Pe cenușiul sticlos al Camerei de Comerț a României, o mână nevăzută proiectează ideea Regionalizării României. Trotinetiștii se opresc din zborul către alte clopote de sticle, unde-și comit jobul. Admiră lozinca sub formă de hologramă! Zic că “e ce trebuie.”
Oh, ce minune! Se va reduce numărul funcționarilor, al primarilor, al consilierilor, al prefecților, al consiliilor județene. Țara o să aibă mai mulți bani! – își șoptesc duios, nemișcând sprâncenele tip beauty. Mai multe lovele pentru noile cotizații la organismele internaționale de implementat făina de lăcuste, ca aliment alternativ, pițule grele pentru decarbonizarea planetei și fonduri consistente pentru ONG-urile ce apără brusturii din balta Văcărești. Nimic pentru țară, totul pentru ei.
Săraca limbă română…
Împingând un mic coviltir, în care stă ascuns micuțul sau micuța cu țoale unisex, părintele unu și cu părintele doi se pun pe lăudat inițiativa. „Frate, epică fraza, gen. Faza e că e tare chestia. Mor penalii. Și-o ard urban!” – zice el. “Respect pentru eveniment, e viu, clipul e super tare, are atitudine, gen.“
citește și: Planul Prometeu de organizare a unui nou bloc comunitar
“Am plus 10 la viaţă cu caracterul ăsta,“ se bagă-n ciorbă clămpăul cu azimut de antenă. „Mă voi focusa pe treaba asta, vere!“ – mieună altul, belind strunga-n aer și umflând balonul speranței că „mor ai lor și vin ai noștri.” “Trag un trip de senzație, dacă se bagă cioaca asta, gen!”
Am redat simplele dialoguri purtate de tinerii mari admiratori ai oricăror forme fără fond.
Păi, cum? Reforma administrativă e o șușă? O caterincă? O plesneală din curtea școlii?
Să o luăm ușor!
Ideea nu e nouă. A mai fost scoasă din dulapurile guvernamentale, în alte situații de criză.
Zmeul lui Daraban și umbra prostănacului
Din scaunul prezidențial al CCIR, realesul Mihai Daraban lansează zmeul într-un moment prost ales.
Sediul central al Camerei de Comerț ar trebui să mustească de proiecte economice, dosarele de finanțare să-ți cadă-n cap, antreprenoriatul românesc să-și găsească acolo biblioteci de soluții pentru profit. Nici vorbă. Sediul central al CCIR e ca o mustărie. Se trag chiolhane și se petrec mese administrative. În turnul babilonian al administrației centrale, la 5’ a clock nu mai zumzăie nici musca. Ce Cameră? Cogeamitea măgăoaie de beton armat, în noul La Défense românesc. Peste drum, tot în cămașa de forță a însticlării progresului, e tocmită și Biblioteca Națională a României. Să te ferească sfântul să ajungi la 5 după amiază, „trecute fix.” Gardianul, mai citit decât nevăstuica în istorisiri din școala vieții, îți trântește sec: „E închis.”
La Paris, în templul cunoașterii, nu există oră de închidere în plină zi.
Burdujit sau buhăit de prea plinul din dotare?
Plimbat cu londouri de Maserati, prea plinul de sine Don Mihai nu vede diferența dintre un crenel și o bară de fier, din Empire-ul său de prim neguțător al țării, darmite să priceapă misiunea organizației sale.
Ce-l mână-n luptă cu planul de hăcuire a României?
Regionalizarea e o himeră. Nu zic că nu ar fi utilă, dar făcută cu cap, nu
într-o cameră din mansarda zgârie norului său plumburiu.
De obicei, astfel de reforme se pot face când există o largă majoritate. Trebuie cel puțin 2/3 din Parlament. Poate doar pe timpul USL-ului s-ar fi putut face, dar n-a existat interes. Cum ar fi ca baronii roșii și baronii albaștri să renunțe la feudă și să plece? Unde?
Face jocul UDMR-ului? Vrea Háromszék, regiune autonomă maghiară? Nu vă luați după fentă. Joacă în alt film, barosanul!
Ce interes îi poartă fesul distinsului domn de la CCIR? Că doar nu se aruncă din Empire Comerce Building-ul său cu budigăii bunicii, pe post de parașută.
Nasul meu spune că planul său e un pat politic, nu un blat de tort. E o platformă de lansare a unui partid sau a vreunui candidat. Păi, ce faci, bre? Nu scrie în statut că CCIR nu face politică? Le-aș fi spus imberbilor despre unul Mirciulică, dar ei preferă nume străineze pe posturile înalte.
Dă-l în fras de ROF sau ROL, cum i se mai zice pe la stăpânirea din cer!
Regiune: spațiu fizic, teritoriu sau zonă geografică
Lăsând gluma la o parte, privind din târnațul meu, unde pisica-și dezmiardă puiul, ca om de la țară, văd cam așa:
Regionalizarea este despre regiuni. O regiune este o întindere geografică, administrată de niște supuși, puși sau impuși de la centru.
George Pompidou a creat modelul tip struțo-cămilă administrativă, preluat și de români. “Statul nu delegă regiunii atributele sale, ci autoritatea necesară exerciţiului regional al acestor atribute,” zicea el, gen (Folosesc și eu jargonul unuia dintre mulții tineri, trăgători de fiare la sală, epilat, dar cu zeci de tatuaje).
Regionalizarea are sens dacă s-ar descentraliza decizia politică, altfel e un fâs. Doar micul Napoleon din administrația clujean-napocană se visează imperator în zona sa.
Să repetăm! Regiunea este o încadrare administrativă care unește o zonă geografică, un spațiu fizic sau un teritoriu. Are o capitală, unde se află deconcentratele și sediile judecătoriilor, tribunalelor și clădirea Primăriei.
Dacă vreun țăran din Ardeal trebuie să meargă la Casa de Pensii, bate două sute de km? Pe cine înjură. Acum pe Iohannis, dar mâine pe Prostănac?
VOCILE LUMII
Cornel Nistorescu
Cotidianul
“Cu aerul său pleznind de sănătate și de kilograme, Mihai Daraban a ieșit pe neașteptate la rampă cu un subiect prea larg chiar și pentru gabaritul său. Hodoronc-tronc, Daraban s-a arătat preocupat de o nouă împărțire administrativă a României. Așa mare cum apare el inclusiv pe la festivități, Daraban este prea mic și nepotrivit pentru subiectul abordat,” este de părere Cornel Nistorescu, în editorialul Împărțirea României.
