26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăOp & EdIstorisirile revoluției mele (II)

Istorisirile revoluției mele (II)

Revoluția n-ar fi cuprins țara, dacă “Europa liberă” nu era pe fază. În dupa amiaza zilei de 17 decembrie 1989, undeva pe la ora 17,00, un amic de etnie maghiară s-a dus la o prietenă care lucra în Palatul Poștei. Era telefonistă. I-a pus un număr de telefon pe masă. “Prefixul ăsta e de Munchen,” a zis ea. “Taci și sună!” O voce necunoscută i-a răspuns. S-a dat cetățean austriac! A pus telefonul lângă geam, să se audă rafalele de mitralieră. A început să plângă. A spus că în Timișoara este cel puțin un mort. Copleșit de emoții, a relatat strigătul nostru: „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” A repetat de trei ori. Nu i-a fost teamă că va năvăli peste ei Securitatea. Și acum colegii de la “Europa liberă” cred în varianta cetățeanului austriac. Mi-a cerut să jur că nu-i voi divulga niciodată numele. Voia să rămână anonim printre cei peste o sută de mii de timișoreni, care ar fi trebuit să fie răsplătiți cu toții cu diplome de revoluționari.

citește și: Istorisirile revoluției mele (I)

În altă parte a orașului, lângă Terasa Flora, era Consulatul Iugoslaviei. Consul era  Mirko Atanacković, de profesie jurnalist. A fost primul diplomat care a informat occidentul despre evenimentele din Timișoara. Era tare îndrăgit în oraș. S-a prăpădit recent! Dumnezeu să-l odihnească.

Fără cele două canale de comunicare, eram terminați. Se și discuta, în acele zile, prin târg că Elena Ceaușescu ar fi dat ordin să fie ras orașul de pe fața pământului.

Timisoara city, Romania - view of Liberty Square
foto: Memorialul Revoluției

“Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”

În zilele de 18-19 decembrie 1989, orașul era blocat de armată și de trupele speciale. Eram arestați la domiciliu. Încă din seara zilei de 17 decembrie, ne-au fost tăiate telefoanele. Nu puteam suna niciunde. Greu aflam și ce se întâmpla în oraș. Eram salvați de posturile de radio străine, care anunțau începutul Revoluției.

Ziua de 20 decembrie a fost momentul culminant. Muncitorii de pe platformele industriale ale orașului au ieșit masiv la proteste. S-au adunat în Piața Operei. Estimam vreo sută de mii de oameni. Armata n-a mai avut ce face. S-a retras!

S-a deschis balconul Operei, în jurul prânzului! Am plecat cu o serie de prieteni spre Județeana de partid. Acolo, oamenii au ales ad-hoc un grup de revoluționari, care să negocieze cu premierul Constantin Dăscălescu, venit special la Timișoara. Țin minte că un coleg de liceu mă tot împingea să intru în  comitetul de salvare. I-am spus că n-am veleități de lider. Și mi-am păstrat toată viața părerile.

Lacto Barul e azi McDonalds

Întorși în Piața Operei, cu greu ne-am putut strecura spre inima mitingului. Eram undeva pe lângă Lacto Bar, unde se puteau comanda cei mai buni covrigi din lume și lapte bătut. În ziua aceea, totul era închis.

Un grup din spate a început să strige: „Ion Iliescu.” Un bătrân, aflat lângă mine, a zis că nu e bine și a dat tonul: “Vrem făină și mălai și pe Regele Mihai!” Am strigat cât am putut de tare, de am răgușit. Dintre toate scandările, aceasta îmi plăcea cel mai mult. Știam de la bunici ce om mare și bun era. Îi ascultam mesajele în fiecare an de Crăciun, la “Europa liberă.”

Am rămas peste noapte în centru. Pe la ora 3-4, mai eram o mână de oameni. Ne era frică să nu ni se fure revoluția. Visam cu ochii deschiși la revenirea capitalismului peste noi.

Chestia cu fraternizarea armatei cu populația e pentru proști. N-au avut ce face în fața puhoiului de lume.

Consulul sârb care a dat de veste lumii

Mai mulți prieteni care știau sârbește s-au dus la Mirko Atanacković, pentru a-i înmâna revendicările și numele liderilor. N-a fost să fie. Peste doar două zile, altcineva emana la putere, prin lovitura de stat. Da, rămân la ideea că la Timișoara a fost revoluție, dar din 22 decembrie, la București, s-a dat lovitura de stat. Linia a doua a PCR a preluat comanda statului. N-am fost suficient de vigilenți.

Am urmărit plecarea lui Ceaușescu la televizorul unor prieteni, frați gemeni. Tatăl lor era colonel la Miliția economică. Un om de-o bunătate rarisimă. Ne-a spus că a adus două baxuri de Whiskey și să nu mai ieșim pe străzi, că va urma măcelul. Nu l-am crezut. Eram atât de naivi, încât încă ne mai iluzionam cu victoria revoluției.

Băieții Securității sunt azi la comandă. “Ei sunt statul”

Am fost printre primii tefeliști din România. Credeam în misiunea noastră eroică. La scurt timp, când avansam tot mai adânc în procesul de cunoaștere, ne-am lecuit. Așa ne-am dat seama că n-am fost decât niște pioni pe masa unui imens șah. Și din acest motiv nu mi-am ridicat certificatul de revoluționar. Puteam avea, asemenea mahărului din Buzău, pensie de revoluție. N-am vrut. La un moment dat, am intrat într-o asociație a revoluționarilor fără diplomă, condusă de Pino Caramitru.

Un coleg de liceu, dovedit ulterior turnător la Securitate, îmi spunea mereu că nu e bine să cred în visul capitalist pentru că acolo sunt “bombe nucleare.” După revoluție, el s-a împlinit. Toată viața a fost doar director la stat. Noi am înfrânt, el a biruit, stând cu izmenele umede în timpul revoluției, de frică de a nu fi luat pe sus de revoluționari. A fost șmecher. A luat frișca de pe tortul revoluției.

Capitalismul l-a ocrotit. Nu s-a dezvăluit niciodată ce e în dosarul său de securitate. Mai târziu, am aflat că a primit titlul de luptător cu merite deosebite în revoluție. Vă dați seama cui s-au dat aceste patalamale?

 VOCILE LUMII

Mirko Atanacković

Fost consul al Iugoslaviei

Serbian consulate in United Kingdom

În ziua de 21 decembrie 1989, și-a trimis soția și copiii în Iugoslavia. “La puţin timp după ce au intrat în ţară (în Iugoslavia), o roată a maşinii s-a desprins brusc, iar soţia a pierdut controlul volanului. Maşina s-a răsturnat într-un şanţ, iar soţia şi fetele au fost rănite. Poliţia sârbă a constatat, la verificarea tehnică a maşinii, că a fost vorba de un sabotaj, în urma căruia cineva a slăbit şuruburile de la roată. Securitatea a vrut să mă elimine pe mine, dar n-a ştiut că pleacă doar familia mea cu maşina. Eu am aflat de accident abia a doua zi,” a declarat Mirko Atanacković, fostul consul pentru ziarul Evenimentul Zilei, citat de Adevărul.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

FOTO. Incendiu la o pensiune din Alba

Zeci de pompieri militari din Aiud şi Alba Iulia intervin în municipiul Aiud pentru stingerea unui incendiu izbucnit iniţial, în cursul nopţii, la un...

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...

Gabriela Firea vrea investiții mai mari în Cultura Capitalei

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri că şi-ar dori să se aloce fonduri mai mari din bugetul municipalităţii pentru Cultură,...
Ultima oră
Pe aceeași temă