Urmează macularea lui Kövesi, cea care pe bună dreptate trebuie să fie „țapul ispășitor“ al primei părți din saga „Binomul SRI-DNA, operațiunea de încătușare a clasei politice“. Tăriceanu și Tudorel Toader fac jocuri inteligente și… pun mâna pe parchete. DNA și DIICOT vor tranșa alegerile prezidențiale. De fapt politicienii care vor controla aceste parchete de elită, ca să fim bine înțeleși.
O mică paranteză: ar fi de bun augur pentru noi, ca societate, să recunoaștem într-un final că procurorii nu au fost niciodată independenți în acești ani, povestea independenței este un „love story“ de sorginte hollywoodiană, marca FBI. Firește, dacă sunt doritori care să creadă povestea asta, să facă propagandă pe Facebook pentru epopeea „procurorii-eroi care ne scapă de hoți“, există destui creduli care să o înghită pe nemestecate. La vremea lui, orice tânăr visător într-ale democrației și anticorupției și-a luat porția de naivitate. Îi înțeleg pe deplin pe #rezistenți. Online-ul poate suporta cu ușurință minciuni gogonate sub forma unor revoluții ale Binelui; chiar Kövesi când credea că este pe culmile independenței i-au retras șefii ei americani suportul tehnic al SRI și cam acolo s-au încheiat și vitejia, și puterea ei.
Dar să revenim la războiul politic. Trupele aflate față în față se măcelăresc mediatic. Sunt conduse oficial de Iohannis și Dragnea. Însă cei doi generali au toate șansele să piară pe câmpul de luptă. Și alți combatanți să le ia locul în bătălia finală, cea prezidențială. Dragnea să intre la pușcărie, iar Iohannis să devină un „al doilea Emil Constantinescu“. Singurul combatant de calibru care întrevede riscurile unui potențial eșec al lui Iohannis este Eduard Hellvig, directorul SRI, care pe vremea inițierii sale politice era consilierul ministrului de Interne Dudu Ionescu. Hellvig a văzut din interiorul sistemului de putere prăbușirea președintelui Emil Constantinescu. Și jocurile făcute pe parcursul anilor 1999 și 2000. Contextul, atmosfera politică de acum, seamănă foarte bine cu ce s-a întâmplat atunci. Nu știu dacă Hellvig crede în teoria ciclicității istoriei, dar măcar o bună cunoaștere a evenimentelor politice l-a făcut să înțeleagă că „omul lui“, Iohannis, se află într-o mare cumpănă. De aceea semnalele sunt că Hellvig a intrat în luptă. Discret cum îl știm, apasă pe butoane, lucrează în underground. Iohannis îl are doar pe el alături.
„Katiușa Kövesi“ a căzut, iar personajul momentului, acest Cioloș, și-a arătat pe deplin caracterul minor. Un speculator extrem de abil, asemenea peștilor-ventuză care deparazitează marile cetacee. S-a folosit de Iohannis, s-a folosit de Hellvig și acum s-a întors împotriva lor, cerând să fie el președintele României. Unitatea militaro-politică USR și susținătorii lui Cioloș sunt cei care acreditează ideea că Iohannis este un „al doilea Emil Constantinescu“ și că președintele în funcție trebuie să facă un pas înapoi în favoarea lui Cioloș. Un Cioloș inventat politic de Iohannis și Hellvig pe vremea în care se credeau invincibili, când de fapt erau în pană de idei. Va lămuri cineva vreodată cum acest „atârnător“ – Cioloș a ajuns prim-ministrul României?
Dacă Iohannis și Dragnea vor cădea pe câmpul de luptă, în mod natural, locul lor îl vor lua Cioloș și Tăriceanu. Dacă Dragnea poate spera că Tăriceanu, dintr-o onoare politică post-decembristă, îl va salva de pușcărie, este greu de crezut că Iohannis va putea găsi înțelegere dacă nu va mai fi președinte. Toți cei care se încleștează pentru controlul puterii în această țărișoară marginală au schelete în dulap. Învingătorii, repet obsesiv aserțiunea asta, câștigă libertatea și puterea de a-i băga la pușcărie pe cei învinși. Nu este, așadar, doar un război pentru putere, ci unul pentru libertate și resurse.
Informațiile de culise, declarațiile publice și în special gesturile agitate ale lui Iohannis și Dragnea arată că Tăriceanu și Cioloș se pregătesc să candideze la președinția României în detrimentul celor doi lideri care acum se înfruntă explicit. Iar atât Iohannis, cât și Dragnea sunt extrem de deranjați de obrăznicia celor doi aparenți „parteneri“. De fapt, principalii câștigători ai războiului total dintre Iohannis și Dragnea sunt tocmai Tăriceanu și Cioloș. O parte din public, scârbită de scandalul dintre președinte și liderul PSD, va dori o a treia cale. Un Iohannis scăzut în sondaje, hărțuit de minoritatea agresivă #rezist, fără un PNL funcțional va fi bătut de Cioloș. Un Dragnea la pușcărie sau ciuruit cum este zilele acestea va deschide calea lui Tăriceanu către candidatura din partea alianței PSD-ALDE. Și accederea lui Tăriceanu în turul doi alături de Cioloș. Ce meci interesant ar fi!
De aceea, efortul acestor zile de vară este îndreptat spre anihilarea pretențiilor prezidențiale ale lui Tăriceanu și Cioloș. Dacă Dragnea îl poate minți „sine die“ pe Tăriceanu cum, la vremea lui, Ponta îl păcălea pe Crin Antonescu că va primi sprijin la prezidențiale, cazul „talentatului domn Cioloș“ este mai delicat. Iohannis este obligat să meargă la Bruxelles să tranșeze situația cu Merkel și Macron, care să-i explice lui Cioloș că trebuie să se mulțumească cu poziția de europarlamentar. Plus ceva funcție în Parlamentul European. Dacă Macron cedează România în favoarea Germaniei și după ce Dacian își va lua sinecura de la Bruxelles, este de așteptat ca și agresiva falangă USR – #rezist să redescopere că Iohannis este, de fapt, cel mai potrivit președinte pentru România. Doar astfel vom avea o finală Iohannis-Tăriceanu.
