Avem nevoie de încredere, indiferent de vârstă, subiect de discuție sau scop în viață.
“Unii oameni trăiesc ca și cum ar avea zeci de vieți de trăit, iar alții ca și cum ar avea o singură zi.” (Octavian Paler)
Vrem o viață sănătoasă și privim clădirile de spital, ca pe niște închisori ale trupului pe care trebuie să-l urnim din boală sau dintr-o dificultate temporară.
Nici prin cap nu-ți trece că intri să te vindeci și poți ieși carbonizat din spitale care ard sau poți fi ucis de o lipsă a dozei de noradrenalină, o substanță despre care a aflat o întreagă Românie acum. Să primești ser fiziologic și să te aștepte medicul să mori, pentru că ai 80, 90 de ani, dar nici o șansă…. e greu de digerat, chiar dacă putem discuta despre oameni fără vreo șansă, despre tratamente paliative, despre subfinanțări și bugete goale.
Acum e un război deschis între medici-medici, între medici-pacienți.
Mai nou, pacienții refuză internarea, dacă aud că vor fi duși la Spitalul Sf. Pantelimon sau întreabă, îngroziți, dacă li se va administra noradrenalină.
Cât e de sănătos să vorbim despre „doamna cu coasa”, referindu-ne la un medic? O doamnă-medic care a demarat un mecanism de eficientizare a Secției de Terapie Intensivă, eliberând paturi prin metoda înlocuirii noradrenalinei cu ser fiziologic. Dincolo de proceduri, de protocoale, e vorba despre oameni, nu despre cifre și bugete.
Asistăm la o peliculă de groază care se filmează în direct, sub ochii noștri….
Vorbim despre medici de la Spitalul Sf. Pantelimon care au mințit, au trecut eronat tratamente în fișe, apoi așteptau pacienții să moară, ca să se elibereze un pat. O rețea șocantă de cadre medicale peste care au venit controale ineficiente de la Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor… Și asta din aprilie… Suntem în august! Peste 20 de oameni au murit în 48 de ore, 72 de ore, ce mai contează?!
Acum, sunt medici care fac scut în jurul celor incriminați. Politicul joacă partida de șah în continuare…. pleacă Rafila, pleacă și ministrul Educației, Ligia Deca…. Oamenii care au murit? Să mai aștepte puțin discuția, acum avem un algoritm și o lege a Talionului de aplicat.
Ce avem, de fapt, acum! Un subiect emoțional care ridică multe întrebări, legate și de zona pacienților în fază terminală, care au nevoie de paliative, nu de ancorat aparate fără speranță.
Procurorii susțin că cele două doctorițe aflate acum în arest preventiv, ar fi avut saloane dedicate, unde grăbeau moartea pacienților. Ele administrau bolnavilor fiole de ser fiziologic, în loc de fiole de noradrenalină, provocând astfel oprirea bruscă a funcțiilor cardio-respiratorii. Pacienții pe care cei doi medici îi considerau „de lăsat”, primeau doze de noradrenalină de 15 ori mai mici decât cele necesare, dar această discrepanță nu era consemnată în fișa de observație.
Vorbim despre medici care s-au jucat de-a Dumnezeu, hotărând cine e ”de lăsat” și cine trebuie să trăiască. O fi și în alte locuri la fel?
Poate că aș vrea să știu când bunicului meu i se scoate injectomatul din priză, poate că ar trebui să existe un protocol în care o echipă multidisciplinară, ÎMPREUNĂ cu familia, hotărăsc ce se va întâmpla. Nu un anestezist, nu o asistentă, ci o echipă! Așa cum se întâmplă în Occident! Îți explică situația, șansele și se ia o decizie! ÎMPREUNĂ!
Firește, medicii incriminați beneficiază de prezumpția de nevinovăție. Avocații lor încă tac!
Am înțeles că noradrenalina nu este un medicament care tratează, ci o substanță care menţine forțat funcțiile vitale, ține cumva organismul pe o linie fragilă de plutire. Dar cum să stai lângă bolnav și să aștepți să i se oprească inima? Cum să întrebi, dacă n-a murit încă?
Problema majoră este premeditarea. Dacă reducerea dozei ar fi fost înscrisă în fișă, putea fi, cel mult, o eroare medicală. Dar faptul că treceau altceva în fișe, arată că doctorițele știau că fac ceva în neregulă. Cum poți face asta cu niște bunici, cărora le hotărăști tu numărul de zile de trăit, rămâne încă o întrebare fără răspuns.
Dar, dincolo de ceea ce au făcut, este realitatea unui sistem în moarte clinică. Întregul sistem de sănătate este la ATI. Și politicienii se joacă de 35 de ani cu noradrenalină, fluctuând doze, fluturând spitale regionale în campanii electorale și vânzând speranțe pe voturi de hârtie.
Dincolo de tot ceea ce vedem, trăim cu speranța că medicul va face minunea și ne va vindeca, pentru că Dumnezeu va “lucra” prin el, prin acel medic empatic, răbdător și profesionist, care știe să vorbească și cu cel îmbrăcat mai ponosit și cu cel care vine parfumat.
Ne ducem boala pe picioare, până când organismul cedează. Dar, boala societății ăsteia, pe ale cărei picioare stă? Și când cedează, ce ne facem?