Rețeta literaturii politice s-a scris sub ochii noștri, printre două sarmale și un pahar de vin, acompaniate de ritmuri lăutărești. Fostul general, acum șef al PNL, a ales un loc deloc obișnuit pentru acest moment literar: o emisiune culinară, găzduită de poetul-gurmand Mircea Dinescu, unde, între o rețetă de tocăniță și o glumă savuroasă, cartea și-a făcut timid intrarea în lume.
După ce a amânat lansarea timp de câteva luni, ca un bucătar care nu se grăbește să scoată friptura din cuptor până nu e perfectă, Ciucă a adus în fața națiunii povestea vieții sale, cu o săptămână înainte de marea bătălie politică. „Am scris-o cu drag, e toată viața mea acolo”, a declarat liderul liberal, în timp ce Mircea Dinescu l-a învăluit în metafore, comparându-l cu un soldat care prezintă o epopee scrisă cu suflet oltenesc.
Totul s-a întâmplat într-o atmosferă relaxată, de parcă istoria însăși s-ar fi scris cu o mână pe stilou și cealaltă pe polonic.
Desigur, ironia n-a lipsit din peisaj. Cartea, întârziată ca trenul pentru navetiști, a fost întâmpinată cu zâmbete și remarci acide în politică. Marcel Ciolacu a glumit că va fi un „bestseller”, cu promovarea inclusă în meniu, în timp ce Nicolae Ciucă a răspuns galant, promițându-i un exemplar cu dedicație. Totul pare un joc de-a cartea, unde retorica politică se amestecă ușor cu arome culinare și gusturi literare, iar viitorul se scrie între două farfurii și o replică bine condimentată.
Dar, oare de ce atâta ironie în cratița de hârtie? Ce dacă Nicolae Ciucă vrea să fie și scriitor? Nu avem bucătari care îmbină arta gătitului cu cea a scrisului? De ce n-am avea și un general de rezervă – politician – scriitor? A schimbat arma din teatrele de război cu cea de strategie politică. Acum a luat și stiloul, ca să-și povestească „rețetele” de viață. De ce să rămâi doar general când poți să devii și maestru în aranjatul cuvintelor pe hârtie? Nicolae Ciucă nu se mulțumește să fie doar un comandant pe câmpul de luptă, am înțeles cu toții asta, ci vrea să devină și arhitectul poveștilor sale, sperând că așa cum ordona soldații, va reuși să alinieze metafore și propoziții într-o mare ofensivă literară care îl va propulsa la Cotroceni.
În fond, poate că și-a dat seama că politica e un roman pe care trebuie să-l scrii din mers. Când ai o carte publicată, ai deja controlul asupra unei bucăți de istorie personală. Nimeni nu te contrazice printre pagini, ai în sfârșit decizia exclusivă.
Într-o lume politică plină de discursuri rigide și promisiuni electorale, cartea e, totuși, o oportunitate de a-și umaniza profilul, de a arăta o față mai caldă și accesibilă. Este o încercare de a se poziționa nu doar ca politician, ci și ca un om al Cetății. Cine câștigă bătălia și cine e eroul? Dacă nu citim cartea, o să așteptăm „răzbelul” prezidențial din decembrie.
