Pentru Contele Schonburg există o asemănare puternică între două nații diferite în multe privințe, Anglia și Ungaria. În cazul englezilor și a ungurilor ofensa etnică este asumată la nivelul integral al ființei. Spre deosebire de teutoni, punctează acesta, care după al Doilea Război Mondial trăiesc cu complexul vinovăției de-a se fi născut germani.
Mondenul conte mai povestește cum un amic al său a oprit într-o seară, lângă un pod, un sărman sinucigaș de la gestul final, strigându-i: ”poți fi mândru că ești englez!” Câți români suicidari ar putea fi întorși în ultima clipă din drumul spre neant cu îndemnul, ”fii mândru că ești român?” La noi, această sintagmă are doar valoare de marketing politic, îi salvează pe politicieni și îi îngroapă de vii pe alegători. Am putea spune și altfel, câți oameni nu ar evita depresia și terapiile înșelătoare, dacă identitatea lor ar fi rezultatul rădăcinilor istorice și nu a găunoșeniei virtuale, unde te alegi doar cu un profil cameleonic?
Citește și: Spiritul și trupul Crăciunului
În consecință, nu știu dacă noi suntem în stare de un suveranism autentic și nu doar de unul de bâlci. Naționaliștii polonezi și unguri sunt sobri, bine pregătiți politic, geostrategi iscusiți, jucători abili, machiavelici în interes național. Nu au aere de șefi de galerie scuipători de semințe în capul jandarmilor și nici de țațe țipătoare.
Pentru a fi mândru trebuie să fii liber, însă pierderea identității duce la pierderea libertății. Nu libertatea haotică a viciilor, ci libertatea voinței. Din păcate, singura dorință de libertate stimulată în țara noastră a rămas aceea a omului cu bani mulți și minte puțină.
Libertatea de-a putea spune orice prostie și de-a putea face orice măgărie împotriva slugilor din jur. La asta visează tot mai mulți tineri, atunci când vizionează clipurile foștilor sau viitorilor pușcăriași de pe youtube și tik tok, care sfidează normele umanului. De la ultima scursură din lumea interlopă până la mafiotul politic cu gulerul alb și buzunarul burdușit cu bani negri, toți sunt într-o goană nebună după puterea abuzivă.
În acest sens, ar putea fi emblematic și pentru noi ca societate, un pitoresc personaj dostoievskian, un ticălos manipulator care devine tiranul satului Stepancikovo și a locuitorilor săi: ”Dacă ţi-aş spune că, într-o zi, îi trăsneşte lui Foma să dea ordin ca ziua de joi, cum era după calendar, să fie socotită miercuri şi că toată lumea, până la unul, crede-mă, a socotit joia drept miercuri.” „Nu vreau să fie astăzi joi, zice, vreau să fie miercuri.” ”În felul acesta, conacul a avut două zile de miercuri într-o săptămână.”
