21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăOp & EdOpiniiProfesorii protestează, Guvernul scapă de legi

Profesorii protestează, Guvernul scapă de legi

Angajații din sistemul de învățământ preuniversitar au făcut gălăgie în fața Palatului Victoria, dar guvernanții nu au urechi să-i audă.

În școala românească e sărăcie tot mai mare și dezinteres direct proporțional cu subfinanțarea sistemului.

Cu toate acestea, performantul Cabinet Nicolae Ciucă se poate mândri că a mai bifat, în ritm sacadat, tipic pentru “România Educată”, un proiect important.

Într-un final, proiectele noilor legi ale Educației au ajuns pe ordinea de zi a Guvernului și Executivul și-a făcut treaba: le-a dat mai departe.

Proiectele legislative vor merge în Parlament, unde vor putea fi modificate după bunul plac al trimișilor speciali ai mafiei universitare și ai edililor locali.

Dar, Guvernul și-a făcut treaba: a zis că le semnează și așa s-a întâmplat.

Prin urmare, dascălii și personalul auxiliar din învățământ nu mai au motive de nemulțumire.

Trebuie să aștepte liniștiți “vremurile bune”, pline de lapte și miere, ce vor fi implementate, teoretic, doar peste câțiva ani, prin noile legi ale Educației.

Proiectele prevăd și promisiuni de creștere a finanțării, inclusiv al salarizării.

Exact ceea ce le trebuia angajaților din sistem: noi promisiuni.

Cu promisiuni sunt alimentați și parțial motivați de trei decenii.

Să nu uităm că și Legea 1/2011 prevede alocarea de 6% din Produsul Intern Brut pentru Educație.

De la data publicării în Monitorul Oficial și până în prezent, când se pregătește abrogarea legii, această prevedere a rămas doar o promisiune sau, mai repede, un miraj.

În aceste condiții, în an preelectoral, poate fi păstrat în legea învățământului preuniversitar și articolul ce prevede ca dascălii debutanți să câștige salariul mediu pe economie și se va mai putea aștepta încă mai bine de un deceniu ca legea să fie pusă în aplicare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă