Dacă lipsește ceva României actuale este instituția anticipării. Hazardul ne guvernează. Mișcările în cercurile politice sunt predictibile, dar nu proiective.
Sigur că nu deplângem inexistența unui Yuval Noah Harari. Avem și noi faliții noștri printre profeții fabricați prin școlile de la Frankfurt. Mulți republicani sunt preocupați de cine va fi alesul la alegerile prezidențiale din decembrie 2024, după cel de-al doilea scrutin: Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Marcel Ciolacu sau vine vreo lebădă nebună?
Când te uiți spre Remus Pricopie, cel mai tânăr rector (făcut, nu născut), vezi, în toată splendoarea, predestinarea unui sârguincios care a știut când, cum și unde să bată pasul de defilare, fiindcă înălțarea sa academică se datorează funcției care bate gradul, dacă e să discutăm în termeni ostășești, nu ordinii de precădere a notele profesionale. Dacă e să-l cauți prin punctele ISI (singurul loc din lume în care citările contează și se contabilizează), golul sună a tinichea.
Domnul profesor se remarcă mai mult prin analize în spațiul public – unde s-a obișnuit să dea sentințe plăcute regimentului – decât prin reflecțiile impuse de norma pedagogică. Recent, s-a burzuluit – pe un ton impus, nu liber ales – la Mircea Geoană, cerându-i să-și transparentizeze campania prezidențială, să spună cine îi finanțează intrarea în cursa pentru Cotroceni. Mai precis, să se pună sub patrafir.
Știind că domn profesor nu se ridică de la catedră fără a fi ghidonat și teleghidat spre azimutul predestinat, cunoscând obediențele sale de sistem, ne preocupă gândul că lui Mircea Geoană îi sunt împotrivă sâmbătarii – ne referim la cei care îi poartă sâmbetele (vorba neaoșă românească) – oamenii pădurilor. Asta e un semn bun pentru candidatul independent. Să nu-i fi făcut nimeni profilul Margaretei Costea, mama soacră a șefului adjunct al NATO? Atunci ar fi înțeles cam de unde vin finanțele de campanie. În plus, Mircea Geonă știe să vândă bine povestea nord-atlantică, mult mai bine ca George Simion – proiectul de case ieftine pentru tineri. Ce se mai întâmplă cu Întâiul Ostaș al țării? Bine, mersi, ar spune echipa sa de campanie electorală. Nicolae Ciucă e cel mai determinat dintre toți înscrișii sau anunțații pe tabloul final. Adică, cel mai convins că va fi câștigător. Și asta contează foarte mult: să crezi în puterile tale.
Urmărindu-i discursul din timpul reuniunii anuale a ambasadorilor acreditați la București, putem anticipa că Întâiul Ostaș are profilul cel mai clar al prezidențiabilului de succes. Adică, e mai organizat decât ceilalți competitori. Anticipează îngrijorările românilor, când e vorba despre războiul de la graniță, are idei despre viitorul euro-atlantic al țării și cunoaște foarte bine angajamentele guvernamentale luate față de aliați. Mai mult, trece și proba sincerității. E primul oficial al statului român care recunoaște ajutorul moral, financiar și de infrastructură dat Ucrainei. Când a anunțat că “România va aveao contribuţie proprie la reconstrucţia Ucrainei”, nimeni n-a tresărit. Nici măcar traducătorii neoficiali ai mesajelor, adică cei care niciodată nu intră-n microfonie, indiferent de câți zeci ar fi pe metrul patrat.
Poate că de aceea nu se fac previziuni la vedere. Ucraina ne costă, dar ne și dă o serie de avantaje. Unul ar fi că Bruxelles-ul nu ne va acuza pentru deficit excesiv în viitorii ani. Dăm cu două mâini fraților ucrainieni, ca să ne asigurăm “stabilitatea”.
Coaliția PSD și PNL pare că funcționează la prima cheie, chiar dacă Marcel Ciolacu își mai apostrofează colegii de guvernare. Secretarul general al PSD Paul Stănescu a anunțat că până la sfârșitul lunii august 2024, vom afla cine va fi prezidențiabilul partidului. După cum se mișcă lucrurile în public, pare-se că Marcel Ciolacu s-a prins cum vor colegii să-i facă vânt din șefia partidului, trimițându-l să se joace de-a prezidențiabilul. Cum să dea un post sigur de premier pe unul iluzoriu de președinte al țării? Cum mai stau hienele pe la colțuri și-i cântă prohodul?
Buzoianul poate fi acuzat de orice, dar nu de lipsa instinctului de conservare. Știe când să atace și când să fandeze un pas înapoi. Păi, ce? E fraier? Să plece de nebun spre Cotroceni, când are sub scaun toate predestinările economice și financiare?
Între Ciucă și Ciolacu, pare că s-a instalat o răceală. Dar e o răceală anticipată, pentru frigul de adevăratelea ce va veni din noiembrie încolo.
George Simion își joacă magistral rolul de 20 %. Trage după el și partidul. Atât ar fi “predestinarea”.
Cât despre Mircea Geoană, domnul profesor de la SNSPA ne-a lămurit: civilii din ariegarda pădurilor obediente Potomacului nu-l vor pe actualul secretar general al NATO. Doar cu un Consiliu Mondial prietenos și cu o falangă din intelligence-ul american, nu e destul să te proiectezi cu șanse în orbita prezidențială. N-ar fi fancy ca Marcel Ciolacu (dacă tot s-a deschis la PSD și varianta unui independent susținut în cursa prezidențială) să-l propună pe neîmpăcatul Remus Pricopie, candidat al PSD la prezidențiale? Ar fi o soluție, dar și un exemplu de maturitate pentru un judecător prea aspru cu cei judecați.
Eu pariez pe Nicolae Ciucă. Pleacă spre Cotroceni cu prima șansă.
Vocile lumii
„Faptul că această perioadă turbulentă găseşte România în cel mai bun moment al istoriei sale, atât din punct de vedere al garanţiilor de securitate, cât şi al dezvoltării economice şi prosperităţii cetăţenilor ei, reprezintă o şansă istorică. Este însă o şansă pe care ne-am construit-o singuri şi conştient, prin alegerile corecte pe care le-am făcut, ca naţiune, privind locul pe care vrem să îl ocupe România în lume. Este o şansă pentru a cărei concretizare a fost nevoie de foarte multă muncă şi dedicaţie din partea tuturor celor care, dintr-o poziţie sau alta, avem onoarea şi privilegiul să ne slujim ţara,”
a afirmat Nicolae Ciucă, la reuniunea anuală a ambasadorilor, acreditați la București.
