6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăOp & EdNehotărârea tinerilor reflectă impredictibilitatea sistemului educațional

Nehotărârea tinerilor reflectă impredictibilitatea sistemului educațional

Zilele acestea am văzut o știre care ar capta atenția foarte multor persoane, ce avea titlul “Zanin (BEI): Deși 80% dintre studenții de la ASE sunt femei, ele după absolvire dispar de pe piața muncii”.

Știrea pornește de la o declarație a directorului pentru România al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Lara Tassan Zanin.

Trebuie stabilit de la început că afirmația acestei doamne nu este bazată pe o cercetare, ci este, mai repede, o impresie a Domniei Sale.

Nici procentul sexului frumos în rândul studenților ASE nu mai este acesta, de ceva ani, și nici nu se poate spune că “dispar de pe piața muncii” toate absolventele de studii economice.

Un exemplu pe care l-am văzut foarte mulți probabil: când ai intrat în sucursala unei bănci sunt șanse mari ca primul angajat care te întâmpină să fie de sex feminin și să fie absolvent de ASE.

E de sperat că nu se aruncă astfel de analize precum cea a doamnei Zanin în general la BEI.

Există însă și un sâmbure de adevăr în aceste afirmații ale doamnei de la BEI.

Într-adevăr sunt foarte mulți tineri care se îndreaptă către cariere în domenii total diferite față de cele ale facultăților pe care le-au absolvit.

Este însă o problemă veche de peste 30 de ani a sistemului de învățământ românesc.

Chiar în breasla noastră, a jurnaliștilor, avem foarte mulți ingineri sau oameni care au studiat cu totul alte domenii.

Tinerii ar trebui ajutați să-și aleagă o carieră începând chiar cu perioada finalizării studiilor preuniversitare, dar, din nefericire, nu se acordă atenție acestui aspect în școala românească.

Avem o mare problemă care persistă în sistemul de învățământ superior din țara noastră de foarte mulți ani: programele de studiu neatractive, depășite, care nu mai au căutare, care nu sunt corelate cu cererea de pe piața muncii.

Niciun ministru al Educației nu s-a aplecat asupra acestei probleme.

De ce?

Pentru că foarte mulți miniștri au fost rectori ai marilor universități de stat, unde există interese enorme ca astfel de catedre – care nu mai atrag studenți și care nu oferă mari șanse de intrare pe piața muncii – să fie menținute.

Sunt nenumărate cazuri în care se inventează catedre noi în universități, doar pentru a le aduce venituri în plus unor anumiți profesori cu susținere puternică în sfera politică.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Sophie Hediger a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa

Sophie Hediger, snowboardistă olimpică din Elveția, a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa, la doar 26 de ani. Sophie Hediger a decedat Sophie Hediger a...
Ultima oră
Pe aceeași temă