Cultura consensului în civilizația europeană de limbă germană e diferită de căutarea compromisului, obișnuită la noi. Astăzi, mai mult ca oricând, a căuta consensul, în folosul tuturor și în detrimental concurenței compromisului, păguboasă pentru mulți, este o nevoie. Winnetou e interzis, mai nou, în Germania, știre de ultimă oră.
Nu doar la Viena există de mulți ani organisme informale de obținere a consensului. Pentru buna funcționare a sistemului de guvernare, pentru menținerea păcii sociale, evitarea grevelor doar ca mijloc de presiune politică, nevoia consensului, acordului prealabil între părțile ce-și revendică susținerea publică după alegeri democratice sau nu, trebuie ca viața publică să se bazeze pe “o disponibilitate intrinsecă pentru obținerea consensului,” ne-a spus dr. Alex Todericiu, analist politic austriac, consilier licențiat pentru antreprenoriat și mediator.
În Mitteleuropa nu e ca la capra podului
Pentru un timișorean, crescut la școala de înțelegere a „Mitteleuropa,” în sensul acelui spațiu geografic comun, dintre Orient și Occident, unde diferențele se întâlnesc și primează concordia între neamuri, credințe și limbi, mi s-a părut șocantă povestea pendulei din clădirea imperial vieneză, unde de zeci de ani se instituie sau se caută, măcar, pacea socială.
Alex Toderciu a fost primul corespondent al “României libere” de la Viena, după 1989. A cunoscut astfel nu doar status quo-ul presei libere, ce aceasta a reapărut în România, ci și culisele politicii din Mitteleuropa. Poate și tenebrele ei, chiar și de la Viena, numită uneori – mai în glumă, mai în serios – „capitala economică“ a României.
Vine acum domnul școlit la Viena, îmbrăcat lejer cu budigăi „Lederhosen“ și-mi explică convingător faptul că la negocierile între partenerii sociali din țara sa (stakeholders-ii, în America) se dă limba ceasului înapoi, cu jumătate de oră, oferindu-li-se părților un răgaz. E timpul concluziilor, grecii îl numeau „kairos,“ timpul cu valoare etică, care merită căutat.
“Disponibilitatea pentru obținerea consensului” e altceva decât talciocul politic
De la Marin Preda, știm că la noi “timpul nu are răbdare.” Poate că unul dintre misterele unei bune guvernări stă în “disponibilitate pentru obținerea consensului,” cum zicea invitatul meu în dialogurile noastre de la moșie. Consensul social e mai mult decât o unanimitate de păreri. Pentru ca un consens să funcționeze ca „metodă de luare a deciziilor,” trebuie să existe o cultură a bunăvoinței în jurul acestuia. Consensul social – chiar și doar ca intenție a decidenților sociali – este antonimul disensiunii păguboase specifice unei societăți puberale, mi-a explicat analistul austriac. Mai e de actualiate pendula?
Îl interzic pe Winnetou. Mâine, Biblia, îmi scrie judecătoarea Adriana Stoicescu
Exemplul tragic al lui Winnetou îi confirmă utilitatea. Astăzi, personajul lui Karl May, apașul neînfricat, este călcat de bocancul mișcării „cancel culture,“ acea cultura ideologizantă și de import. Ficțiunii i se refuză de azi dreptul de a mai exista, de a mai fi tipărită și astfel citită, proiecția fimelor germane cu apașul Winnetou fiind interzisă chiar de posturile publice de televiziune din Germania. Karl May este unul din scriitorii germani de romane de aventuri cele mai des traduse, gustate de tineret, ce prezintă figuri emblematice ale preeriei, precum Winnetou și Old Shatterhand. Un indian și un alb pentru care dreptatea și prietenia sunt mai presus de orice. A nu se confunda Karl May cu Karl Marx, autorul german al nu mai puțin cunoscutului „Manifest“ care se publică în continuare bine mersi.
citește și: De ce pleacă românii în străinătate?
Todericiu are un doctorat în științe politice din 1999 la Universitatea din Viena unde a și predat: „cultura consensului e la polul opus concurenței compromisului.” În democrațiile acelei “Mitteleuropa” visate de mulți, actorii sociali chiar vin la negocieri cu gândul la expresia englezească: “agree to disagree.” Nimeni nu intră în „sala fără judecător” cu gândul doar la un “casus belli” (prilej de război) imaginar sau nu.
Win-win, nu românescul „nouă ce ne pică”
Dacă la o reuniune balcanică, de obținere a compromisurilor, fiecare se gândește să piardă cât mai puțin, declanșându-se o competiție încinsă, în măsură să sporească avantajele fiecăruia, în același timp, în cultura consensului, se caută împlinirea tuturor nevoilor actorilor sociali. Discuțiile pleacă de la prezumpția unei „bunăvoințe comun asumate.”
În climatul consensului, nu există turbulențe atmosferice, amăgiri sau răzgândiri. Actorii sociali nu caută să-și fure pălăria. Să obțină un profit, fără să plângă masa, așa cum se zice printre cartoforii politici de la noi.
În istoria României au existat cel puțin trei momente cruciale, în care consensul a dus la progres: Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 (ținut în limba franceză n.a.), Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și Declarația de la Snagov din 21 iunie1995, privind acordul tuturor partidelor pentru aderarea la NATO și integrarea în UE.
Există în Austria o vorbă: „nu vom avea nevoie de judecător” ca să ne înțelegem.
E bineînțeles valabilă. Dacă pendula din capul decidenților, din mintea și sufletul tuturor bate nu doar timpul cronologic, ci este și martora timpului cu valoare adăugată mare, a timpului înțelegerii, potrivit pentru a zămisli cultura consensului.
Vocile lumii
Pendulul lui Foucault
Pendulul Foucault este un dispozitiv simplu numit după fizicianul francez Léon Foucault și conceput ca un experiment pentru a demonstra rotația Pământului. Pendulul a fost introdus în 1851 și a fost primul experiment care a oferit dovezi simple și directe ale rotației Pământului. Pendulele Foucault de astăzi sunt expoziții populare în muzeele științifice și universități, notează Telework Romania.