Dacă cineva ne-ar fi spus acum trei sau patru ani că omenirea va trece printr-o pandemie serioasă și îndelungată, probabil că l-am fi privit cu reținere. Este foarte greu să îți imaginezi situații-limită, chiar dacă ai exercițiul traiului într-o societate așa cum este societatea românească: cu oameni care au resurse puține, cu multă încordare politică sau cu partizanate de tot felul.
Toate acestea, bine întreținute de o presă al cărei obiectiv este creșterea audienței, nicidecum informarea corectă și completă a oamenilor. Sau educarea acestora. Iar rețeta cea mai bună pentru creșterea audienței îl reprezintă răspândirea neliniștii – pentru că acest lucru se întâmplă atunci când mass-media fac spectacol din orice, iar cheia de recepție a mesajelor este întotdeauna tensiunea.
Pentru ca tacâmul să fie complet, internetul a devenit, prin rețelele de socializare, un adevărat câmp de bătălie. Chemați și nechemați, cu sau fără pregătire, defilarea pe aceste rețele este un prilej perfect de manifestare a tot ce este negativ în ființa umană și în comportamentul acesteia. Găsim texte, fotografii sau comentarii pline de furie, insulte sau frustrări. Sigur, găsim și rețete de mâncăruri, case frumoase sau flori și animale de companie. Dar este nevoie de mai multe zile însorite ca să dispară urmele unei ploi de-o zi!
O poveste cu tâlc despre un om, un urs și o secure.
Am citit demult, într-o carte care cred că se numea „Povești cu tâlc”, o poveste de care mi-am adus aminte în această perioadă. Pe scurt, un om și un urs au legat o prietenie strânsă. Se întâlneau în pădure frecvent. La un moment dat, omul i-a spus ursului că îl roagă să nu-l mai îmbrățișeze când se întâlnesc, pentru că el, ursul, miroase urât. Atunci ursul i-a spus omului să își ia securea și să îl lovească în piept cât poate de tare. Omul s-a lăsat greu, dar a acceptat. Ursul, rănit, i-a spus atunci să se întâlnească din nou, în același loc, peste un an.
Ursul și omul s-au reîntâlnit după un an. Ursul s-a apropiat de el și i-a arătat cicatricea rămasă după lovitura de secure. Abia se mai vedea. Omul era bucuros că ursul era viu și nevătămat, dar ursul i-a spus următorul lucru: rana s-a vindecat, dar cuvintele tale nu le-am putut uita!
V-am spus pe scurt această poveste doar pentru a sublinia un lucru simplu, pe care toți îl știm, dar mulți preferă să îl uite: vorbele pot produce și ele durere. Întorcându-mă la mediul online, nu pot să nu văd ușurința cu care circulă în acest mediu cuvintele grele. Mai mult, nu sunt cuvinte spuse, uneori, la nervi, mai scapă printre buze câte o sudalmă; sunt cuvinte scrise. Cuvinte care rămân, pot fi citite de câte ori vrem. Și mai vreau să adaug ceva: cuvintele scrise trec mai întâi prin filtrul rațiunii. Dacă atunci când îți scapă un ciocan pe picior reacționezi instinctiv, atunci când stai în fața tastaturii pui creierul la treabă. De aceea îmi este destul de greu să înțeleg nenumăratele reacții încărcate de emoții negative care se împrăștie cu atâta ușurință.
„Lâncezeala” este un fenomen care afectează sănătatea.
Am scris recent în prestigioasa revistă românească „Viața Medicală” despre un fenomen, un nou sindrom, cum spun medicii care l-au cercetat îndeaproape, și care afectează tot mai mulți oameni la nivel mondial: „languishing”. În traducere liberă, ar însemna „lâncezire” sau „lâncezeală”, dar nu așa cum o cunoaștem în termeni populari. Sindromul acesta descrie o stare emoțională negativă, în care pur și simplu, îți vezi propria viață „prin ceață”. Dispare motivația de a trăi, nu mai întrezărești rostul lucrurilor.
Cercetătorii vorbesc despre „languishing” ca despre un stres cronic cauzat de numărul mare al stimulilor negativi din viață. Un stres care a atins și atinge tot mai mulți oameni. Motivele creșterii recente a oamenilor afectați de acest sindrom sunt multe, dar câteva sunt extrem puternice și de clare. Cel mai important dintre acestea este pandemia de COVID-19. Pandemia a adus restricții și izolare. A micșorat contactul între oameni. A schimbat obiceiurile fiecăruia și pe foarte mulți i-a afectat direct. S-a produs astfel o deteriorare a stării de bine și s-a instalat o stare psihologică negativă.
După doi ani de pandemie, tocmai când restricțiile au dispărut – nu și virusul, atenție, nu ignorați virusul, este încă periculos! – a început un război în vecinătatea noastră. Gradul de incertitudine al fiecăruia, deja mărit de pandemie, a crescut. Suntem solidari cu vecinii ucraineni care fug din calea războiului, și iată că avem o putere fantastică să facem bine semenilor noștri, dar nu știm ce urmează. Nu știm concret la ce să ne așteptăm. Prețurile cresc la toate serviciile și produsele. Ne punem problema siguranței personale. Facem cozi la serviciile de eliberare a pașapoartelor și nu cred că cineva se gândește la pașaport pentru a pleca în vacanță. Simțim efectele unei crize, iar informațiile pe care le receptăm nu sunt de natură să ne liniștească, dimpotrivă.
Ce putem face, cum ne putem proteja, totuși?
Nu este ușor să reziști mental și emoțional în fața pachetului de neliniști și incertitudini care crește zilnic. Și, cu cât suntem mai afectați, cu atât suntem mai tentați să hiperbolizăm orice informație cu încărcătură negativă.
Ce e de făcut? Până să ajungem la un tratament medical (atenție, nu automedicație!), ar trebui să știm câteva lucruri despre forța creierului nostru. Și să învățăm să o folosim. Iar primul lucru pe care putem să îl facem este să discutăm despre starea noastră emoțională. Nu, nu pe rețelele de socializare! Să discutăm cu oameni care ne sunt apropiați, cu familia sau cu prietenii care știm că ne pot înțelege. Primul și cel mai important pas este să conștientizăm că suntem afectați. Și să vorbim despre acest lucru.
Un al doilea pas ar fi să ne fixăm zilnic unul sau mai multe obiective mici. Cu fiecare obiectiv îndeplinit ne vom simți mai bine. Obiective mici, la îndemână. Să ni le fixăm în mod conștient și să depunem efortul să le ducem la capăt. Scrieți-le de mână într-o agendă sau pe o foaie de hârtie dimineața, iar după ce le îndepliniți, marcați acest lucru pe hârtie. Scrisul de mână este benefic pentru creier, iar consemnarea îndeplinirii unui obiectiv în scris este un real medicament împotriva angoaselor.
Iată câteva exemple de astfel de obiective: o plimbare în care să facem un anumit număr de pași; să citim un număr de pagini dintr-o carte; să rearanjăm câte ceva prin casă – biblioteca, de exemplu. Sau hainele dintr-un dulap, mai ales că a venit primăvara și putem renunța la o parte din hainele groase. Sau, de ce nu, cămara sau dulapul de vase. Sau să schimbăm pământul la florile din balcon. Să vizităm un muzeu. Să ajutăm un vecin sau un coleg. Să facem un cadou unei persoane dragi, chiar dacă nu este vreo sărbătoare sau vreo zi de naștere. Exemple sunt nenumărate, fiecare dintre dumneavoastră poate completa o listă cu astfel de obiective.
Secretul este să nu ne oprim! Să ne gândim și să punem pe hârtie în fiecare zi câte un astfel de mic obiectiv. Să-i dăm fiecărei zile obiectivul ei.
Apoi, pe lângă aceste lucruri, rămâneți consecvenți cu evitarea știrilor negative, a stărilor conflictuale, aveți grijă să dormiți bine, să vă culcați devreme și să vă treziți devreme, să mâncați ca să trăiți, nu să trăiți ca să mâncați. Și să știți întotdeauna că doar dacă sunteți sănătoși puteți avea grijă de cei care vă sunt dragi!
Vă doresc tuturor multă sănătate și să vă bucurați de primăvară!
