3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăOp & EdLucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un moment prielnic să atace.” Dar cine sunt aceste specimene? Tot el explică: ”Sunt oportuniştii politici, ei nu au soluţii reale, au doar fraze populiste, n-au empatie pentru semenii lor, au doar un cinism politic bine disimulat. Ei nu vor şi nici nu pot să construiască.”

După cum se știe din biologie, șacalii – o specie asemănătoare lupilor – sunt extrem de agresivi. Atacă animalele din gospodărie și le ucid. Se înmulțesc foarte rapid. Omoară căprioare, iepuri și animalele din gospodărie. Haitele au pus stăpânire pe mari teritorii din țara noastră. Înainte de a pleca la vânătoare, mărturisesc sătenii, au scâncete ca de copii. Își aleg prada din curțile oamenilor, de care se apropie tot mai mult. Sunt greu de prins. Doar armele de vânătoare le pot face de hac, spun specialiștii. Oare ne-au murit toți vânătorii?

citește și: Ideologia ucide spiritul olimpic

Dar, totuși, de unde provin șacalii deferiți media de către secretarul general al PNL? Se spune că mesajul e glonțul magic. Lucian Bode a apăsat pe trăgaci, dar gonacii n-au adus inamicii la picioarele vânătorului.

Nici șacalii adevărați, nici clonele lor din societate nu se lasă prinși. Ei atacă mișelește în haită doar noaptea.

Se pare că nici vânătorii nu mai sunt ce-au fost odată.

Altădată, clar, șacalii erau oamenii lui Dragnea

Lucian Bode zice că șacalii umani sunt oportuniștii politici. Cine să fie aceștia? Dezertorii din PSD și PNL, care s-au ascuns pe listele AUR? Sau ipochimenii instruiți de școlile neomarxiste, listaci ai USR? Asta e dilema. Useriștii sau suveraniștii?

În accepțiunea sa, liberalii au construit, având parteneri de zidire pe social-democrați. În alte vremuri, ar fi fost clar cine sunt șacalii: oamenii lui Dragnea. Acum, o imensă nebuloasă se așterne ca o incertitudine.

Să fie ascunși în rețelele societății deschise sau în cuiburile neolegionare?

S-a referit cumva liderul PNL la șacalii travestiți în agenți ai salvării din organizațiile de mediu, ce ne blochează construcțiile de autostrăzi? Soluția de eradicare a lor e simplă: legea transparenței organizațiilor non-guvernamentale. O avem făcută deja.

Dar, mai concret?

Pentru a-i identifica – noi, lotrii de presă – ar trebui să știm pe unde se ascund. Ce pagube au făcut? Voiculeștii sunt pe listă. Asta știm. Danbarniștii – arhitecții habarniști – de asemenea. Să fie christerheșii, defăimătorii de ursule? E posibil.  Poate reperiștii lui Cioloș, angajați în legiuni străine? Să fie hienele la UDMR? Excludem varianta, fiindcă formațiunea condusă de Kelemen Hunor apără, în Parlament, citadela puterii.

Dar de unde vin aceștia? Probabil din pustele Moscovei. Dar de ce poliția de frontieră n-a fost vigilentă? Sau serviciile secrete au dormit în post?

Asaltul șacalilor poate deveni periculos, mai ales acum când se înțarcă mieii și se nasc noi animale, în păduri și prin gospodării.

Desen Playground.com

Dacă la mare nu se cunosc haimanalele cu dinți de fier, la mic, i-am identificat la mine-n fermă. Sunt pisicile care atacă peștii din iaz. E perioada în care își depun icrele. Sunt mai puțin vigilenți. Se lasă prinși ca adolescenții-n pat, într-o clipă de iubire neatentă.

Prevăzător, am pus plase de protecție, astfel ca mustățile lungi să nu simtă prada destul de scumpă. Crapii mei japonezi n-au seamăn. Se înmulțesc bine, mai ales după ce cormoranii lui Daea au dispărut din lipsă de pește. În salba de lacuri, concesionate de propria-i familie, domnește liniștea.

Un Iron Dome de sârmă, împotriva musafirilor nepoftiți

Șacalii, asemenea vulturilor, nu pot ataca găinușele mele protejate de umbrela NATO. Ele știu că rachetele Patriot sunt peste drum. Încă de la început, am instalat un Iron Dome de sârmă și de senzori, astfel încât șiretele vulpi sau hulpavii șacali să nu înhațe prada.

E timpul ca șacalii din spațiul public să fie identificați, numerotați, fotografiați față-spate, și deferiți justiției. Prea multă îngăduință duce la zădărnicie.
Să fie generalul Dumbravă și Florian Coldea, recent dați în consemn la frontieră, șacalii despre care Bode face vorbire? Nu cred că s-a referit la sărmanii pakistanezi sau sri-lankezi care muncesc prin zonă, în locul românilor puturoși.

Nu are oare junta neomarxistă trăsături de haită de șacali?

Șacalii devin periculoși când sunt în haită. Nu acționează de unii singuri. În cazul în care secretarul general al PNL s-a referit la candidații AUR, e bine. Statul s-a asigurat de Iron Dome-ul electoral. “Comasata” e zidul de protecție. Adversarii constructorilor de țară nu vor avea suficiente locuri de tragere. Șacalii extremiști, cum sunt porecliți pe nedrept patrioții, sunt încercuiți de ghimpatele electorale. Mai degrabă, junta neomarxistă poate ascunde șacalii cei mai fioroși. Despre ascensiunea USR-ului în sondaje, nimeni din arcul guvernamental nu pare îngrijorat. Aceștia sunt pregătiți mereu pentru a prinde ferestrele de oportunitate, dar auriștii sunt mai la vedere și pot fi ținte mai ușoare. Se supără oare ambasadele partenere dacă e luat în cătare un Cioloș-huțupaș?

P.S. Un ofițer cu grad înalt dintr-un serviciu secret român s-a prezentat recent în fața Maestrului Ordinului de Saint Hubert, patronul vânătorilor germani. A cerut să fie primit în confrerie. I s-a spus că nu se poate, pe motiv că n-are un aristocrat în arborele său genealogic. “Dar am două milioane de euro,” a riscat securiciul. “Sie können nicht. Das is nicht Securitate.” Mai controlează o întreagă rețea de acoperiți. E gata să o dea serviciilor germane în primire, doar, doar i se conferă și lui demnitatea de nobil, singura lipsă din viața sa de belfer. Individul nu e unul dintre marii șacali căutați de secretarul general al PNL?

Vocile lumii

Șacalul

film

“Un asasin fara scrupule, Șacalul (Bruce Willis), este angajat de o grupare internațională pentru a elimina un personaj important din guvernul SUA. Prețul său nu e mic – 70 milioane de dolari – dar ucigașul e un profesionist. Mereu în mișcare, schimbându-și tot timpul identitatea, Șacalul este un mister pentru toata lumea. Nu i se cunoaște decât numele. Aflând că Șacalul și-a făcut apariția, directorul-adjunct al FBI, Carter Preston (Sidney Poitier), se vede pus în fața celei mai delicate probleme din întreaga sa carieră, cu atât mai complicată, cu cât nici măcar numele țintei asasinului nu este cunoscut. Neavând prea multe variante, Preston apelează la ajutorul unui agent secret rus” – acesta este sinopsisul filmului Șacalul (1997), în regia lui Michael Caton-Jones, conform Cinefan.ro

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă