Posedaților de certitudini că propaganda rusă e peste tot și o mare parte din publicistică e aservită Moscovei nu li se recomandă lectura bestseller-ului de senzație din Franța, tradus și în România, Magul de la Kremlin, al italo-elvețianului Giuliano da Empoli.
Hughenoții ordinului “ba, pe-a mătii” înjură cartea și autor pe toate meterezele publice.
O avalanșă de invective au revărsat în mainstream: “carte periculoasă,” “magie delirantă,” “ambiguitate ideologizantă,” capcană pentru naivii occidentali.
Cartea a primit cele mai importante premii franceze
Sigur că obișnuiții literaturii știu să distingă între ficțiune și realitate.
În primul rând, cartea este un roman, scris cu mare talent și cu măiestrie lirică.
citește și: Breasla stomatologilor își distruge breslașii
Lucrarea epică, publicată în timpul pandemiei, deci înainte de invadarea Ucrainei de către Armata rusă, a scriitorului Giuliano da Empoli, a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac.
Totuși, în ochii propagandiștilor euro-atlantiști n-are valoare. E un exercițiu de PR al Kremlinului.
“O carte toxică. Înțepătoare. Vitriolantă.” Să ne oprim, totuși, din elocința răului și să admitem că ne-au mai rămas câteva sinapse ca să putem judeca fără cârjele globaliste.
Pentru neinițiați, cartea relatează întâmplări din jurul „Jilțului vulturului” a autorului Antonio Lobo Antunes, o altă carte extraordinară, tradusă de prietenul meu Horia Barna.
Fenta publicistică e de mare rafinament epic. Structura literară e asemenea unui reportaj, de parcă ar fi existat la Kremlin o cameră ascunsă. Mai mult, toate personajele din carte sunt reale, de la creatorul de show-uri tv, Boris Berezovski, căzut în dizgrația lui Putin, până la Prigojin, Hodorkovski, Zaldostanov, toate personajele sunt reale, mai puțin cel principal, naratorul Volodea.
Surkov e singurul personaj, fără nume
Se știe că Giuliano da Empoli a făcut mai multe vizite la Moscova. Acolo l-a cunoscut Vladislav Surkov, consilier de peste zece ani a lui Vladimir Putin, căzut și acesta în dizgrație acum. Amănuntele prinse în coconul publicistic nu puteau fi obținute decât de la o sursă internă. Oricâtă imaginație ar avea, scriitorul nu poate descrie mai bine decât un jurnalist de investigații. Da, Empoli pare a fi și un bun gazetar.
Astfel, scriitorul laureat în Franța a reușit o operă de senzație, prin amestecul veridicității cu fantezia. Dacă există ceva fascinant în carte e scriitura de mare romancier. Epitetele și comparațiile sunt de senzație. Tușa lirică se vede în orice amănunt.
Poți fi de acord cu ultrașii post-adevărului, dar cum de a găsit Kremlinul așa un scriitor cu priză la public? Veți spune că l-au plătit. Mai are rost să ne amintim cine-i trimitea solda lui Ernest Hemmingway, pe timpul Războiului civil din Spania? Sau cine l-a asasinat pe Che Guevarra?
În urmă cu mai mulți ani, o celebră editură italiană mi-a solicitat scrierea unui roman despre revoluția din Timișoara. Am declinat oferta de patru zerouri, motivând că realitatea e mai puternică decât ficțiunea și că eu un supraviețuitor nu pot face jonglerii publicistice cu irealul, să mă joc cu imaginarul.
Verticala puterii sau politica pe verticală
Magul de la Kremlin e o pedantă descriere a “Verticalei puterii” și a modului în care rușii se lasă conduși de un dictator.
La un moment dat, Putin îl întreabă pe Volodea, dacă știe personajul care are o cotă mai mare de încredere în rândul populației decât el. N-a știut să răspundă! A zis el, președintele: “Stalin, pentru că a reușit să redea ordinea, disciplina și măreția imperială rusă.”
Volodea nu pare a fi un Rasputin, pentru că Putin nu e ultimul Romanov. Fostul director al FSB are încredere doar în sine. Nu relaționează. Anturajul său e restrâns. Colegii din serviciile secrete îl elogiază supărător de mult. Nu pare o fire comunicativă.
”Cel care locuiește la Kremlin stăpânește timpul”
”Cel care locuiește la Kremlin stăpânește timpul,” avea să spună naratorul, în liniștea unei nopți, trezită din când în când de orologiul Spaski. Mâna puterii se simte oriunde de la Ivan cel Groaznic încoace. Statul piramidal are în fruntea sa un țar, nimic neobișnuit pentru cititorii scriitorilor ruși. Fascinația puterii i-a făcut pe cei mulți să reziste gulagurilor, atrocităților sovietice și haosului de după destrămarea URSS.
“Politica are un singur scop: să răspundă fricilor oamenilor,” mai zice naratorul, scuzând astfel autoritarismul, în momentele de restriște, în care cetățenii se simt în pericol. A-ți spune Volodea e un fel de Machiavelli. Nu-i așa. El e un narator, servant al puterii, nu un coțcar de întâmplări de viață.
Magul de la Kremlin e o analiză distopică, trunchiată, a efemerului. Voința de putere a unei oligarhii este stopată de bunul plac al stăpânului.
Printr-o proiecție fantastică, demnă de marea proză rusă, cititorul este dus de nas de mașinațiunile unei administrații opulente. Până și Olimpiada de la Soci a fost trucată arhitectonic, pentru ca ideea de soft-power a administrației Putin să copleșească occidentul.
“Întotdeauna am conspirat pentru putere, nu împotriva ei,” recunoaște în final povestitorul.
Vocile lumii
Libération
Publicație de stânga franceză
„Cu Magul de la Kremlin, Giuliano da Empoli ne oferă o radiografie strălucită a sistemului mental și a logicii de război a lui Vladimir Putin. Într-un fel, el povestește tot ceea ce a dus la invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022. Este o relatare de o mare forță literară și istorică, care trebuie citită dacă dorim să înțelegem ceea ce, de aici, pare de neînțeles.“, a scris „Libération.”
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
