A văzut atâția politicieni anchetați jucând rolul de victimă, încât probabil a memorat în subconștient „scena plânsului“ la ieșirea de la audieri. Bun, au lipsit cătușele, ca să fie meniul complet ca în vremurile bune ale Binomului, și o replică sau un gest memorabil, gen Udrea care duce degetul la nas. Dar, emoția a fost deplină.
Una peste alta nu a fost o prestație rea, ceea ce poate fi sămânța unei viitoare cariere politice pentru Kövesi. De fapt, din cauza zgomotului infernal generat de acest dosar penal în care ex-șefa DNA este cercetată am scăpat din vedere amănuntele esențiale: ce urmărește Kövesi de fapt și care sunt probele certe ale acestei afaceri de corupție, de corupție de putere în primul rând.
Kövesi nu este deloc o persoană înzestrată intelectual sau cu mare experiență profesională. Dar are un avantaj competitiv imbatabil: timp de zece ani a făcut parte din cercul restrâns de putere al țării, a văzut mecanisme de putere, cunoaște oamenii-cheie de la București și Bruxelles, din ambasade. Asta a fost școala vieții pentru un tânăr procuror fără carieră, adus și aruncat în vâltoarea bizantină a Capitalei. Oricât de mediocru ai fi, după zece ani petrecuți la masa de joc a puterii politice nu ai cum să nu înveți mecanismele raporturilor de putere și să deprinzi abilități de supraviețuitor. Peste astea se adaugă un bagaj de informații și cunoștințe, de lucruri făptuite, cum spun procurorii, văzute și trăite, la care doar un șef de stat poate avea acces. Sau un șef SRI cu un mandat de zece ani și el.
Atunci când un înalt funcționar de stat sau magistrat face servicii pentru un om politic între ei se creează o relație de șantaj reciproc, fiecare știe ce au făcut împreună și trebuie să se protejeze. Kövesi nu a primit două mandate de procuror general și două la șefia DNA pentru că a stârpit hoția din țară, drept dovadă hoția este „bine-mersi“. Cu certitudine Kövesi a făcut însă lucruri care au făcut-o indispensabilă pentru SRI, pentru fostul și actualul președinte al țării.
Operațiunea extrădării lui Popa din Indonezia, baza dosarului penal deschis pe numele lui Kövesi, indică tocmai un asemenea serviciu la nivel înalt prestat la ordin. Însă, genul acesta de operațiuni: de „decapare de miniștri“, de preluări de televiziuni, de executat moguli au un mare defect: deși sunt de regulă protejate cu secrete de stat, atunci când explodează te bagă direct la pușcărie. Sunt scandaluri nucleare. Ca să înțeleagă și Kövesi: cazul Watergate nu a fost despre un furt, ci despre abuz de putere, despre minciună și mușamalizare la nivel zero de putere. Iar zeița anticorupției să nu se iluzioneze că esența dosarului Popa este despre „proceduri de extrădare“, cum vrea să ne păcălească, pe care Parchetul General nu le avea!
Fiind alfabetizată în sufrageria lui Oprea în taina războiului pentru putere, când și-a pierdut funcția anul trecut, Kövesi a înțeles că trebuie să-și securizeze poziția, să-și facă rost de o imunitate, de o nouă funcție în care să poată beneficia în continuare de protecție politică. A înțeles că protecția care îi venea de la vârful SRI și din partea lui Iohannis a încetat. Oricâte povești cu justiția independentă ar visa unii exaltați, nicio astfel de campanie anticorupție nu se poate face fără voință și sprijin politic și fără suportul serviciilor de informații. A se vedea cazul Italiei și implicarea FBI în operațiunea „Mane pulite“.
De aceea Kövesi știe că dacă vrea să scape de pușcărie trebuie să devină fie procuror-șef european, fie să intre în politică cât mai repede, poate chiar acum la europarlamentare pe listele USR – Plus. Ambele funcții îi conferă impunitate. Evident, prima variantă testată, și cea ideală, a fost cea de procuror-șef european, iar frustrarea și lacrimile lui Kövesi au fost justificate. A ratat funcția la mustață, o funcție perfectă care îi oferea atât imunitatea, cât și extragerea din țară. În limbajul serviciilor de informații Kövesi urma să fie exfiltrată, adică scoasă din teatrul de operațiuni după ce își executase misiunea. Dacă ar fi ajuns la Bruxelles orice problemă de natură penală din România ar fi devenit o chestiune europeană, iar europenii închid asemenea probleme prin negociere politică. Kövesi știe cel mai bine asta, doar a văzut cum a fost închis dosarul EADS.
Așa că doamnei Kövesi i-a rămas o singură variantă de fugă: o poziție politică. Din scurt, pentru a scăpa, are două opțiuni: cea de europarlamentar, cum spuneam, să facă tandem cu Dacian Cioloș pe spatele USR sau o candidatură la președinție împotriva lui Iohannis. Dacă intră și Coldea alături de ea, cu susținere discretă, o să fie o distracție pe cinste.
Care ar fi atuul doamnei K?
După o îndelungată conviețuire și investigare a politicienilor, Kövesi le-a deprins obiceiurile: să știe că în România nu contează dacă spui adevărul sau minți, contează dacă ești crezut în ceea ce spui, iar Kövesi are credibilitatea în povestea pe care o vinde într-o parte a opiniei publice, care urăște sincer și din rărunchi clasa politică. Pentru că în țara asta există o constantă: apa, aerul și fraierul nu se termină niciodată.
