Subiectul a fost aparenta victorie a ex-șefei DNA în procedura de selecție în funcția de procuror-
șef european.
Kövesi ne-a explicat, într-un interviu halucinant de altfel, acordat Andreei Esca (în care s-a atins și tema obișnuințelor sexuale ale doamnei K), că nu e nicio victorie deocamdată și că urmează să fie luată decizia politică a numirii în funcție.
Toată punerea în scenă a procedurii a fost organizată pentru ca, într-un final, maximum zece birocrați europeni și reprezentanți ai unor guverne europene să se întâlnească într-o sală, cu ușile închise, și să negocieze politic: românca Kövesi, adevăratul candidat al Germaniei, sau candidatul Franței. Dacă o făceau din prima așa, fără spectacolul dezbaterilor din Parlament, publicul ar fi fost văduvit de poleiala de democrație. La Bruxelles totul este troc politic îmbrăcat frumos în sclipiciul principiilor și al procedurilor birocratice.
Decizia politică se va lua într-o reuniune din care vor face parte reprezentanții guvernelor Croației, Finlandei și Portugaliei (miniștrii de Justiție sau de Externe) și șefi din Parlamentul European (președintele Comisiei LIBE), probabil chiar președintele Parlamentului. Aproape toți cei implicați în decizia politică au legături cu Partidul Popular European și se află în sfera de influență a intereselor germane (Croația și Finlanda au guverne populare).
Dar să revenim la esență: cum a ajuns Germania, prin grupul popularilor germani și nu numai, să o sprijine pe Kövesi în competiție? Și mai ales de ce? În contextul în care avea un candidat german în competiție. De fapt, aici a fost rafinamentul conspirației. Cei care au urmărit desfășurarea voturilor din Parlamentul European înțeleg acum că nu a fost nicio negociere secretă între Germania și Franța. Sau, dacă a existat inițial, germanii și aliații lor au jucat la cacealma. Că, de fapt, Germania a avut doi candidați. Că francezii au luat, cum se spune pe Dâmbovița, o țeapă de zile mari. Germania s-a prefăcut că își pune un candidat, care a făcut figurație, deși teoretic avea voturile cele mai multe de partea sa. În schimb, neamțul mai avea puțin și făcea și el campanie pentru Kövesi. Iar voturile controlate de germani s-au dus la Kövesi.
Toate eforturile de lobby germane, adică trafic de influență în scopuri politice, cum ar zice DNA România, au fost așezate în spatele româncei. De la București, vuvuzelele prezidențiale au lăsat să se înțeleagă că nici Iohannis nu a fost străin de combinația nemților. Era nevoie ca președintele să își tragă și el o brumă de capital politic din această afacere. Graba germanilor de a-și impune un procu-
ror-șef are legătură cu alegerile europene. Vor să pună mâna pe toate pârghiile de putere posibile pentru că viitoarea configurație politică a Parlamentului European este extrem de neclară. Popularii și socialiștii vor avea dificultăți mari în a-și păstra controlul pe Europa.
Mai trebuie făcute câteva considerații despre propaganda de la București: îți trebuie curaj, ce cuvânt mare și golit de sens astăzi, în zilele acestea să reziști și să nu te alături turmelor turbate de îndoctrinați. Turmei pro-Kövesi, sau turmei anti-abuzuri, chipurile, adică turmei anti-Kövesi. Să te ridici și să sari gardul emoțiilor și jocurilor politice. Dincolo de bine și de rău.
Instinctul de conservare și oportunismul care plutesc pe deasupra societății ca duhul ipocriziei și corectitudinii politice obligă jurnaliștii să se alăture, vor–nu vor, corului de aplaudaci ai doamnei L.C. Kövesi. Dacă nu mergi de partea lui Kövesi, ești vândut. Masa majoritară a presei adoră să se poziționeze în fruntea subiectelor și personajelor populare, din interese de audiență și bani. Țineți minte marketizarea lui Gigi Becali de către Pro TV, postul care a manelizat țara în numele sloganului mincinos „Dăm ce vrea poporul“.
O altă parte din media construiește eroi populari din interese obscure sau pur și simplu politice. Pentru că da, Kövesi a fost în ultimii cinci ani om politic, nu magistrat. Și s-a văzut asta la audierile din Parlamentul European.
Așadar, o săptămână ni s-a vândut filmul eroinei care se bate cu Mafia PSD, o eroină nășită de mafioți pe canapeaua lui Gabi Oprea sau în crama lui Ghiță. Dacă, de fapt, L.C. Kövesi și Dragnea sunt fața și reversul aceleiași monede, exponenții aceluiași sistem de putere care a făcut implozie și acum se măcelărește intestin?
Vreți oameni noi în politică, în conducerea Statului?
Kövesi – paisprezece ani legați, din 2006, numită numai în poziții politice în procuratură; Cioloș – toată cariera a fost pus în poziții politice de top, numite, nu votate, începând din 2007. Dragnea – din 1996 până în 2008, pus în poziții din administrație numite sau negociate politic în Teleorman. Apoi, poziții alese direct sau numiri în Guvern. Ponta – nouăsprezece ani în politică. Tăriceanu și Băsescu – aproape treizeci de ani. Și astea sunt doar exemplele de la vârful piramidei.
După săptămâna aceasta se confirmă încă o constantă, devenită deja o lege a fizicii sociale: halucinanta apetență a românilor de a înghiți povești cu eroi de mucava.
