19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăOp & EdOpiniiPrevenirea violenței în școli – ZERO investiții

Prevenirea violenței în școli – ZERO investiții

De această dată, pot afirma că sunt total de acord cu propunerile sindicaliștilor din sistemul de învățământ preuniversitar ca măsuri de prevenire și combatere a violenței în școli.

De mult am susținut că este nevoie de centre de reeducare (nu pe principiul școlilor profesionale).

Evident, toate aceste măsuri trebuie impuse, în urma unor serioase dezbateri publice, dar, organizate de urgență, în niciun caz în ritmul în care s-a lucrat până în prezent la proiectele noilor legi ale Educației.

E nevoie de centre de reeducare, în care elevii cu derapaje de comportament să beneficieze de asistență psihologică.

Important ar fi ca aceste centre să aibă regim de internat.

Elevii cu derapaje comportamentale să locuiască în cămin, în timpul săptămânii, sub supravegherea specialiștilor, tocmai pentru a fi separați, pentru o perioadă, de anturaj sau/și de familiile cu probleme.

Aici este nevoie de investiții serioase din partea Guvernului, prin Ministerul Educației.

În mod cert se pot atrage și bani europeni pentru astfel de teme, dar e nevoie de persoane preocupate.

De mulți ani, nu s-a mai investit în campusurile pentru elevii navetiști, multe au fost lăsate în paragină, plimbate, în acte, între administrațiile publice locale și centrale.

Așa că speranțe pentru dezvoltarea unor centre de reeducare sunt reduse, în prezent, mai ales că liderii coaliției de guvernare nu-i mai dau de cap bugetului.

Se poate implementa de urgență însă ceea ce sindicaliștii au numit “detenție”.

Este o traducere mot a mot a termenului folosit pentru metoda folosită în Statele Unite și Marea Britanie de pedepsire a elevilor indisciplinați.

Probabil că la noi ar fi mai fericită o denumire precum “oră de reflecție”, pentru că acesta este, în esență scopul măsurii: elevul să stea și să se gândească la ce a făcut greșit.

Criza de consilieri școlari din sistem arată și mai clar că investițiile guvernanților din ultimele decenii în prevenirea violenței în școli au fost inexistente.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă