10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdÎntrebați-l pe Daniel Băluță cum se construiesc spitale de la zero!

Întrebați-l pe Daniel Băluță cum se construiesc spitale de la zero!

Explozia de la Crevedia a readus din umbra nepăsării autorităților chestiunea arzătoare a lipsei spitalelor noi, construite de la zero. Fals. În sectorul 4, primarul social-democrat Daniel Băluță e pregătit să dea la cheie trei asemenea unități. Investițiile depășesc o sută de milioane de euro. 90% din bani sunt din fonduri europene. Înainte de a descrie mecanismul integrativ: “minte, chirurgie și putere,” să aprindem lampa muribundei neputințe administrative românești.

Țara, internetul, ministerele, băncile europene sunt pline de „SF”-uri – Studii de Fezabilitate – pe care noi le poreclim “science fiction,” fiindcă nu vor fi puse prea curând în operă, poate doar în teatrul de comedie “Casa de păpuși nu e aici.” SF-urile din lumea noastră, a cititorilor de Asimov, se ocupau de idei futuriste, imaginative despre știința avansată, explorarea spațiului, călătoria în timp, viața extraterestră, universuri paralele, nu cu lucruri concrete, atât de mirobolant asumate de Alexandru Rafila pe hârtia lui volumetrică. Se zice că are în plan 27 de construcții noi, până-n în 2026! SF curat!

Niciun spital multifuncțional pentru București nu e pe lista ministerului sănătății

Niciun spital multifuncțional, de tip „Amsterdam,” filmul de pe Netflix, nu există în plan, deși profesorul Adrian Streinu Cercel are toate avizele pentru clinica multifuncțională ”Calistrat Grozovici,” dotată și cu heliport.

Cică e prea scumpă. 500 de milioane de euro. I se spune că ministerul preferă douăzeci și șapte mai mici, decât unul integrativ. Pacienți, luați-vă bilete în avans spre AKH!

Transplantologia românească era de top, până ce statul paralel nu și-a băgat coada, făcând chirurgilor dosare penale fără număr. Pentru Centrul de Transplant Multi-organ din cadrul Spitalului Sfânta Maria, Primăria sectorului 1 a găsit cu greu 126 de milioane de lei, după cinci ani de așteptare, bani, însă, insuficienți. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” (IUBCV) este demult gata pe hârtie, dar așteaptă finanțarea prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă.

YouTube video

„Una dintre preocupările mele ca ministru al sănătăţii – anunța Alexandru Rafila, la începutul anului – este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi şi medicina primară, cât mai accesibile pacienţilor, în comunităţile din care aceştia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiţii, obiectivul prevedea finanţarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanţii Comisiei Europene, am reuşit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanţare nerambursabilă.” Orice medic de țară i-ar putea spune domnului ministru ce eșec au înregistrat centrele de zi de la țară.

Un alt fost ministru al sănătății a umplut teșchereaua unui candidat la alegerile europarlamentare de anul viitor, de pe lista AUR, cu zeci de milioane de euro, luați pe promisiunea că va face patruzeci de spitale regionale. Și acum firma italiană își plânge-n buze. Ministrul a plecat, hârtiile au rămas.

Ne permitem costurile unui spital de mari arși?

Ne tânguim că nu avem un spital de mari arși, fără a ști că menținerea acestuia, tot timpul „în priză,” ar costa mult mai mulți bani, decât cei plătiți pentru pacienții transportați în afară. Nu de o asemenea entitate ducem lipsă, de fapt, există la Spitalul Floreasca o astfel de unitate, în care s-a investit peste șapte milioane de euro. Din prea mult timp liber sau din prea mare plictiseală, profesorul Ion Lascăr face operații de schimbare de sex, când nu-și tratează soția, zic sursele bine informate.

citește și: Se pare că Victor Ponta nu cunoaște “eul detestabil”!”

Pe motiv că 25,5 % dintre români nu au încredere în sistemul nostru sanitar, Banca Europeană de Investiții va finanța construcția a trei spitale noi în Cluj, Iași și Craiova. Experții lor au aflat că spitalele din București tratează anual peste 60.000 de bolnavi din aceste orașe.

Mai sunt două spitale noi în planurile PNRR, unul de Oncologie la Timișoara și unul generalist la Constanța, dar tot sub pălăria SF-urilor. Adică, vorba englezului, „so far.”

Tinerii frumoși și liberi au finanțat construcția unui bloc ce vrea să devină spital, fără a ști, pe vremea când strigau prin piețe “Vrem spitale, nu catedrale!,” că zidurile nu tratează bolnavii și că donațiile nu plătesc salariile medicilor și asistentelor, darmite aparatura. Un ONG a strâns banii și a ridicat o clădire, restul, ministerul sănătății să se spele cu el pe cap…

Cum se construiesc spitale de la zero?

Dar ce a făcut în ultima vreme Daniel Băluță, edilul de la “4”?

A finalizat construcția unui spital nou-nouț de stomatologie, de care se leagă trei amfiteatre, cinci săli de curs și un laborator pentru studenții de la Universitatea de Medicină din București. A amenajat secția de arși de la Spitalul Bagdasar-Arseni (trei paturi din cele treizeci și patru – existente la nivel național), a construit de la zero cea mai modernă clădire UPU, în incinta aceluiași spital (inaugurat în prezența lui Klaus Iohannis și plouat, ieri) precum și singura unitate de pompieri, ridicată în ultimii 30 de ani în București, ce urmează să fie predată la cheie celor de la ISU.

A urcat în SICAP  o cerere de ofertă pentru construcția unei maternități noi, cu 166 de paturi, în curtea Spitalului Sf. Ioan, prima entitate de profil ridicată de la Mocioni-Stârcea încoace. Adică de aproape o sută de ani nu s-a mai construit nicio clădire nouă. De asemenea, la solicitarea directorului Beatrice Mahler, Primăria Sectorului 4 se va implica în construcția unui spațiu pentru Spitalul de Pneumologie Marius Nasta, acțiune finanțată prin PNRR.

Care este secretul succesului lui Daniel Băluță? Tenacitate, consecvență și o echipă profesionistă de “scriitori” buni de proiecte. Când a preluat mandatul în 2016, avea cel mai mic buget dintre sectoarele Bucureștiului. Acum, din bugetul local – 90 % fiind bani europeni – dar și de la CNI, primarul aduce sănătății prinos de recunoștință, medic fiind.

Câți dintre doctorii români de azi au lăsat ceva în urma lor? Nu mă refer la Iuliu Hațieganu din Cluj, care dormea nopțile în spital sau de Carol Davila, venit pentru un voiaj la București și rămas în memoria vie a metropolei, de unde nu a mai plecat.

Edili, dotați cu pixuri și foi veline, vă puteți înscrie în audiență la Daniel Băluță! Office-ul lui e la o sută optzeci și doi de pași distanță de Parlament. Nu vă sfiiți!

VOCILE LUMII

Klaus Iohannis

”Am venit la o unitate UPU nouă, care se va deschide zilele următoare, apărută dintr-o colaborare foarte bună între Primăria Sectorului 4 și Ministerul Sănătății. Dacă lucrează împreună autoritățile locale și cele centrale, pot ieși lucruri foarte bune. Primăria s-a ocupat de clădire, Ministerul Sănătății – de dotare. Vă felicit pe toți cei care ați contribuit la realizarea acestei unități de primiri urgențe. Îi rog pe ceilalți să urmeze acest exemplu,” zicea președintele Klaus Iohannis, în urmă cu un an și jumătate, la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului „Bagdasar-Arseni” din București, conform G4Media.ro. Unitatea a fost inundată ieri de ploaie. “Ghinion, Iliescu,” se zicea înainte, acum “Ghinion, Iohannis!”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!
Editorialele mele și pe Telegram!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă