reîntoarcerea acasă a unor boieri din exil a creat și ea prilejul victimizării exilaților. Au existat victime reale și multă demnitate în rândul unor boieri martiri, însă în multe cazuri a funcționat instinctul de clasă privilegiată. Elita e mereu transpolitică. Niciodată n-a fost înlocuită total de o altă elită, un corp al ei supraviețuiește mereu dincolo de ideologii. Boieri de viță au turnat pentru a-și menține privilegiile de turiști culturali într-o lume în care societatea era închisă.
Nu doar boierii care au rămas în țară au fost ridicați în slăvi după 1990, ci și cei care s-au întors din exil. Boierul Neagu Djuvara a sedus publicul după 1990 cu farmecul și inteligența sa cultivată, timp în care a livrat o istorie speculativă antiromânească. A avut sinceritatea să mărturisească faptul de-a fi agent CIA în perioada Războiului Rece și cum războaiele reci nu se termină niciodată, nici misiunile nu încetează. A mărturisit și că îi are pe conștiință pe românii parașutați la începutul anilor 50 cu scopul de-a organiza rezistența anticomunistă din munți și care au căzut pradă ușoară Securității bolșevice. Boierul Djuvara n-avea de unde să știe că americanii nu aveau planuri serioase antisovietice, ci doar voiau să lanseze mici provocări, care aveau să devină o constantă a Războiului Rece.
Promovat la mare cinste de editura Humanitas, cu prilejul lansării cărții sale despre istoria civilizațiilor, publicată inițial cu mulți ani în urmă în Franța, Djuvara a recunoscut cu modestie cum a reușit să-și publice volumul în Franța. A vândut un inel de smarald primit de la o mătușă, pentru a avea bani de editare, altfel nu i-ar fi publicat nimeni lucrarea care de altfel n-a avut niciun fel de ecou pe scena culturală franceză, după cum recunoștea cu aceeași sinceritate simpaticul boier. Păcat că sinceritatea sa personală nu s-a transferat și la nivelul istoriografiei propuse, unde critica ritos, în duet cu istoricul Boia, colaborator al Securității comuniste, care a pozat în anticomunist după 1990, faptul că românii n-au cerut acceptul minorităților pentru Marea Unire de la 1918. Cum să întrebi minoritățile care au stăpânit Transilvania și din mâinile cărora ea a fost recuperată la țara mamă, dacă sunt de acord să o lase din mână?
Însă cel mai grav caz după 1990, de boier deconspirat, a fost cel al lui Constantin Bălăceanu – Stolnici.
Dacă la început se ştia faptul că Bălăceanu-Stolnici a început în 1965, o lungă colaborare voluntară cu securitatea statului, axată cu predilecţie pe activitate informativă în mediul diasporei româneşti, ulterior au apărut dezvăluiri care au adus la lumină o complicitate a boierului securist în tentativa de asasinare a lui Vlad Georgescu, director la Europa Liberă între 1983 şi 1988, prin furnizarea către Securitate, a planului casei acestuia. CNSAS l-a deconspirat pe acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici cu numele de cod „Laurenţiu“. O altă dezvăluire cutremurătoare, ar fi aceea că turnătorul cu sânge albastru, s-a autopropus pentru o colaborare cu Securitatea. CNSAS dezvăluie că acesta vorbeşte într-o scrisoare trimisă Securităţii, despre beneficiile pe care le-ar putea aduce el acestei instituţii, prin serviciile sale de turnătorie.
Activitatea sa de colaborator al securităţii a fost una prodigioasă, date fiind desele sale delegaţii în afara ţării, care erau bine răsplătite pecuniar (zeci de mii de lei, o sumă mare la vremea aceea), de către instituţia faţă de care seniorul liberal a fost cel mai fidel de-a lungul vieţii sale. Profitând de prestigiul şi de credibilitatea dată de originile sale aristocratice, Bălăceanu Stolnici s-a putut infiltra uşor în mediile intelectuale ale emigraţiei româneşti, devenind o armă eficientă în mâna securităţii ce putea acţiona împotriva oricărei disidenţe anticomuniste, care se putea închega în Occident.
Carierist fără scrupule, acesta a râvnit mereu să ajungă director al Institutului de Geriatrie, în locul Anei Aslan, şi membru de onoare al Academiei Române. Visele i s-au îndeplinit după revoluţie, care l-a prins în momentul în care Securitatea se pregătea să-l propună pentru un nivel superior de muncă informativă, şi anume în cadrul Direcţiei a III-a de Contraspionaj.
Bălăceala boierului a fost una lungă, însă odiseea acestui caz nu este una singulară, dimpotrivă ea se înscrie în suita de dezvăluiri şocante apărute după 1990, cu privire la personalităţi ale culturii româneşti, care au pozat în victime ale comunismului şi implicit în mari anticomunişti. Să ne aducem aminte de Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lăzărescu, Mircea Ionescu Quintus, Ştefan Augustin Doinaş, Augustin Buzura, ca să îi pomenim doar pe cei mai celebri, deoarece lista e mult mai bogată.
Aceşti oameni şi alţii ca ei, au jucat o farsă sinistră păcălind o ţară întreagă cu fariseismul lor, demn de scene ale noului testament. În tot acest răstimp al tranziţiei, ideea de intelectual a reprezentat monopolul de imagine a disidenţilor de salon, care întreţinând sinistra mascaradă anticomunistă, au reuşit să compromită atât ideea de intelectual cât şi cea de luptă împotriva totalitarismului. Probabil că încă nu s-a aflat totul, cine ştie cine mai urmează, din rândul celor ce-şi clamează și acum la bătrânețe disidenţa pe toate gardurile, aidoma unor gornişti agitatori, care parcă au ieşit din găoacea activului de propagandă bolșevică.
