S-a discutat și atunci despre lucrurile bune și despre cele rele pe care le aducea legea și multă lume a fost de acord că trebuie aduse unele amendamente. Dar rezultatul a fost cu totul altul. După pierderea majorității parlamentare de către formațiunea lui Traian Băsescu, Legea lui Funeriu a fost “transfigurată” de amendamente și ordonanțe de urgență. Responsabilă pentru cele mai multe transformări ale Legii 1/2011 este Ecaterina Andronescu, actualul, fostul și foarte probabil din nou fostul și viitorul ministru al Educației.
Acum, tot Ecaterina Andronescu vrea să impună o nouă lege a educației, care să înlocuiască Legea Funeriu, șubrezită de atâtea modificări și excepții de la regulă ce au devenit, cum era și de așteptat, reguli. Dar, practic, Andronescu vrea să modifice modificările ei. Dar este un proces cu care ne-a obișnuit ministrul PSD în decursul anilor. Cele mai bune exemple sunt deciziile luate cu școlile profesionale și cu liceele pedagogice, răsdesființate și răsînființate și al căror rol exact nu este clar în acest moment. E nevoie de liceu ca să ai o calificare de mecanic, de exemplu, ceea ce presupune o rută ocolitoare. Dar elevii de la școlile de meserii ajung tot la liceu. Iar în cazul liceelor pedagogice, ele nu mai oferă calitatea de învățător sau educatoare și nu garantează și continuarea studiilor superioare în același domeniu.
Ministrul Andronescu și-a prezentat opțiunile pentru prevederile noii legi. Una dintre opțiuni nu a mai așteptat noua lege și a fost introdusă ca modificare la actuala.
Legea 56/2019, aprobată de Parlament, chiar de Ziua Păcălelii, aduce noi modificări la Legea 1/2011. Astfel, potrivit Legii 56, “învățământul general obligatoriu” include, în România, “învățământul primar, învățământul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior”. De asemenea, acești primi doi ani ai învățământului secundar superior, care ar corespunde actualelor clase a IX-a și a X-a, devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020. Până la același moment devine obligatorie și grupa mare din învățământul preșcolar.
Legea 56 nu precizează dacă noile obligații se vor aplica și elevilor care au început școala înainte de publicarea acestor modificări. Iar, în această situație, este greu de explicat graba pentru introducerea acestei prevederi înainte de noua lege a învățământului.
Educația de la o vârstă cât mai fragedă este benefică pentru copii, dar la noi rămâne problema, aparent eternă, a infrastructurii școlare. Numărul grădinițelor l-ar putea suporta pe cel al copiilor care ar urma să intre în învățământul obligatoriu. Dar o să vedem mai multe clase cu efective de peste 30 de copii, iar în această situație, mai ales la vârsta de 3 ani, nu se poate discuta în niciun caz despre un proces didactic eficient.
În acest moment, avem grădinițe suprasolicitate și altele cu efective mici de copii. Faptul este speculat de administrațiile publice locale, care cer comasarea grădinițelor, însemnând închiderea uneia și obligarea copiilor și cadrelor didactice la navetă. Unde mai pui că au fost închise grădinițe și școli renovate cu fonduri de la bugetul local sau europene. În astfel de situații nu se poate vorbi decât despre incompetență în administrație sau corupție.
Dar vorbim despre supraîncărcarea claselor din grădinițe și în zonele urbane mari. Aici intervine insistența părinților de a înscrie copilul la o anumită grădiniță, văzută în opinia publică drept mai bună. Și discutăm despre adevărate telefoane, cu intervenții la directorul unității sau la inspectorate, mai cu cineva din primărie, mai cu șeful din Poliție, mai cu doamna doctor sau cine știe mai cu cine, cu oarece influență pe plan local.
Sunt multe cadre didactice iritate de această disperare a multor părinți, dar trebuie să vedem că problema, din nou, pleacă tot de la vârful sistemului, de la politica folosită în educație.
Calitatea actului de predare ar trebui să fie aceeași în toate unitățile. Diferențele ar trebui făcute doar de capacitatea copilului de a învăța. Dar, evident, nu este așa. Pentru că banii pentru dotarea școlilor și grădinițelor sunt alocați pe criterii politice, dacă inspectorul, primarul sau chiar ministrul/secretarul de stat îl “apreciază” pe directorul unității de învățământ. Și, bineînțeles, trebuie să avem și grădinițe, școli și licee de stat nu pentru oricine, ci pentru odraslele oamenilor buni din partide, din companii îmbogățite din bani publici. Iar la polul opus, la o grădiniță dintr-un cartier mai sărac, este valabilă vorba: „La omul sărac, nici boii nu trag”. Dar, fără grijă, o să se găsească câteva educatoare și câțiva profesori care să asigure ei materiale didactice (jucării, planșe, instrumente etc.) din propriul buzunar și să amenajeze și sala de clasă. Sunt oamenii denumiți tehnic de cei aflați la conducerea învățământului “niște fraieri”.
Supralicitare la meditații
O altă schimbare propusă de Ecaterina Andronescu este introducerea a patru tipuri de examen de bacalaureat. Dar poate că ar trebui să creștem miza, să avem câte un bacalaureat pentru fiecare elev.
Ministrul propune introducerea Bacalaureatului de tip T, de la tehnologic, unde candidații trebuie să demonstreze că stăpânesc, cât de cât, limba română, o limbă străină vor trebuie să depășească și o probă practică. Dar acest „bac” nu le va permite accesul în învățământul superior. În această situație, îmi este greu să văd rostul acestui examen. Ministrul invocă o certificare a competențelor și eliberarea unui atestat. Dar și în prezent se emit atestate pentru absolvenții liceelor tehnologice.
Deci, doar mai amețim puțin pe toată lumea, dar nu schimbăm nimic. În plus, profesorii vor pregăti elevii pentru acest bacalaureat minim, să-i spunem așa, iar pentru examenul care va permite accesul la facultate absolvenții de liceu vor trebui să se pregătească singuri. Cu alte cuvinte, vom ajunge la o supralicitare a meditațiilor.
