Imaginea lui Henry Kissinger, sprijinit de un bodyguard, primit cu onoruri de stat de către Xi Jinping, secretarul general al Partidului Chinez, sugerează subliminal slăbiciunea imperiului american față de China. Rânjetul lui Xi spune totul.
Dar de ce americanii “s-au riscat” și au trimis un bătrânel de peste o sută de ani, paisprezece ore cu avionul și cu o duzină de asistenți, pentru a negocia sfere de influență?
Se știe, Kissinger a deschis relațiile sino-americane, încă din anii ’70. A consiliat o grămadă de companii americane, înainte de a face investiții în orientul îndepărtat. S-a umplut de bani de la magnați! Azi, e trimis la negocieri, așa cum trimiți motanul bătrân la pisicile tinere „în călduri.”
Kissinger a introdus conceptul de nouă ordine mondială
Puțină lume își mai amintește că centenarul, autor de cărți de referință, a introdus prin realpolitik-ul promovat ca doctrină, în cartea sa de după Războiul Rece, „Diplomația,” cadrul ideologic al noii Ordini Mondiale, bazate pe regulile impuse în mod arbitrar de către o putere discreționară.
Prin anii ’70, bătrânul lup al administrațiilor americane, a susținut, în practica diplomatică, starea de război permanent, edificatoare fiind politica americană în Orientul Mijlociu: menținerea tensiunilor dintre arabi și evrei, doar pentru hegemonia Americii. Poate fi considerat părintele “conflictelor înghețate.” Este relevantă atitudinea sa de după războiul Yom Kippur, din 1973, când a negociat procese de pace, doar pentru supremația SUA, urmărind să transforme Orientul Mijlociu „într-o rezervație a Statelor Unite,” conform The New Yorker.
Administrația americană s-a dezangajat de responsabilitățile vizitei lui Kissinger. A spus că este una privată. Dar Xi Jinping l-a primit cu onoruri de stat. Dacă cei doi au căzut la un acord pentru detensionarea relațiilor, cui îi va transmite soluțiile de pace fostul secretar de stat? Lui Biden, care l-a făcut dictator pe omologul chinez, sau finanțatorilor săi? Ceva nu pușcă.
După eșecul întâlnirii secretarului de stat american, Anthony Bilken, cu liderul chinez, după ce Lloyd Austin, secretarul apărării, a fost refuzat de omologul de la Beijing, Rockfellerii au pus mână de la mână și au sindicalizat banii pentru deplasarea și onorariul bătrânelului, se zice prin târgul american . Dar ce voiau să obțină?
Politica de sancțiuni a SUA se întoarce ca un bumerang
Prin politica de sancțiuni a Washington-ului, marile companii americane s-au relocat din China. Congresul american a dat o lege a cipurilor, pentru a șunta producția de astfel de produse din Taiwan. Timp de mai multe decenii, concernele din SUA nu și-au optimizat costurile, n-au mai investit în cercetare, lăsând chinezilor să găsească energii din inovație.
În multe domenii ale tehnologiilor moderne, specialiștii chinezi dau clasă. Dar dacă Xi Jinping nu mai dorește o colaborare economică pe stilul vechi, în care marile companii americane produceau subansamble sau chiar produse finite?
E vremea resetării. Deci, și al unei altfel de competiții. Că doar sancțiunile nu au fost impuse Chinei pentru a sărăci investitorii americani?
Mașinile noi americane se livrează după nouă luni
Treziți cu marfa pe stoc și cu lipsă de componente de înaltă tehnologie pentru noile modele, mașinile marilor producători americani sunt livrate după nouă luni de zile. Cum s-ar mai putea realiza o pace economică? Dragonul e în plin avânt de dezvoltare.
Nu e de vină nici Kissinger, care a prefigurat noua ordine mondială, ca un edict de la marii stăpâni, ci tembelismul noilor ideologii sectare ale schimbărilor climatice, care au un singur efect palpabil: sărăcirea SUA și a Europei.
Se confruntă două lumi total diferite! Și America nu vrea în ruptul capului să recunoască bipolaritatea. Păi, și atunci?
citește și: Youtube interzice sfânta taină a botezului
Xi Jinping a prefigurat strategia sa, încă din timpul ultimului congres: “respectul reciproc, coexistența pașnică și cooperarea win-win” cu americanii. Înțelegerea contextului s-a lăsat așteptată peste ocean. În timpul acesta, Xi Jinping a consolidat declarativ o prietenie fără limite cu Vladimir Putin.
A trebuit ca bătrânul, trecut prin toate cele, ale păcii și ale războiului, să se umilească, întâlnindu-se cu ministrul apărării al Chinei, supus sancțiunilor americane, pentru că a achiziționat arme din Rusia? Și dacă au căzut la o înțelegere, cui să-i spună concluzia? China dorește retragerea trupelor americane dincolo de Marea Chinei. Să-i transmită lui Austin, sperietoarea de paie din Arsenalul militar, lui Joe Biden, șeful administrației prezidențiale, care dă mâna cu peretele sau finanțatorilor războiului, recte a democrației pe stil nou a SUA?
Dragonul s-a săturat de somn. Unde e Mangusta lui Kippling?
Mai degrabă, ultima variantă stă în picioare. Nu ca postura venerabilului fost secretar de stat.
Aici, câștigătorul de etapă e China, stat puternic care a arătat că poate acorda toate onorurile unui american. Laudele primite de fostul secretar de stat pe probleme de securitate ale SUA, în două administrații, au fost depline. Xi Jinping a recunoscut meritul istoric al bătrânului în spargerea gheții relațiilor dintre SUA și China.
Ne temem că predicțiile lui Napoleon se adeveresc. Vă mai amintiți? „Lăsați China să doarmă, pentru că atunci când se va trezi, va zgudui lumea.”
Nimeni din SUA nu mai poate stăvili expansiunea Chinei și pretenția sa de a fi egala Americii. Uzufructul puterii absolute, de după Răboiul Rece, pare căzut în dizgrație. Înțelepciunea chineză are în confucianism ce n-are marea resetare în natura umană. Și, de aici, întreg complexul de frici. China nu va ataca niciodată America. Stați liniștiți în băncuțele voastre cu vedere spre absolut!
P.S. În cartea sa “Despre China,” Henry Kissinger spune că SUA ar trebui să mulțumească României pentru reluarea relațiilor. Unde e șapca președintelui, primită de la Trump împotriva Huawei?
VOCILE LUMII
Trenduri economice
„Priviţi imaginea ataşată articolului, aceeaşi cu cea pe care am publicat-o pe canalul meu de Telegram, unde a suscitat un număr record de reacţii. Ce vedeţi? Un bătrânel neputincios, susţinut de un chinez, asta în timp ce Xi Jinping păşeşte drept ca un brad, aşa cum ne-a obişnuit. Bătrânelul cu baston care, pentru a se menţine cât de cât drept, are nevoie de încă un om care să-l susţină, este imaginea Americii,” scrie blogul Trendurieconomice
