2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăOp & EdRomânii plătesc cel mai scump curent electric din Europa

Românii plătesc cel mai scump curent electric din Europa

Eurostat-ul a dat decisiva: Românii plătesc pentru gospodăriile lor cel mai scump curent electric din Europa, raportat la puterea de cumpărare, adică după metodologia PPS – purchasing power standard. Mai mult, profitul cumulat al companiilor energetice, de un miliard de Euro, în doar trei luni, nu cutremură pe nimeni. Nu mai ies românii la Operațiunea „Beculirea” prin piețe. De ce? Pentru că nu-i mai scoate-n stradă coloana 5-a civilă a societății în țivil.

Mai are rost să amintim că la salarii ocupăm penultimul loc în topul european? Francezii au ieșit în stradă, pe motiv că plătesc prea mult pentru energie. De la 5% au ajuns să cheltuie la 8% din veniturile lunare ale familiei, conform datelor publicate de institut francez. La noi, jumătate din leafă merge pe curent, jumătate pe gaz și nu mai rămâne nimic.

Firmele românești dezavantajate de stat, în competiția de pe piața europeană

Mă întrebam, în cadrul unor emisiuni, cum vor putea concura companiile românești pe piața liberă, în condițiile în care multe state europene au compensat creșterile de prețuri.

Într-un excepțional studiu, publicat în Gândul, Petrișor Peiu, ne lămurește: firmele românești plătesc al treilea cel mai scump curent electric din Uniunea Europeană.

Deși suntem producători de gaz, consumatorii de la noi plătesc al cincilea cel mai scump gaz natural din Uniune, la paritatea puterii de cumpărare (PPS-purchasing power standard).

Vine Klaus Iohannis și spune brifat: Putin e de vină. Doar că în decembrie 2021 și ianuarie 2022, când se tot discuta pe la guvern despre compensări, nu era niciun război.

Linia de comunicare: plafonați pe hârtii, nu pe facturi!

O iarnă întreagă, liderii partidelor din coaliția de guvernare au lăcrimat, precum crocodilii, de grija celor mulți.

Am tras semnalul de alarmă. Măririle de prețuri au cel puțin trei beneficiari: companiile de stat din energie, bugetul central, prin mărirea veniturilor din TVA și acciză și băieții deștepți din energie. Practic, românii au cotizat statului, încuscrit cu OMV (care are în acționariat și participări rusești), un miliard de Euro, fiind mințiți cu plafonările. Nimeni nu aprinde luminițele în stradă.

Se vorbește în toată Uniunea Europeană despre impunerea de sancțiuni Rusiei! O serie de țări au decis să spargă embargoul impus de Comisia Europeană și au plătit în ruble.
Gazul rusesc alimentează cu 30% necesarul de consum. Plătim, printr-o firmă din Viena, de cinci ori mai scump decât Ungaria.

Românii plătesc cel mai scump curent electric din Europa
desen de Ștefan Popa Popa’S

Profitorii scumpirilor? Reprezentanții partidelor în AGA și CA. Fel de fel de coafeze, de centuriste politice, de băieți cu palmă grea, de cuscrii și de nepoți căpușează companiile de stat, România producând mai multă energie decât consumă.

Cea ce doar am intuit, se validează azi cu cifre.

Profiturile companiilor străine și de stau au urcat la cer, sărăcind populația

Toate companiile de profil au profituri uluitoare, asta în timp ce liderii partidelor din coaliție se dau de ceasul morții că sunt preocupați de compensări.

Mai beți ceai de tei la cifrele publicate de Peiu? Să nu aveți puseuri de tensiune!

Profitul înainte de impozitare a OMV, in trimestrul I din 2022, a fost în sumă de 2.104.000.000 lei, mai mare comparativ cu valoarea de 672.000.000 lei din aceeași perioadă a anului trecut, conform bilanțului oficial pentru prima perioadă din 2022.

citește și: Pledoarie pentru Bujor – floarea națională a României

Profitul net consolidate al Romgaz, potrivit ultimului raport, este de 979.600.000 lei. A fost mai mare cu 111,24%, respectiv cu 515,9 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Față de trimestrul lV al anului 2021, profitul net este în creștere cu 29,13%.

Nuclearoelectrica a avut în primul trimestru al anului 2022 un profit net de 818.900.000 de lei, o crește de 249,3 % față de aceeași perioadă a anului trecut.

Romgaz – creșterea profitului cu 196 %

Companiile producătoare de energie au încasat “fără număr,” golind buzunarele românilor, în sfântul duh al pieței concurențiale.

Păcăliciul de la Curtea de Conturi, obișnuit cu lefuri de peste zece mii de euro și cu șofer la scară, a zis recent, extrem de cinic, că trebuie să ne obișnuim cu prețurile mari.

OMV a încasat  cu 145 % mai mulți bani pe facturi decât anul trecut, Nuclearoelectrica cu 165 % în plus,  Romgaz a fost fericitul câștigător a unei sume în plus cu 196%. Spirala crește. Pofta de lichidități a statului este imensă. Nimeni din executiv nu este interesat de sintezele europene, care ne arată ca fiind cei mai săraci europeni.

Bani mulți, omenie puțină, avea să spună mereu străbunica mea

În toate țările europene se discută despre un restart energetic. Despre un nivel de suportabilitate economică. Despre ajutoare pentru IMM-uri să poată trece furtuna.

Guvernele responsabile din Europa pun la bătaie miliarde de euro pentru finanțarea surselor alternative de energie. Guvernul Semafor al Germaniei și-a propus ca până la sfârșitul mandatului, adică în 2024, să pună panouri solare pe toate casele. La noi, tăcere…

Balivernele cu gazul din Marea Neagră nu mai sunt crezute de nimeni. Cu cine va face Romgazul exploatarea resurselor naturale din adâncurile de peste 3 km? Altă tăcere…

Marcel Ciolacu se pregătește de creșterea progresivă a taxelor salariale, dar susținând, în același timp, că nu cresc impozitele. Diferența scoasă în plus, la aceeași bază salarială, nu e taxă? Corigența echipei de comunicare a liderului PSD se vede din lună.

Adevărul nu poate fi scos din minciunile publicate doar din “surse oficiale.” UM-urile, bine hrănite cu contracte grase de la stat și de la partid, se fac că nu văd ticăloasa îmbogățire a împuterniciților statului.

Niciun analist al pădurilor nu decortifică adevărul din coaja groasă a minciunii.

În războaie și în crize, speculanții fac mulți bani. Și aceștia sunt dospiți din turta dulce a puterii.

Românii au finanțat cu un miliard de Euro prosperitatea companiilor de stat. Ce vor face cu banii? Îi vor cheltui fără să dea socoteală. Cât despre protecția socială, nasul lui Ciolacu spune totul.

Vocile lumii

Petrișor Peiu

Profesor universitar

Românii plătesc cel mai scump curent electric din Europa
desen de Ștefan Popa Popa’S

“Toate profiturile suplimentare realizate de către producătorii de energie și gaze se vor distribui către stat, către firma austriacă OMV, către directorii și către administratorii acestor firme. Poporul și economia s-au ales cu prețurile mult mărite, cu inflația galopantă. Iar conducătorii statului se fac că nu pricep că ei nu sunt responsabili doar ai profiturilor celor cinci companii producătoare, ci sunt responsabili de  bunăstarea unei întregi societăți”, a scris Petrișor Peiu, în editorialul „De ce sărăcește o țară întreagă? Pentru a se îmbogăți câteva zeci de persoane,” publicat în Gândul.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă